„Nu mă înțelegeți greșit: Căderea Ucrainei ar fi o tragedie pentru Ungaria. Nu doar că nu este în interesul Ungariei, dar trebuie să ne implicăm activ pentru a preveni asta”, a spus Orban pe scenă duminică, în Szeged, scrie Euronews. Premierul este într-un tur electoral al Ungariei.
Orban a spus că economia Ungariei ar avea de suferit dacă Rusia ar ajunge la granițele sale.
„Oamenii de la țară, dar și experții imobiliari, știu că valoarea unui pământ este influențată nu doar de condiția terenului, dar și de condiția terenului vecin și de cine îți este vecin.”
Premierul maghiar a vorbit despre faptul că Ucraina ar primi din Ungaria 44% din electricitatea și 56% din gazul pe care îl consumă. Orban a subliniat faptul că o mare parte dintre acestea sunt energie și gaze provenite din Rusia.
Cu o zi înainte de declarația aceasta, Viktor Orban a comentat diferit situația din Ucraina. Premierul maghiar a spus că „este clar de stabilit cine a atacat pe cine”.
Orban l-a vizitat pe Putin luna trecută
Orban s-a văzut la final de noiembrie cu președintele rus Vladimir Putin, la Moscova. Întâlnirea s-a concentrat în jurul unor discuții despre aprovizionarea cu țiței și gaze pentru Ungaria, precum și despre eforturile de pace în Ucraina, conform Reuters.
„Merg acolo (n.r. la Moscova) să mă asigur că rezerva de energie a Ungariei este asigurată pentru iarna aceasta și pentru anul viitor”, a scris Orban pe Facebook.
Premierul maghiar a declarat înainte de întâlnire că subiectul războiului din Ucraina va fi abordat. „Nu cred că poate fi evitat.”
De la palinca i se trage…
pier toti ofticatii si laudarosii.
Dupa alegeri, sa vezi anchete de coruptie…
Caderea Ungariei ar fi o mare bucurie pt. toata lumea de bun simt!!!
Un fatzarnic
Dimpotriva, ar fi o imensa bucurie ptr Ungaria putinista. Ma mir ca nu-i este rusine cu asemnea declaratie! Pe cine crede el ca pacaleste?
a schimbat placa nu si patefonul
simte ca pierde, a schimbat placa,dar patefonul e acelasi
Cand stai cu fundul pe doua scaune trebuie sa fi atent sa nu cazi intre ele .
noi am stat doar pe scaunul ukran si tot pe jos am ajuns
unde ai observat acest lucru?
De unde ai constat ca, sta cu fundul pe doua scaune?
Vouă nu vă e leHAMLETmite de ăsta ? Noi avem un „Arlequin și hungurii au un „Othelo . Maurul trage cu urechea la CASIO la Moscovia , după care-i spune „vorbe dulci ursulei Desdemona , care se ferește de ochii și de gura lumii slobodă . Dar spre deosebire de „părlitul Arlequin , MAURUL știe să scoată de la amăndoi „ce profit .
Interesant mod nou de abordare !!!
Parca pentru România nu ar fi!?