Viktor Orban, pus la zid de liderii grupurilor din Parlamentul European

Liderii grupurilor politice din Parlamentul European (PE) au adoptat vineri o declaraţie comună prin care condamnă afirmațiile rasiste ale premierului ungar Viktor Orban de la Băile Tuşnad, subliniind că aceste afirmaţii reprezintă încălcări ale valorilor europene, informează un comunicat al legislativului comunitar.

„Noi, liderii grupurilor politice din PE, condamnăm cu putere recenta declaraţie deschis rasistă a prim-ministrului Orban despre faptul că nu doreşte ca (europenii) să devină ‘popoare cu rasă mixtă’. Astfel de declaraţii inacceptabile, care reprezintă în mod clar o încălcare a valorilor noastre, prevăzute şi în tratatele UE, nu-şi au locul în societăţile noastre”, se menţionează în comunicatul adoptat de Conferinţa Preşedinţilor, din care fac parte liderii de grupuri şi preşedintele PE.

„Regretăm, de asemenea, profund, persistenţa în apărarea acestor declaraţii de neiertat a prim-ministrului Orban cu alte ocazii. Rasismul şi discriminarea, în toate formele, trebuie condamnate fără echivoc şi combătute eficient la toate nivelurile”, mai afirmă liderii de grupuri din PE în declaraţia postată pe site-ul instituţiei.

„Facem apel la Comisie şi Consiliu să condamne urgent această declaraţie în termenii cei mai puternici. De asemenea, reiterăm apelurile PE la Consiliul UE de a emite în cele din urmă recomandările sale către Ungaria în cadrul procedurii de la articolul 7 al Tratatului Uniunii Europene, abordând de asemenea noile evoluţii care afectează statul de drept, democraţia şi drepturile fundamentele, şi să stabilească faptul că există un risc clar de încălcare de către Ungaria a valorilor la care se face trimitere în articolul 2”, mai pledează liderii de grupuri din PE.

Aceştia reamintesc Consiliul UE că statele membre au obligaţia de a acţiona împreună şi de a pune capăt tuturor atacurilor la valorile stipulate la articolul 2 al Tratatului UE şi cer ca această chestiune să fie inclusă pe agenda viitoarei reuniuni a Consiliului European.

„Îndemnăm Comisia să trateze cu prioritate procedurile de infringement în derulare pentru încălcarea de către Ungaria a reglementărilor UE care interzic rasismul şi discriminarea şi să utilizeze pe deplin instrumentele la dispoziţia sa pentru a aborda încălcările valorilor prevăzute la articolul 2. De asemenea, salutăm decizia Comisiei de a declanşa mecanismul de condiţionare a fondurilor UE de respectarea statului de drept împotriva Ungariei şi aşteptăm paşii următori în această procedură, după a doua scrisoare trimisă pe 20 iulie. Ne reiterăm apelul la Comisie de a se abţine să aprobe Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă a Ungariei până la îndeplinirea tuturor criteriilor relevante”, mai solicită liderii de grupuri.

„Ne folosim de această oportunitate pentru a reitera că nu este loc pentru rasism, discriminare şi incitare la ură în societăţile noastre. Facem apel la noi acţiuni ale guvernelor UE şi la nivel comunitar, inclusiv împotriva normalizării tot mai mari a rasismului şi xenofobiei, şi subliniem necesitatea unui mecanism de monitorizare şi tragere la răspundere pentru a asigura aplicarea eficientă a legislaţiei şi politicilor antirasism ale UE”, mai menţionează comunicatul Conferinţei Preşedinţilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

34 de Comentarii

  1. Actiunea „Calusul la gura si disparitia de la guvernare”, scrie aparent cu umbre o decizie ordonata de caposii infractori globali??.

  2. ei bine, acum incepe sa iasa la suprafat mizeria si manipularea pentru care i s-a pregatit terenul lui Orban pentru a veni aici. tradat chiar de securimea u-dee-mee-reee? mana in mana cu lazloshel-soroshel, pentru inlaturarea PATRIOTULUI ORBAN de la puterea Ungariei…? ha. hahalerele astea sunt in stare de orice pentru privilegii. ce nu inteleg tradatorii este ca, cel care tradeaza de tradare va pieri.

  3. In ce consta concret „rasismul”? Concret, pe text, cu ghilimelele de rigoare! Ma indoiesc insa ca politricii de la Bruxelles au citit cu ochii lor macar un rand din cuvantarea pe care o infiereaza!

  4. Ungurii sunt intr-un echilibru precar intre UE si Rusia. Daca UE impinge prea mult o sa se vada asa numita coeziune UE cat de adevarata este. Asa au procedat si cu Serbia cu diferenta ca la sarbi a fost o optiune de reorientare a politicii externe a statului Sarb. In loc de prietenie, Politica pumnului bagat in gat nu va duce decat la contra masuri. Serbia s-a reorientat spre alti partenri deloc de neglijat cum ar fi China. Turcia isi construieste impreuna cu Rusia o centrala nucleara importanta in valoare de mai multe miliarde de euro. Energetic si nu numai problema va fi transata definitiv la iarna, acum este canicula vacanta.

  5. @ marin- subscriu
    Exact ca în ședințele lărgite de partid din Epoca de AUR. apropoo. Ce mai faceți distinșilor parlamentari din AUR? Stați, cumva, la plaja și va doare-n gheata de cedarea suveranității către cominternistii de la gunoiul Bruxelles? Încet, dar sigur ne lămurim și cu voi. Tot un grup dizident desprins 50 de cm. din securitate. Ce sa-i faci? În viata, când ai demnitate!! te intinzi cât ți se permite.

  6. Victor Orban si Parlamentul ungar si – au exprimat parerea ca Parlamentul european trebuie desfiintat. Au dreptate. Este nociv, a devenit o grupara mafiota total subordonata Patronului american. Daca doar guvernul european era subordonat patromului american era mai putin grav. Cum sa nu il urasca parlamentarii europeni pe Orban care ii face inutili si chiar nocivi? Pentru prostii care se entuziasmeaza ca Romania are europarlamentari trebuie spus ca Transilvania avea parlamentari la Budapesta sau Viena si pe vremea cand era in Imperiul Austro ungar….Dedulciti la trai bun si leafa astronomica erau ca si
    azi niste scule de prostit , de vandut iluzii bastinasilor.

  7. Acest NAZIST ungur pe nume Viktor Orban, ar trebui „trimes” (internat) la Complexul Muzeal de la Auschwitz Birkenau,unde sa stea cel putin 10 zile. Curios este cum de il SUPORTA la conducere,populatia ungara, sau „PESTELE”se IMPUTA de la CAP.!.

  8. UE nu poate sa impuna dar poate negocia cat sa atraga moderatii din Ungaria sa asigure un echilibru cu Orban.
    Moderatii partidului aflat Fidesz pot adice schimbari politicr impreuna cu cei din alte partide in raport cu ce a facut Orban.
    Cotele de gen, de refugiati, paradele curcubeu nu le-au pomenit in tratatele de aderare, decat ca va fi bine, au uitat sa spuna pentru cine pentru estici sau pentru vestici. Vestul se repopuleaza cu est-europeni. Populatia Romaniei, Bulgariei, statelor din fosta Iugoslavie se dimineaza de la an la an intr-un ritm grav. Parlamentul european nu reprezinta nicio vointa populara daca statelor le sunt impuse de Comisia Europeana lucrui care nu le doresc
    Polonezii au devenit brusc frecventabili din cauza proximitatii cu Ucraina. In lipsa razboiul ar fi ramas bagati in aceiasi oala cu ungurii si polonezii si altii. Asa brucselezii s-au sucit.

  9. ” încălcări ale valorilor europene”

    Vanzarea de femei in vitrina in Olanda reprezinta valorile incalcate ? Dar mandria de-a fi poponaut ? Dar tolerarea pedofiliei la nivel de papa ? Distrugerea natiunilor si a familiei este visul de aur a unoar bosorogi si babe scelerate. Inconstienti astia nu stiu la ce se va ajunge, pedepsirea ukranilor este doar un mic exemplu. Continuati ?

  10. Și care ar fi „valorile europene”? Ori fi ideile lui Soros sau planul Kalerghi ? Nu realizează boii că deja în Europa există o ciocnire a civilizațiilor creștină vs islamistă? Zilnic ai zeci de mii care asediază granițele Europei. Chiar nu se vede? Asta o fi prostie, trădare sau democrația sinucigașă?

  11. Valorile europene erau unele prin 90 altele in 2000. In 2020 statul national nu mai este conform cu viitorul stat european

    Napoleon vrea sa puna mana pe Europa. Conducatorii germani si-au dorit controlul asupra Europei incet incet se restrange latzul libertatii, minoritatea dicteaza majoritatii.
    Presedintele Frantei si Cancelarul Germaniei dicteaza directiile de urmat in superstatul UE.

  12. „Noi, liderii grupurilor politice din PE, condamnăm cu putere recenta declaraţie deschis rasistă a prim-ministrului Orban despre faptul că nu doreşte ca (europenii) să devină ‘popoare cu rasă mixtă’. Astfel de declaraţii inacceptabile, care reprezintă în mod clar o încălcare a valorilor noastre, prevăzute şi în tratatele UE, nu-şi au locul în societăţile noastre” Eu înțeleg din asta ca e musai să ne hibridăm si musai să o pun cu o negresă ori arăboaică ceva. Marurisec sincer ca dupa revolutie am fost cuplat cu o nemțoaică. Am fost la ea acasă in Frakfurt an Main, am stat aproape o lună …și am venit inapoi ca nu știa să faca nici o zamă la bucătărie. In pat era bunicică. Acum mi-ati dat de lucru să caut ceva mai creol ca blondele voastre le-am vazut.

  13. Cea mai atasata valorilor europene e pisica .Le ingroapa in nisip sau pamant moale sa nu se strice.Ne certam ca fraierii,noi,simpli cetateni ,in timp ce ziarul de fata e platit de suinul ma-Ciuca sa apere „valorile europene”.Orban isi vede de treaba lui , isi apara poporul si interesele lui in timp ce slugile care domnesc peste Romania ne vand pas cu pas atunci cand nu ne distrug pe fata.Observ ,de asemenea ,o tarla de prosti ,sau la fel de vanduti,cum injura partidul AUR ,singurul care are curajul sa deschida gura impotriva acestui regim nenorocit si celor care l-au cumparat.In scurta vreme o sa constatam ca ungurii sunt o tara si un popor ,noi o adunatura de sclavi.

  14. Am citit speech-ul lui Viktor Orban de la Tușnad și n-am remarcat nimic rasist. A spus însă adevăruri foarte incomode pentru gașca mafiotă de la Bruxelles. De asta fac acum clăbuci la gură diverși de pe la UE însă oamenii l-au auzit pe Orban și pot să judece singuri unde stă adevărul.

  15. Eu personal m-as bucura sa avem un premier asa COLTOS ca V.Orban,dar premierul nostru si presedintele sant doua MOMAI.Nu sant instare sa ridice tonul nici pentru Schengen,SANT GIOCEI.

  16. Deci faci o declaratie care nu convine sistemului ueist soroshist si zbang ramai fara fonduri europene! Altfel desigur e libertate, freedom of speach si alte bullshit-uri…Interesant cum sistemele dictatoriale psihopate gasesc mereu o forma de control legata de ce vorbesti inclusiv pedepse si sanctiuni. Ele au mereu subiecte tabu si grupuri de oameni/institutii care nu pot fi discutate si mai ales criticate. Comunistii te bagau la puscarie astia de azi alterneaza puscaria cu sanctiuni economice inclusiv pierderea job-ului sau falimentul. Vedeti, e un progres progresist nu se intra la puscarie asa masiv ca in comunism.

  17. Orban a spus cu voce tare ce altii gandesc. Iohannis a bagat gunoiul sub pres dupa cum i s-a cerut. Asta nu insemna ca peste zece ani nu vor fi milioane de Orban sa gandeasca cu voce tare ce nu le convine in Parlamentul European.

  18. Asa-zisele „valori europene” reprezintă, de fapt, mizerie morală ori ipocrizie. Mie nu-mi plac poponarii, dar, oficial nu am voie să-i înjur, că încalc aceste „valori”. Mai mult, comportamentul lor bolnav și grețos ne este prezentat ostentativ în scopul de a fi noi, cei normali, „educati”, să devenim mai toleranți. Sincer, în ceea ce mă privește, funcționează tocmai invers, cu cât fenomenul este mai prezent in viața publică, cu atât mai multă scârbă îmi provoacă, iar faptul că se insistă cu aberația, mă enervează de-a dreptul! Înainte îmi erau oarecum indiferenti, în fond nu mă interesează pe mine ce fac alții la ei acasă; acum, după toate campaniile de promovat curisti, am ajuns să îi detest și îmi provoacă alergie!

  19. Unul sigur din toți liderii europeni care are curajul să spună ce gîndește și voi îi”luați gîtul”!Harașo demacrații.

  20. De ce este lasat aceasta jigodie nazista sa treaca frontiera?

  21. Mai baieti, nu va place democratia europeana, mergeti la Tatucul vostru in Futinistan. Simplu.
    Uite ca eu nu accept, la fel ca 90% dintre romani, o mana de rapandule rusnace jegoase sa-mi spuna mie cum sa-mi traiesc viata.
    Eu vreau sa traiesc in occidentul ala decadent si in putrefactie. Atat ma duce pe mine mintea.
    Cui ii place in Futinistan e liber.

  22. TETEA: DAR ! ce-ar fi sa nu mai impartiti ROMANIA si sa o segregati intre est si vest? intre „occident” si „rusi? intre unguri si romani? ce-ar fi sa VREM SA TRAIM IN TARA NOASTRA ROMANIA, FRUMOASA SI BOGATA, UNDE ESTE GRADINA MAICII DOMNULUI? UNDE CU ADEVARATI CONDUCATORI IUBITORI DE POPOR (IN PRIMUL RAND) si de TARA, SA PUTEM TRAI LIBERI, SUVERANI (ASA CUM SPUNE CONSTITUTIA ROMANIEI), UNDE SA NE EDUCAM COPII IN LIBERTATE, SA-I INVATAM ISTORIA ADEVARATA SI NU MINCIUNILE SI MANIPULARILE SI TAMPIREA PRACTICATA ATAT DE BOLSEVICI SI DICTATORI CHINEZOIZI, CAT SI DE TRADATORI PRIN DESFIINTAREA SCOLII ROMANESTI? CE-AR FI CA NUMAI OAMENII EDUCATI SI CARE AU O MESERIE DE BAZA, CARE CHIAR STIU SA FACA CEVA CU MAINILE LOR, NU SA FREUNZAREASCA PAGINI SI BIROCRATIE PE SOMNUL POOOOLIMII, TAMPITE DE SARACIE SI NEAJUNSURI? Asta apropos de Proclamatia de Islaz de care facea vornire un comnetator Cotidianul? CE-AR FI SA NE UITAM LA NOI, LA POPORUL ROMAN, IN PRIMUL RAND, SI DUPA ACEEA SA NE RIDICAM TARA. NU CU DICTATURA CI CU LIBERTATE? OAMENII CAND SUNT FERICITI SI AU SPERANTA, RIDICA O TARA! sincer, doresc din suflet sa ne curatam de #ideologi ca voi. chiar NU MAI EXISTA IN ROMANIA ROMANI CU MINTEA IN CAPUL LOR SI NU ADUNATA PRIN ALTE „BUZUNARE”? TREZITI-VA! AVEM O TARA BNOGATA UNDE COPIII SI NEPOTII NOSTRI AU UN VIITOR. DACA VREM! altii se chinuiesc sa supravietuiasca in desert iar noi plecam dintr- Tara splendida si cautam catzi si caci si alte otrepe tradatoare si criminale pe pereti!

  23. Cine Lo pus pe (DROGATU) ăsta cu a lui privire la zad.?Dracu eventual.Cine îi pune pe .,Editat DE LA GOWERMERIZARE AVÂND ÎN CAP DE LISTĂ VICE?Ă.,PREMIER.?CINE?Problema la această colonie e,că.,nu m ai avem,politicieni.Avem nu mă borfași.Punct.

  24. D-le Marin, pe mine patriotismul urlat la colt de strada ma scarbeste. Fara UE noi eram un fel de R.Moldova acum, daca nu mai rau.
    Marele castig al Romaniei a fost ca am reusit sa stopam oligarhizarea la sfarsitul anilor ’90.
    Se incepuse cu devalizare banci,capusarea marilor companii…..

  25. Eu am zis că statuia lui Stalin va fi la Budapesta. Și așa va fi. Viktor Orban se va refugia în brațele Rusiei, primind de la Putin o mângâiere pe creștet. Va tine mai întâi „conferințe” la Budapesta spunând despre „nedreptatea” care i se întâmplă Ungariei menționând din nou intențiile sale „pozitive” de a păstra identitatea genetică a ungurilor neatinsă. Ungurii ar trebui să ia aminte, Orban va pune mai presus de popor, puterea. Din păcate nu mulți unguri vor realiza capcana în care vor cădea iar Fidesz, partid propagandist până în măduva oaselor va reuși cu forța dar și cu cuvinte frumoase să aibă un popor în spate. Vladimir Vladimirovich Putin zâmbește, vârful de lance a Rusiei în Europa este în formare. Ce mă deranjează este că mulți români îl susțin pe Orban și pledoariile lui rasiale. Au impresia că cei de „altă rasă” se vor „năpusti” asupra noastră și ne vor „sufoca” genetic. Prostii. Dacă-i întrebi ce este „genetica” asta de care se tem atât de mult n-ar ști să spună. Ar trebui să vă temeți de injecțiile mARN, terapii genice care îți pot schimba genomul nu de „mixarea raselor”.

  26. Las la o parte persoana Premierului Victor Orban care a rascolit toata cabala ideo-masonica satanista si incerc sa trag niste concluzii legate de „valorile” UE pe care Victor Orban este acuzat ca le-a incalcat. Pai sa vedem ce valori europene a incalcat Victor Orban. Printre valorile promovate de birocratia de la Bruxeles si controlata cu mana de fier de satanicul George Soros prin Ursula von der Leyen, se numara si lichidarea rasei albe europene prin metisarea fortata a europenilor cu popoare aduse tot fortat de pe alte continente. Va rezulta o populatie foarte amestecata si lipsita de valori morale, fara religie, fara istorie, fara traditie, fara valori culturale, fara patriotism si fara ntionalism, care corespunde planurilor malefice a marii resetari. Oamenii din Europa vor fi doar niste maidanezi, niste vagabonzi usor de manevrat si exterminat, cu care globalistii iudro masoni vor proceda la fel cum se procedeaza si in cazul cainilor maidanezi, exterminati la intamplare. Asta este intentia lui Soros despre cum sa procedeze cu populatia Europei. Evident ca avand o asemenea populatie creata haotic statele nu vor mai exista, mandria patriotica va disparea pentru ca nu va mai exista familie si patrie, populatia Europei va fi doar o masa amorfa de hominizi conforma cu dorinta lui George Soros, adeptul lui Kalergi. Eu nu consider asta o valoare europeana, chiar daca slugile sataniste ale lui Soros infiltrate in Parlamentul European latra in cor pentru a sustine crima impotriva populatiei Europei. Este dimpotriva o actiune distructiva si criminala si dau dreptate 100% semnalului de alarma tras de Victor Orban: europeni, vi se pregateste ceva monstruos!

  27. Las la o parte persoana Premierului Victor Orban care a rascolit toata cabala ideo-masonica satanista si incerc sa trag niste concluzii legate de „valorile” UE pe care Victor Orban este acuzat ca le-a incalcat. Pai sa vedem ce valori europene a incalcat Victor Orban. Printre valorile promovate de birocratia de la Bruxeles si controlata cu mana de fier de satanicul George Soros prin Ursula von der Leyen, se numara si lichidarea rasei albe europene prin metisarea fortata a europenilor cu popoare aduse tot fortat de pe alte continente. Va rezulta o populatie foarte amestecata si lipsita de valori morale, fara religie, fara istorie, fara traditie, fara valori culturale, fara patriotism si fara ntionalism, care corespunde planurilor malefice a marii resetari. Oamenii din Europa vor fi doar niste maidanezi, niste vagabonzi usor de manevrat si exterminat, cu care globalistii iudro-masoni vor proceda la fel cum se procedeaza si in cazul cainilor maidanezi, exterminati la intamplare. Asta este intentia lui Soros despre cum sa procedeze cu populatia Europei. Cu o asemenea populatie creata haotic statele nu vor mai exista, mandria patriotica va disparea pentru ca nu va mai exista familie si patrie, populatia Europei va fi doar o masa amorfa de hominizi conforma cu dorinta lui George Soros, adeptul lui Kalergi. Eu nu consider asta o valoare europeana, chiar daca slugile sataniste ale lui Soros infiltrate in Parlamentul European latra in cor pentru a sustine crima impotriva populatiei Europei. Este dimpotriva o actiune distructiva si criminala si dau dreptate 100% semnalului de alarma tras de Victor Orban: europeni, vi se pregateste ceva monstruos!

  28. Nu uitati ca parlamentul european este compus inclusiv de parlamentari trimisi de catre noi sa ne reprezinte.Ar trebui ca in presa sa mai apara si sustinerile acestora ca sa stim in viitor pe cine trimitem sa propuna hotarari in numele nostru .Debandada din tara se pare ca am exportat-o si la Brucs.,sau acolo am si invatat-o ?

  29. da mah tetea. asa este cu borfasi ca voi Romania nu ar fi fost bine. dar tocmai asta iti spun mah tete mah de te faci ca nu pricepi sau NU POTI, saracn de tine: DACA NU ERAM CONDUSI DE TRADATORI SI CRIMINALI, daca AVEAM CONDUCATORI CU C@AIE nu castratzi mental, ERAM FOARTE BINE SI FARA BANCILE MATALE, SI FARA CORPORATII SI FARA M U IEEE. Romania lasata de ceausescu fara datorii, ceea ce deranja rau, exact cum deranjeaza si PROPRIETATEA – PENTRU CA ASTA INSEAMNA INDEPENDENTA. greu cu gandirea mah tetea mah…sau cu tradarea si cu minciunile si manipularea pe care o practicati de 32 de ani. de aia am ajuns aici, pentru ca oamenii sunt manipulati si saraciti, pentru a nu avea acces la EDUCATIE SI ISTORIE. ori cine nu stie cine este, cum ar putea sa evolueze?

  30. SICTIR PROFUND PENTRU TOTI DISCIPOLII M..UE SI NATO PRECUM SI M..UE(IN MOD SPECIAL) CA..CE(CACOFONIE INTENTIONATA) DRACUL ESTE CA STRUCTURA TRANSNATIONALA..SIGUR M..UE CA INSTITUTIE ESTE ANTICRESTINA.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.