Viktor Orban și colaboratorii joacă la ruleta rusească (II)

Având în vedere precedentul cu așa-zisa revoluție anticomunistă din 1956, după declanșarea crizei din Polonia socialistă la începutul anilor ”80, bătrânul și hârșitul aparatcik comunist Janos Kadar, care a condus țara vecină peste trei decenii ca marionetă a Moscovei, a pregătit succesiunea la conducerea Ungariei inclusiv pentru eventualitatea destructurării sau metamorfozării regimului comunist, în contextul evenimentelor periculoase din Polonia și al reformelor inițiate în Uniunea Sovietică de către liderii comuniști Iuri Andropov (anterior cel mai longeviv, inteligent și reformist șef al KGB) și Mihail Gorbaciov ( care a continuat, amplificat și aprofundat reformele inițiate de predecesorul său, prin glasnost și perestroika). În acest scop, a fost înființat Colegiul Bibo din Budapesta, la care au fost racolați pe sprînceană 60 dintre cei buni studenți de la facultățile de drept și de economie din Ungaria. Pentru acest colegiu au fost selectați tineri care proveneau din medii muncitorești, care au deținut functii în organizația comunistă de tineret și care aveau părinții sau alte rude apropiate membri și adepți devotați ai partidului comunist maghiar (MSZMP), cum a fost în cazul premierului Viktor Orban și al principalilor săi colaboratori, Laszlo Kover și Zsolt Nemeth.

Orban senior-lider comunist, Orban junior-lider utecist

Spre exemplificare, tatăl actualului premier al Ungariei, Gyozo Orban, a fost un membru înfocat de partid și un fan al gulaș-comunismului promovat de liderul suprem Janos Kadar în ultima parte a domniei sale de 32 de ani. De profesie inginer agronom, Orban senior a fost șef de partid la cooperativa agricolă din satul Felcsut (în care a copilărit Viktor Orban), iar ulterior a devenit activist de partid și a primit un ordin similar cu Ordinul Muncii Socialiste din Republica Socialistă România. Pentru atașamentul dovedit față de cauza socialistă, a fost răsplătit, în anii ”80, prin trimiterea la muncă în străinătate, respectiv în Libia, pentru care avea nevoie de aprobarea Securității. Orban junior a fost șef (secretar) al organizației comuniste de tineret in liceu, iar, după absolvirea în 1987 a Facultății de Drept și Științe Sociale a Universitații Eotvos Lorand din Budapesta, a beneficiat de un post călduț de sociolog ( probabil un post de acoperire) la Institutul de Pregătire Managerială (un fel de CEPECA românesc) din cadrul Ministerului Agriculturii și Alimentației. Astfel de institute se aflau, în fostele țări socialiste, sub controlul strict al organelor de partid și de securitate. Cert și suspect, în același timp, este că, deși a absolvit o facultate de drept, Viktor Orban nu a practicat niciuna din profesiile juridice cunoscute (avocat, procuror, judecător, notar, consilier juridic).

După 1990, tot mai vehementul anticomunist Viktor Orban a recunoscut la un moment dat că, până la satisfacerea stagiului militar (în perioada 1981-1982), a fost „un suporter naiv și fidel” al regimului comunist. În anii ”90, FIDESZ-ul fondat de trioul Orban-Kover-Nemeth s-a declarat partid de centru-stânga, de factură democrat-liberală, și a devenit membru al Internaționalei Liberale. După circa un deceniu, FIDESZ a virat spre dreapta, declarându-se partid popular și devenind membru al Partidului Popular European. În ultimii ani, partidul de guvernământ din Ungaria a alunecat spre extrema dreaptă, devenind un partid conservator, ultranaționalist și xenofob, cu o tentă religioasă.

Sluga principală a noului regent de la Budapesta

Laszlo Kover a fost și este un fel de aghiotant al lui Viktor Orban, devenind principalul său sfetnic și executor în probleme interne, și fiind considerat sluga sa cea mai de încredere, mai docilă și mai obedientă. Cei doi au fost colegi de facultate și de cămin, precum și la Colegiul Bibo, astfel că-i leagă o veche prietenie. Orban a absolvit Facultatea de Drept și Științe Sociale după patru ani de studii, cât era durata normală, însă Kover a absolvit-o după șapte ani de studii, efectuați în perioada 1979-1986, cea ce înseamnă că a repetat trei ani din patru. Acest semidoct fudul, care va rămâne probabil în istorie doar prin mustața furculiță purtată, și-a permis să-i eticheteze pe români și pe guvernanții de la București „necivilizați”, „isterici” și „barbari”, Kover și-a făcut stagiatura în organizația comunistă de tineret și a fost supraveghetor de cămin studențesc în timpul facultății, calitate in care trebuia să colaboreze cu Securitatea si Miliția. Kover a fost fondator al FIDESZ, alături de Orban și Nemeth, și tustrei au beneficiat de burse Soros la Universitatea Cambridge, în anii dinaintea căderii regimului comunist. După absolvirea facultății în 1986, Kover a lucrat ca sociolog (ca și Orban) la Institutul de Studii Sociale de pe lângă Comitetul Central al partidului comunist maghiar (MSZMP). În vara anului 1989, Orban și Kover au participat, în calitate de reprezentanți ai opoziției anticomuniste, la masa rotundă organizată de liderii comuniști pentru realizarea tranziției spre democrație și organizarea de alegeri libere.

Marele și vehementul anticomunist Laszlo Kover provine dintr-o familie cu o lungă tradiție comunistă. Bunicul său patern s-a numărat printre fondatorii partidului bolșevic din Ungaria și a activat în armata sovietică a lui Bela Kun. A fost un activist comunist de frunte atât înaintea cât și după al doilea război mondial. Pentru merite deosebite, a primit Ordinul Patriei Socialiste. Un frate al tatălui lui Kover, precum și o soră și doi frați ai săi au fost membri devotați ai partidului comunist maghiar. Deputat în Parlamentul Ungariei din 1990 până în prezent, Laszlo Kover a ocupat și ocupă, cu sprijinul lui Orban, care l-a transformat în marioneta sa de serviciu, functii de prim rang în partid și în stat, După ce FIDESZ a ajuns în 1998, pentru prima oară, la guvernare, Orban l-a numit pe Kover ministru fără portofoliu însărcinat cu coordonarea tuturor serviciilor secrete maghiare. Principala sa sarcină era să verifice documentele privind activitățile desfășurate de serviciul secret maghiar în timpul regimului Kadar, pentru a peria sau dosi eventuale dosare ce-i i-ar fi privit pe liderii FIDESZ. Tot atunci, după ce a devenit premier, Orban l-a uns pe Kover președinte al FIDESZ. Dupa ce FIDESZ a revenit în opozitie în 2002, Kover a preluat funcția de șef al facțiunii FIDESZ din Parlament. Din 2010, Kover ocupă funcția de președinte al Parlamentului de la Budapesta, devenind al doilea om în stat după premier, în condițiile în care președintele Ungariei are doar un rol simbolic. În cursul anului 2012, marioneta lui Orban a detinut circa o lună, și funcția de președinte interimar al Ungariei.

De la locotenentul Securității la locotenentul lui Orban

Versatul si revanșardul politician Zsolt Nemeth îl secondează de peste trei decenii pe Viktor Orban, fiindu-i atât sfetnic de taină pe probleme externe cât și camarad de acțiune. Născut în același an cu Orban (1963), Nemeth este licențiat in economie si sociologie la Universitatea de Științe Economice Karl Marx din Budapesta, pe care a absolvit-o în 1987. În timpul facultății a fost cooptat și el în Colegiul Bibo, iar, după absolvirea acesteia, a activat în perioada 1987-1990 la Institutul de Cercetare al Academiei de Științe, tot ca sociolog, unde s-a ocupat de problema naționalismului. Nemeth este suspectat ca ar fi fost ofițer acoperit al serviciului secret maghiar, care are din timpul regimului comunist o secțiune având ca obiect de activitate repararea consecințelor Tratatului de la Trianon. Un intelectual român care, în 1988, a trecut fraudulos frontiera în Ungaria, pe raza județului Satu Mare, pentru a ajunge în Occident, mi-a relatat că ar fi fost interogat la Budapesta de un tînăr ofițer din Securitatea maghiară, care s-ar fi prezentat ca fiind locotenentul Zsolt Nemeth. Este deosebit de interesant că Nemeth a fost prezent in zona Mures-Harghita-Covasna in data de 27 decembrie 1989, la numaicinci zile după răsturnarea lui Ceaușescu, în perioada constituirii UDMR. Cu acest prilej, acesta a inițiat Tabara de vară de la Balvanyos (Covasna), la care au participat reprezentanți ai maghiarilor din toată lumea și la care a fost prezent, ca principal organizator, la 30 de ediții, împreună cu Viktor Orban, în perioada 1990-2019. În anii 2020 și 2021, tabăra și universitatea de vară de la Balvanyos au fost suspendate din cauza pandemiei de coronavirus, fiind reluate săptămâna trecută. Și la a 31-a ediție capetele de afiș au fost Viktor Orban și Zsolt Nemeth, care au fost secondați de vicepremierul Zsolt Semjen și de mai mulți miniștri din guvernul FIDESZ, cum ar fi cel al Finanțelor și cel al Agriculturii.
Așa cum am arătat, Zsolt Nemeth este membru fondator si vicepreședinte al FIDESZ si are din 1990 calitatea de deputat in Parlamentul Ungariei, în care a deținut si funcția de lider adjunct al facțiunii FIDESZ din 2002 până in 2010 si din 2014 până in prezent. Pe plan statal, a deținut funcția de secretar de stat pentru afaceri politice in Ministerul de Externe de la Budapesta in perioadele 1998-2002 si 2010-2014. În această calitate, a coordonat si Biroul pentru maghiarii din străinatate, principala sa preocupare fiind situația minorităților maghiare din țările vecine. În toată această perioadă a fost perceput drept eminența cenușie a diplomației ungare. În pofida relației sale apropiate și vechi cu Viktor Orban, precum și competenței sale indiscutabile, Nemeth a evitat să-și asume funcția de ministru de Externe, probabil că din cauza trecutului său tenebros. In perioada 2002-2010 a fost președintele Comisiei pentru politică externă din Parlamentul Ungariei, funcție pe care a repreluat-o din 2014 până în prezent. Totodată, din 2014 este membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și șeful delegației Ungariei in Consiliul Europei.

De la obstrucționarea României la criticarea Occidentului

Timp de peste trei decenii, Zsolt Nemeth a cutreierat Transilvania în lung și în lat, făcând cu amicul Viktor Orban si câte 20 de peripluri ardelene într-un an. Nemeth a fost unul din principalii promotori ai teoriei drepturilor colective a minorităților naționale, îndeosebi a dreptului la autonomie teritorială a minorității maghiare din Transilvania, începând cu autonomia așa-zisului . În 1996 a fost unul din cei mai vehemenți opozanți din Parlamentul Ungariei față de încheierea Tratatului de stat cu România. Ca și Viktor Orban, a fost un susținător apropiat și înfocat al episcopului Laszlo Tokes, pe care l-a instigat împreună cu șeful guvernului de la Budapesta să proclame in 1999, după atacarea Serbiei de către forțele NATO, în contextul conflictului din Kosovo, autonomia teritoriala a așa-zisului Ținut Secuiesc (incluzând județele Harghita si Covasna și o parte din județul Mureș) și a așa-zisului Ținut Partium (incluzând o mare parte din județele Bihor, Satu Mare si Sălaj) la forumurile convocate în acest scop la Cernatu de Jos (Covasna), respectiv la Valea lui Mihai (Bihor), care au avut însă o audiență minoră, astfel că inițiatorii au rămas doar cu proclamatul. Orban si Nemeth au fost inițiatorii Legii dublei cetățenii care permite acordarea cetățeniei maghiare etnicilor maghiari din statele vecine cu Ungaria, care sunt cei mai numeroși în țara noastră. Nu în ultimul rând, Orban și Nemeth au căutat, prin diverse mijloace, să împiedice sau să întârzie accederea României în NATO și în Uniunea Europeană, iar, de câțiva ani, încearcă să împiedice accederea țării noastre în Spațiul Shengen și în OCDE.
De-a lungul timpului, Viktor Orban și locotenenții săi au lansat, în premieră, la Universitatea de Vară de la Balvanyos mai multe mesaje incitante și provocatoare, multe cu tentă revizionistă sau iredentistă, cu obiectivele, doleanțele sau marotele mai vechi și mai noi ale guvernanților de la Budapesta și/sau ale minorității maghiare din România, începând cu drepturile colective ale minorităților naționale, autonomia personală, autonomia culturală și autonomia teritorială a membrilor și comunităților maghiare din România, cel mai mult pedalându-se pe autonomia teritorială a așa-zisului Ținut Secuiesc, și continuă cu acordarea dublei cetățenii, respectiv și a cetățeniei ungare, cetățenilor români de naționalitate maghiară. Tot la Balvanyos, la Universitatea de Vară din 2014, care a avut loc după anexarea peninsulei Crimeea de către Federația Rusă, premierul Orban a rostit primul discurs prin care anunța trecerea la „iliberalism”, pornind de la modelul de organizare politică și de dezvoltare economică aplicat în China, Rusia, Turcia, India și Singapore. La actuala ediție, principalii vorbitori veniți de la Budapesta (Orban, Nemeth, Semjen, miniștrii Finanțelor și Agriculturii ) și-au axat discursurile pe decăderea Occidentului, pe care-l proslăveau în anii ”90, pe criticarea Uniunii Europene și a Statelor Unite ale Americii, menajând și chiar apărând însă Rusia, mai mult sau mai puțin insidios.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Valer Marian 280 Articole
Author

15 Comentarii

  1. Victor Orban are se ales intre rusi si lunatici…E foarte greu sa-i alegi pe lunatici cand nu esti marioneta lor, esti rational si nu ai fost ales de ei ci de poporul tau. Restul UE executa ce zic sefii lunatici sau marionete absolute. Pana la distrugere sau dizolvare sau pana vin cetatenii cu program de apa calda peste ei sa-i intrebe de ce au ajuns in ceausism la peste 30 de ani de la caderea comunismului .

  2. „Orban l-a numit pe Kover ministru fără portofoliu însărcinat cu coordonarea tuturor serviciilor secrete maghiare”. Cum adica, „serviciile” ungurilor nu sunt conduse de CIA, ca la noi? Ce mizerabili!

  3. Din cate vad Ungaria nu pare a fi o tara comunista dar ma rog ,cand utecistul de Boc era prim probabil era bine ,si totusi ce te mana in lupta .

  4. deci ăştia umblă de treij de ani prin ţara noastră, cum vor ei…de băh, dacă sîntem mămăligari. Eu mă ofer voluntar să le iau gîtul cu asistenţă logistică din partea celor bine intenţionaţi. Hai la lupta cea mare…pînă nu se ocupă rusul de noi.

  5. Intr-un cuvint, toti corifei ai iredentismului belicos maghiar! La ei nu a fost o lupta surda impotriva comunismului si a securitatii, ei pastrandu-si „rezerva de cadre”, folosibila la nevoie! Au zburdat si zburda prin Ardeal, considerindu-l teritoriu unguresc! Noi ce facem? PS> Am auzit ca Orban a laudat zelul „militiei” romane, de ai extrage pe cei cu pancarda, „ca pe drogatii de sub podurile Budapestei”. Bine ne sta jigniti la noi acasa?

  6. In loc să scrii prostii și să bați câmpii românește, de ce nu ai curajul să dai direct spre cititor filmul cu discursul lui Orban, subtitrat corect,.Să nu trebuiască să divaghezi ci lasă turma să decidă de ce și cum.. Nu voi ciumații brfași din presă să răstălmăciți și spuneți de cum trebuie ințeles ceva.

  7. „…de ce nu ai curajul să dai direct spre cititor filmul cu discursul lui Orban, subtitrat corect”-dacă traducerea e la fel de corectă(și completă)precum cele de la emisiunile TVR în limba maghiară,e in regulă,merită să ne pierdem timpul urmărind filmul…

  8. „…așa-zisa revoluție anticomunistă din 1956”?
    Deja nici nu mai citesc mai departe în articol, neobrăzatu’ ăsta de aghient al Secu’ văd că depășește limitele bunului-simț!
    Bă, mareane, în Ungaria au murit atunci zeci de mii de oameni care au pus mîna pe armă și au luptat pentru un ideal! …cărora, apoi, li s-a amplificat acțiunea, prostiți de propaganda mincinoasă amerlocă începută la „Vocea Americii” și „Radio Free Europe” (adică, prin asta, Departamentul de Stat cel Laș de la Washington a încercat „să preia steagul” revoltei maghiare), care le promitea intervenția armatelor N.A.T.O. (ceea ce au făcut acum în Ukraina, după LOVITURA DE STAT din 2014, fără ca acum să aibă dreptul s-o facă!). În Timișoara au fost atunci arestați 3000 de studenți care au încercat o solidarizare cu ungurii, și sute dintre ei au ajuns în pușcăriile comuniste ale șuolduovianului Ghiorghie Ghiorghiu, trădătorul. Și în Cluj și Marosvásárhely s-au revoltat atunci studenții ardeleni împotriva comunismului, și au pățit-o urît!
    Și tu vii acum să scrii aici „așa-zisa revoluție anticomunistă din 1956”? Nesimțitule!
    Tu, bă, care n-ai făcut nimic la viața ta, doar ai dat-din-clanță, îți permiți să-ți bați-joc de zeci de mii de oameni, dintre care o parte din Transilvania? Nemernicule!

  9. Așchia nu sare departe de trunchi:
    „Tatăl său, Géza Németh , a fost un pastor reformat care, printre multe altele, a fost conducătorul misiunii transilvănene pe care a început-o în 1986, care a fost mai întâi semilegală, apoi autorizată din 1988 , iar după schimbarea de regim , el a fost organizator și lider al Mișcării de Reînnoire Reformată (REMM). În 1990, a fondat Congregația Ardeleană.” (tadus online)
    Mama lui Zolt Nemeth, Judit, se pare evreică.
    Evreică pare și mama lui Lazlo Kover, Erzsébet Ábrahám.

  10. „Nationalistii”acoperiti din Ungaria ca „anticomunisti” fosti scuristi,au voie-de la cine ?-sa se plimbe nestigheriti prin Romania, sa faca tabere si alte actiuni, si una ca Macovei securista,sora lor intru Soros de la inceputuri pina s-au certat pe vreun ciolan”cultural-doctrinar”nu-i mai acuza cum face cu nationalsismul romanesc pe care-l denumeeste de „caverna”,populism,anti ue etc.datorita ei Dragnea a facut puscarie politica ,avind unealta -alta antiromaneasca Kovesi,Antonescu a fost terminat,inlaturat si puterea lui Petrov a crescut-facind cu PDL toate gusturile finantei mondiale in Romania,lasindu-l pe Iohannis sa le continue cu succes! Este posibil ca agentii ungari sa aiba scolire prin oficina lor,Colegiul Bibo insa sa-si exercitte nationalismul la ei acasa,nu in statele vecine asa cum fac cu obraznicie!De fapt singura ingramadita prin tradatori este Ro.,si argumentele Legii si Const sunt ignorate,tot UDMR si obraznicul V O dau din clampa!
    Pee noi nu ne intereeseaza ca pe vreme lui Beela Cun s-au casapit,ca s-au tradat ei intre ei,care mai de care mai „patrioti”s-au macelarit si antrenat si pe altii in mocirla lor,se tin ca o scabie de tara noastra!Numai ei au limba si limbi,numai ei au cultura,numai ei au totul de la vinzatorii Macovei si restul,de la Ponta si alti agenti,balamaua uDMR din 3 lulele face si deesface in senat,pe faza sa mai obtina un cuvint -doua,sa mai obttina o „flamura”jerpelita si cotrobaie prin istorie cu toti putinistii de git si se infoaie cu investitii in ro,spre rusinea colaborationistilor lui v orban-milogi si cersetori functionari ai Romaniei!In realitate colcaie de incalcari de tot felul,prima este ca o org.etnica nu are ce cauta la guvernare-spionind si sabotind Romania,nestingherita! Nu putem partaja suveranitatea cu niste etnici minoritari,au suficiente drepturi chiar f.multe !

  11. Ianos Kadar(dogar)l-a tradat pe Imre N.,pe el l-a tradat altul ,a fost in politia hortysta,batut si schingiuit,a spus tot,a fugit la Moskova,cind a revenit l-a arestat pe Naggy Imre si altii.Gheorghiu Dej nu are nici-o vina,ei s-au tradat acolo, Moscova Tr.de la Varsovia a pus tunurile pe ei,iar studentii care s-au solidarizat din neestiinta si idealism ,da ,au patit-o rau,din pacate.@ 14:06,vb.despre ” DECLARAŢIA DE LA BUDAPESTA/16 iunie 1989,a Forumului Democratic Maghiar şi Români,”Transilvania a fost şi este un spaţiu de „complementaritate”,”şi trebuie să devină un model de pluralism cultural şi religios, diversitatea culturală, religioasă şi de tradiţii să fie prezervată. Dreptul la o reprezentare politică autonomă şi la autonomie culturală a fiecărei naţiuni trebuie garantat”!!!asigurarea unei şcolarităţi de toate gradele în limba maghiară, inclusiv reînfiinţarea universităţii maghiare din Cluj,etc.

  12. Semnatari: Antal G. Laszlo, Antall Jozsef, Balogh Julia, Biro Gaspar, Csoori Sandor, Fur Lajos, Illzes Maria, Jeszensky Geza, Keszthelyi Gyula, Kodolanyi Gyula, Molnar Gusztav, Stelian Bălănescu (Cercului Român din RFG), Mihnea Berindei (vicepreşedinte alLDHR), Ariadna Combes (fiica Doinei Cornea, vicepresedinte al LDHR), Mihai Korne (director al revistei “Lupta”), Ion Vianu (Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului în Ro din Elveţia), Dinu Zamfirescu (membru al Biroului LDHR,al PNL),George Barbul, Doru Braia, Dina Brătianu-Missirliu, Alexandru Missirliu, Ileana Verzea.Regele Mihai a primit la reşedinţa sa de lîngă Geneva o delegaţie si a aprobat întrutotul conţinutul declaraţiei care exprimă convingerile sale.UMRL – Ion Ratiu, Liciniu Faina, Alecsandru Miele, Ion Varlam, Coriolan Brad- 9 septembri 1989 a adoptat o poziţie ne-echivocă „SĂ NE ÎNFRĂŢIM,Să luptăm împreună împotriva comunismului. Pentru democraţie.Aceeaşi idee în Declaraţia din 11 aprilie 1986, în care am cerut „solemn, fraţilor unguri, să înceteze calomnia că ungurii sunt supuşi „etnocidului“ în Transilvania.”
    (din pacate vedem pe ling Regele Mihai si pe Ariadna Combes (fiica Doinei Cornea”,”dizidenta”de la „revolutie”!)
    Personal m-am contrazis cu @Rollason despre cine era Ariadna Combes si implicit D Cornea si iata ca tb.sa-i dau dreptate)

  13. Kover si Nemeth sa fie declarati persona non grata in Romania ! Sunt agenti ai serviciilor de informatii unguresti. Motive sunt mii ! Daca nu o fac Iohanis, Helvig, Aurescu, Ciuca, sunt posibili candidati in viitor la anchetare…(penal?)

  14. Ma, tu esti cazut in cap rau de tot :-„in ungaria au murit atunci zeci de mii de oameni”.Sunt de vina drogurile sau asa te-ai nascut ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.