Vila Cavrois, un pachebot salvat de la naufragiu

Sâmbătă, 13 iunie, a fost deschisă pentru public Vila Cavrois, de lângă Roubaix, construită între 1929 şi 1932, una dintre operele impresionante ale arhitectului modernist Robert Mallet-Stevens (1886-1945).

Model de arhitectură şi design modern, Vila, declarată din 1990 Monument Istoric, a fost restaurată, împreună cu parcul ei. Lucrările au costat 23 de milioane de euro. Ansamblul lucrărilor a fost condus de arhitectul şef al Monumentelor Istorice, Michel Goutal.

Construcţia din cărămizi galbene impresionează în primul moment prin dimensiunile ei. Este mai mult decât o casă, este un adevărat castel în care coexistă toate paradoxurile: grandilocvenţă şi sobrietate, ordine şi asimetrie, radicalitate şi clasicism…

Bazinul de înot

Vila Cavrois este o mărturie a artei de a trăi, aşa cum era ea concepută de arhitecţii moderni, contemporani cu Le Corbusier. Caracterizat prin simplitate şi eleganţă, stilul acestui castel modern este total diferit de al celorlalte reşedinţe din vecinătate, construite în aceeaşi perioadă.

Mallet-Stevens a conceput nu numai volumele arhitecturale, ci şi decoraţia spaţiilor interioare şi a grădinilor care înconjoară clădirea.

Planul casei a fost gândit în funcţie de viaţa locatarilor. În jurul marelui hol în care erau primiţi vizitatorii se dezvoltă în aripa estică apartamentul părinţilor, iar cea vestică este rezervată copiilor şi servitorilor. Există, de asemenea, spaţii în care se întâlneşte întreaga familie, cum ar fi sufrageria şi “sufrageria copiilor”, legate de parc printr-o scară exterioară.

Alegerea materialelor şi a mobilierului a fost determinată de folosinţa fiecărui spaţiu. Luxul reşedinţei este datorat utilizării diferitelor tipuri de marmură şi de esenţe de lemn.

Esenţe preţioase de lemn folosite în decorul interior

Vila dispune de o seamă de echipamente extrem de rare în epocă, cum ar fi distribuţia de apă caldă, rece sau călduţă, încălzire centrală cu termostat, ascensor. Electricitatea ocupă un loc important. Fiecare încăpere dispune de difuzor şi de un orologiu electric, iar maşinile pentru spălat rufele, pentru produs gheaţă sau aspiratorul sunt, de asemenea, electrice. Fiecare cameră este dotată cu telefon care permite locatarilor să comunice între ei sau cu exteriorul.

În 1940, armata germană a rechiziţionat vila. În 1947, la cererea lui Paul Cavrois, arhitectul Pierre Barbe a efectuat transformări menite să adapteze clădirea la noul mod de viaţă al familiei care cuprindea acum mai multe cupluri. După moartea doamnei Cavrois, în 1986, mobilierul a fost dispersat, iar casa vândută unei societăţi imobiliare care proiecta parcelarea parcului. Vila a fost abandonată şi devalizată.

Ministerul Culturii şi Comunicaţiilor a cumpărat edificiul în 2001 şi a început, din 2004, o primă campanie de restaurare.

Budoarul doamnei Cavrois

Din 2008, restaurările au fost conduse de Centrul Monumentelor Naţionale, care a decis să redeseneze arta de a trăi din secolul al XX-lea.

La începutul veacului trecut, Nordul era una dintre regiunile cele mai industrializate ale Franţei. Roubaix şi Tourcoing formau un important centru al producţiei textile. Societatea Cavrois-Mahieu, fondată în 1865, fabrica ţesături fine pentru Casele pariziene. În 1923, antrepriza număra cinci uzine cu aproape 700 de angajaţi.

Paul Cavrois, proprietarul societăţii, a decis să construiască o reşedinţă pentru familia sa care cuprindea 7 copii, pe un teren la câţiva kilometri de Roubaix, la Beaumont. Din 1870, burghezia industrială a început să-şi construiască locuinţe mai departe de uzine. Periferia oraşului Roubaix a fost populată cu reşedinţe impozante, mici castele caracterizate printr-un stil neo-regionalist. În acest peisaj, vila concepută de Robert Mallet-Stevens face figură aparte.

Înainte de restaurarea faţadei

Cavrois şi Mallet-Stevens se întâlniseră, probabil, la Expoziţia de Arte Decorative de la Paris din 1925, unde pavilionul producţiei textile al Roubaix şi Tourcoing se afla alături de realizări ale arhitectului, cum ar fi Pavilionul Turismului şi un scuar cu arbori cubişti, semnaţi de arhitect şi de fraţii Martel, care au provocat un adevărat scandal.

Soţii Cavrois nu erau colecţionari şi nu aveau legături cu mediul avangardei. Probabil, ei au fost seduşi de cadrul sănătos, confortabil şi modern promis de Mallet-Stevens, dar şi de dorinţa de a-şi surprinde anturajul printr-o casă excepţională. Singura condiţie pe care i-au pus-o arhitectului a fost încadrarea strictă în bugetul alocat.

Mallet-Stevens a imaginat Vila Cavrois ca pe un adevărat castel modern, prin proporţiile impozante şi prin cele două aripi simetrice, amintind de reşedinţele aristocratice din secolul al XVII-lea.

Marele hol

Interioarele vilei prezintă asemănări cu decorurile concepute de arhitect, cu câţiva ani înainte pentru filmele lui Marcel L’Herbier. În spaţiile oficiale, el a optat pentru materiale luxoase, marmură şi esenţele preţioase de lemn, dovedind prosperitatea industriaşului, dar fără ostentaţie.

Restauratorii au mers până la a regăsi carierele de marmură din Suedia folosite de Mallet-Stevens. Piatra originală fusese vândută în anii ’90.

Vila este o operă de artă totală, gândită de un singur om. Arhitectul a conceput şi desenat clădirea, grădinile, mobilierul şi accesoriile până la clanţele de la uşi.

Deschiderea Vilei Cavrois pentru public este un eveniment.

Imensa vilă, comparată cu un pachebot, apare vizitatorului ca un palat al secolului al XX-lea. Deschisă la sud către parcul de2 hectare, şi către un lac, dimensiunile ei sunt impresionante: 60 de metri lngime, 1.800 de metri pătraţi de suprafaţă locuibilă, 830 de metri pătraţi de terase. La etaj, în apartamentul copiilor, o cameră lăsată intenţionat nerestaurată stă mărturie stării de delabrare a vilei dinaintea lucrărilor. Ea contrastează cu splendoarea regăsită a apartamentului părinţilor, cu uimirea în faţa unei săli de baie de 60 de metri pătraţi, toată în marmură albă şi aluminiu cromat…

Vestibulul vilei

Jean-Jacques Larrochelle scrie în Le Monde: “Nu este o reşedinţă. Este un monument locuibil, a cărui geometrie aminteşte liniile unui transatlantic”.

De o modernitate uimitoare în 1932, edificiul a fost numit şi “nebunia Cavrois” sau “pericolul galben”.

Când a realizat Vila Cavrois, Mallet-Stevens, care era nepotul Suzannei Stevens, soţia finanţistului belgian Adolphe Stoclet, cel care a cerut să i se construiască celebrul palat din Bruxelles care îi poartă numele, era deja un arhitect recunoscut. Construise edificii emblematice, cum ar fi Villa Noailles la Hyères (1922-23), inspirată de teoria mişcării De Stijl, grupul de imobile din strada din Paris care îi poartă numele (1926-27) şi realizase, din 1920 până în 1928, decorurile pentru 20 de filme printre care L’inhumaine de Marcel l’Herbier.