Vin banii pentru medicii de familie

CNAS a anunţat luni că a repartizat caselor de asigurări de sănătate sumele care asigură decontarea serviciilor medicale realizate de medicii de familie în centrele de permanenţă din întreaga ţară până la data de 31 decembrie 2023, la nivelul solicitat de fiecare casă de asigurări de sănătate în parte.

Potrivit unui comunicat remis presei, în total, au fost repartizate caselor de asigurări de sănătate fonduri în valoare de 38,77 milioane lei în scopul menţionat anterior.

„Ca urmare a eforturilor depuse de echipa CNAS şi de casele de asigurări de sănătate, plăţile pentru serviciile medicale care s-au acordat în centrele de permanenţă vor ajunge la medicii de familie în zilele imediat următoare”, a declarat Valeria Herdea, preşedintele CNAS, conform comunicatului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

6 Comentarii

  1. Medicina primara, cea numita de familie, nu apartine de asigurarea medicala ! In tarile cu apa calda in calorifere si la robinet, medicina de familie tine de primarie, adica de contributia comunitatii locale !!! Dar la noi nu se intelege viata, noi votam legionarii, aia care ucid viata !

  2. Ce face un medic de familie?Scrie retete la rec.med.spec, spital,etc. da CM, scrie trimiteri pt analize ,internare,etc .Face consultatii pt.diagnostic?Are competente profesionale inalte ?MERGE LA DOMICILIUL OAMENILOR BOLNAVI? BATRANI?SINGURI???In niciun caz!!!Pentru ce ar fi 112, daca nu pentru asta.El e platit pentru „capitatie” chiar daca toceste scaunul degeaba.Mai multi bani?Pentru ce??

  3. Au luat și ăștia bani in timpul pandemiei de s-au spart.100 lei pentru un covidat pentru urmărire la domiciliu (trăiască testul PCR cu șapte mii cicluri),pentru un pacient sunt plătiți separat pentru rețetă compensată,separat pentru cea recompensată și…și separat pentru trimitere la specialist.De aceea se umple oamenii de medicamente și sunt cozi la specialist. Sa nu mai spun sindrofiile organizate de Big Farma unde sunt ospătați cu mese alese toți fruntașii in scrierea rețetelor.Daca îți trebuie un algo mergi la doctor de familie ,îți scrie rețetă și încasează de la casa 9 lei. Simplu,nu? Și câte altele. De consulturi,mai facă și alții. Nu cred că pun mana pe un stetoscop decit la unul din zece pacienți. Ăștia nu sunt medici,sunt simpli scribălăi sauun fel de triaj.
    Dar sunt ținuți în viața așa pentru că este nevoie de ei,mai ales pentru Big Farma.
    Asta e ,trai-var neamul de scursuri (rebururi)

  4. Buna ziua !!
    Te pricepi la constructia de autostrazi, la calitatea jocului de fotbal, la modul in care se efectueaza activitatile didactice din educatie de la gradinita pana la nivelul scolilor doctorale, asa ca deja ai dat un raspuns cinstit, specific unei mentalitati de tip neo-marxist ce manifesta o ura profunda si defaimeaza tot ce reprezinta intelectualitatea nationala, clasa sociala medie – incluzand aici inclusiv istoria nationala !!
    Si ca sa inchei pe un ton pozitiv legat de ce mai trebuie sa fie platita si asistenta medicala primara, saf ii extrem de optimist ca in cel mult 3 ani dispare efectiv fizic asistenta medicala primara din aceasta colonie a Uniunii Europene, si astfel vei fi o tinta perfecta pentru dumneata si membrii familiei sau anturajului apropaiay ai experimentelor de laborator efectuate direct pe populatia Romaniei si unde rolul calaului va😊🕒, fi jucat magsistral in roluri de Oscar chiar de reprezentantii BIG FARMA !!!!

  5. In luna Nov 2023, doctorul meu „de familie” i-au ramas castigat 4.500 lei, cam cat o infirmiera de la un spital privat de referinta. In Romania „se fac afaceri” pe sanatatea omului ! La castigul acesta a spus ca pleaca la frac-su, in IT. Intre timp a refuzat un post similar in Franta, la 4.500 de euro net, cu cabinet si locuinta asigurate de primarie, era prea departe de familia lui (frati, surori, parinti). Imi plac oamenii care nu renunta la valorile lor.

  6. In luna Nov 2023, doctorul meu „de familie” i-au ramas castig 4.500 lei, cam cat o infirmiera de la un spital privat de referinta. In Romania „se fac afaceri” pe sanatatea omului ! La castigul acesta a spus ca pleaca la frac-su, in IT. Intre timp a refuzat un post similar in Franta, la 4.500 de euro net, cu cabinet si locuinta asigurate de primarie, era prea departe de familia lui (frati, surori, parinti). Imi plac oamenii care nu renunta la valorile lor.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.