Vin vijelii puternice în luna lui cuptor

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o avertizare Cod portocaliu de vijelii puternice în Oltenia, Muntenia, vestul Dobrogei şi în cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Moldovei, valabilă până joi dimineaţa la ora 2:00.

În zonele vizate vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 70 – 90 km/h şi izolat de peste 100 km/h), vijelii puternice, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale şi grindină. În intervale scurte de timp, de 1 până la 3 ore, cantităţile de apă vor fi de 30 – 40 litri/mp şi izolat peste 50 – 60 l/mp, îndeosebi în Transilvania şi Moldova.

Avertizarea Cod portocaliu vizează şi municipiul Bucureşti.

Totodată, a fost emisă o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până joi dimineaţa la ora 2:00, în cea mai mare parte a ţării. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 55 – 70 km/h şi izolat peste 80 km/h), vijelii, frecvente descărcări electrice, grindină şi averse torenţiale (în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20 – 25 litri/mp şi izolat peste 30 – 40 litri/mp)

 

Canicula, înlocuită de vijelie în București

Meteorologii au emis o prognoză specială pentru capitală. Ei avertizează că aici va fi caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă se va situa în jurul a 40 de grade C, iar minima va fi de 17…19 grade C. Cerul va fi variabil, însă începând din a doua parte a zilei instabilitatea atmosferică se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale în general de 60…70 km/h), vijelie, înnorări temporar accentuate, frecvente descărcări electrice și averse.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. blaaahhh…refaceti centurile bogate de padure din jurul oraselor, parazitilor, prostalailor si otrepelor! si nu veti mai avea furtuni… nu stiti decat sa furati si sa capushati. si sa va plangeti!

  2. Va amintiti cantecul eroilor? „Eroi am fost, eroi sunt inca…”. La fel si cu timpurile, vant si ploi au fost. Canicula e inca! Si va mai fi pe plaiul romanesc.

  3. Scuze, am uitat: aseara am scris ca pe fly24 un zburator s-a invartit in zona de frontiera a judetului vaslui cu prutul. Azi am citit ca a fost in vizita furtunica prin zona, luand pe sus un acoperis sub care lucrau complicii politic?.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.