Vin vremuri grele pentru cei cu permis de conducere. Un polițist aplaudă

”Când eram polițist rutier, puteam observa că pe „șmecherașii” din trafic…

De (I.R.)
Vin vremuri grele pentru cei cu permis de conducere. Un polițist aplaudă

”Când eram polițist rutier, puteam observa că pe „șmecherașii” din trafic…

Guvernul va propune suspendarea permisului de conducere dacă, în termen de 90 de zile de la comunicare, nu sunt achitate amenzile de circulaţie, a anunţat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. De asemenea, o altă măsură se referă la faptul că radierea din circulaţie a unui autovehicul nu va putea fi făcută decât cu prezentarea certificatului de atestare fiscală, adică cu stingerea tuturor datoriilor. Totodată, cumpărătorul unui autoturism va putea să-l înscrie pe numele său doar când va avea toate datoriile plătite.

Cseke Attila a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că vor fi reţinute la sursă o parte din veniturile unei persoane până la stingerea datoriei pe care aceasta o are către autoritatea locală.

”Vom propune ca suspendarea permisului de conducere să aibă loc în cazul în care amenzile contravenționale de circulație nu sunt achitate în termen de 90 de zile de la comunicare. Vom propune ca restituirea permisului de conducere suspendat să aibă loc sub condiția dovedirii achitării tuturor debitelor pe care le are cetățeanul posesor de acest permis. Dacă există un debit scadent care nu este achitat, permisul de conducere nu se restituie până la achitarea acestui debit. Radierea din circulație a unui autovehicul nu se va putea face decât cu prezentarea certificatului de atestare fiscală, adică cu stingerea tuturor datoriilor. Achiziționarea de autoturisme – cumpărătorul va putea achiziționa aceste autoturisme și le va putea înscrie pe numele lui atunci când are toate datoriile plătite. Astăzi, conform legii, doar vânzătorul este obligat să aducă certificat de atestare fiscală, cumpărătorul, care în această tranzacție, practic, dispune și de fonduri, nu are această obligație.”, a explicat ministrul Dezvoltării.

Cine-i de acord și cine nu

Polițistul Marian Godină spune că decizia guvernului de a suspenda exercitarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile celor care nu achită amenzile și restituirea permisului doar după achitarea tuturor datoriilor i se pare excelentă.

”Când eram polițist rutier, puteam observa că pe „șmecherașii” din trafic îi durea foarte tare un singur lucru. Nu amenzile, că pe alea nu le plăteau și se mai și lăudau cu asta.
Durerea lor era să rămână fără permis.
Așadar, din punctul meu de vedere, decizia guvernului de a suspenda exercitarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile celor care nu achită amenzile și restituirea permisului doar după achitarea tuturor datoriilor mi se pare excelentă.
Ca idee, aș introduce și o taxă pentru depunerea contestației împotriva procesului-verbal de contravenție. Taxă care să fie restituită în cazul în care contestația este admisă, dar care să rămână la buget în cazul în care contestația se pierde. Nu de alta, dar cei mai mulți fac contestație deși știu clar că au greșit, dar știu că nu au nimic de pierdut să încerce. Ba mai mult, astfel își și prelungesc o grămadă dreptul de a conduce. O astfel de taxă ar descuraja depunerea contestațiilor de către cei care știu că au greșit, mai ales la depășirea vitezei unde există proba clară (și totuși majoritatea contestă în instanță), ar aduce bani la buget și ar mai elibera din volumul foarte mare de dosare ale instanțelor”, a scris Godină pe pagina sa de Facebook.

Avocatul Toni Neacșu, fost membru CSM, denuntă, în schimb, o propunere “abuzivă și vădit neconstituțională” legată de permisul de conducere.

 

“Toți juriștii, și suntem mulți in tara asta, suntem pe jos de râs la propunerea de nu se restitui permisul de conducere decât condiționat de plata tuturor datoriilor.
In primul rând, ceea ce se suspenda cand săvârșești o contravenție la regimul circulației nu este permisul de conducere, acela e doar o bucata de hârtie, ci chiar exercitiul dreptului de a conduce pe drumurile publice. Ca in limbajul comun ii spunem suspendarea permisului de conducere e una, ca Guvernul are amatorismul de a face lucrul acesta e altceva.
In al doilea rând, tocmai pentru ca ceea ce se suspenda nu e bucata de hârtie care se numește permis de conducere ci exercitiul dreptului de a conduce, la expirarea perioadei de suspendare ai dreptul legal sa conduci indiferent ca iti ridici permisul sau nu de la politie. Cu permisul doar faci dovada imediata ca poti conduce, dar simpla prezenta sau absența lui fizica asupra ta nu iti da si nici nu îți ia dreptul de a conduce.
O astfel de propunere nu are cum sa treacă de avizul de legalitate al Ministerului Justiției si este ridicol ca a putut fi expusa intr-o conferinta a premierului Romaniei.” a explicat Neacșu, într-o postare pe Facebook.

Distribuie articolul pe:

29 comentarii

  1. EXACT asa ceva se intampla la fratii nostrii in d’ale democratiei si statului de drept, Ucraina.
    Nu te duci pe front sa crapi, n-ai dreptul la permis, sa vinzi sau sa cumperi masini. Si inca multe altele care se vor regasi in curand si in Romania.
    Ce sa zici, cine seamana se aduna.

  2. PM spune că bugetarii (deci și polițiștii de la circulație) vor fi retribuiți pe bază de eficiență. Eficiență care după părerea mea va fi stabilită pe bază de îndeplinirea (sau și depășirea) unor norme. Deci polițistul de la circulație va avea de îndeplinit un plan de amenzi ca număr și/sau valoare. Nu contează dacă sunt justificate sau nu, la număr să iasă să-și ia omul salariul. Drept urmare sarcina poliției rutiere va deveni realizarea de venituri conform poziției prevăzute în bugetul de stat pe anul respectiv.

  3. Dacă s-ar aplica legea cât de cât am avea mult mai puțini inconștienți la volan și mult mai puține accidente și victime.

  4. Un militian tablagiu cu sfori la bocanci . Un asta iti face Proces Verbal pe care esti obligat sa-l contesti pentru ca el abia intelege ce scrie, doar nu avazut nimeni un baiat destept care sa se faca militian !

  5. contestataia in instanta poate sa dureze si 2 ani, in timpul asta ce faci nu conduci? deci e un santaj. si daca ce iti da dreptate instanta, ce face statul ? e bun de plata ptr durata abuziva a suspendarii ?

  6. Se pisha pe permisul vostru.Faceti-va lege ca sa le ridiati masinile.Cui ridicati permisul ? Aluia care circulatul cu permisul suspendat,baut si fara nici un act sunt adevarata boala,dar in schimb are doar vise de natura penala ? Alo,tov.Predoiu ! Nu ati pierdut lupta doar cu traficantii,ci cu toti infractorii.Mai ales cu cei specializati la facultatea numita PENITENCIAR.A zis-o si tanti Nutzi,mai ieri: „pușcăria nu te reabilitează,ci pur și simplu îngroapă aici oameni ani de zile”.Sa-l mai deranjez si pe tov.Marinescu ? Lasa-l,ca nu de alta,da’ azi e weekend si mi-e ca iar vine la SLUGARNICIA Full HD,Jiji 24,si bate apropouri.

  7. @Un sofer de tir spune:
    19 iul. 2025 la 11:22
    Daca vrei intradevar sa muncesti exista atitea locuri de munca unde poti sa-ti cistigi bani ca sa platesti paguba ,nu trebuie neaparat sa fi incontinuare sofer .

  8. Ca bine zici, uite eu tot sofer, tot de tir,am facut praf casa unui om si am fost bagat la puscarie. Nu-i o prostie ? Cu ce am sa platesc paguba daca nu muncesc? Ar fi trebuit sa fiu lasat liber, sa mi se faciliteze un loc de munca cu o retributie cat se poate de mare ca sa pot plati paguba.

  9. Asa e ,mai Godina,taxa pentru depunerea contestatiei sa fie asa de mare incat sa piara pofta oricui sa mai faca vreo contestatie .Poate faci o propunere inacest sens.

  10. sunt prea multi oameni…vine covidul…sunt prea multi soferi..luati permisele…exact ca pe vremea lui Ceausescu,sau chiar mai rau.

  11. În vremurile de la urma, nimeni nu va putea vinde sau cumpăra fără semnul diavolului de a finanțe!

  12. Categoria celor care nu-si platesc amenzile este si cea a smecherilor care conduc si fara permis, pana sunt prinsi. N-am vazut niciun ” bombardier ” sa plateasca vreo amenda.

  13. Ma cenzurati: domnu’ avocat rade in gol: CINE SE JUDECA, MA? ROMANII NU AU BANI SA TREACA STRADA, CHIAR DACA AU MASINI! CEE CE SPUNETI VOI INSEAMNA CEL PUTIN 2 ANI DE TARAIALA PRIN INSTANTE! CINE FACE ACESTE ABUZURI, STIE EXACT CUM SUNT ROMANII SI CUM GANDESC!

  14. Un om liber nu are nevoi ca altcineva să-i permită (permis), cu de la cine putere, să meargă unde vrea, cînd vrea, cu ce vrea, atîta vreme cît nu vătămează sau strică avuția cuiva. Să se ștearg la c…r cu el!

  15. Primește o amendă gigantica prin Grecia, germania sau Ungaria. Cum sa o plătească daca ii suspenzi dreptul la muncă?

  16. Legile sunt foarte dure cu fraierii care datorează 3 lei, dar nu se ating deloc de marea evaziune fiscală, făcută de multinaționalele care fură miliarde din taxele pe care nu le plătesc. Justiția este doar pentru căței.

  17. Se strânge lațul pentru că Ursula stă cu carboanele după colț.Când vrei radiere,să te ții neneacă.Te plimbă mai ceva că pe moaște, de la fier vechi la finanțe și de la finanțe la poliție unde staaai la cozi cu numerele-n mână.Fetrască sfântul să schimbe ceva.Îți mănâncă zilele și nu primești nimic pe timpul pierdut.În țara asta dacă vrei să faci ceva, freci la clanțe de birou de te saturi, dar când e vb. să te scuture de bani, se mișcă foarte repede.

  18. Juristii lui peste prajit ,este vorba de bezadelele care nu platesc si rad de oamenii cinstiti , nu de cei amarati ! Bravo guvernanti ,Neacsu are cunva pensie speciala ?

  19. o masura binevenita,exceptionala!Poate se mai domolesc cocalarii in a incalca regulile de circulatie si a nu plati amenda , in sfidarea auutoritatii rutiere

    1. Autoritate rutieră? Cine le-a dat-o?
      Iar Dumnezeu a făcut autoritatea ruieră în ziua a…a cîta?
      Altfel, cînd oamenii s-au adunat și-au zis c-ar fi bine să pună arnăuți care să le reguleze viața? La sânge.

  20. Următoarea fază va fi atunci când nu vei mai putea ieși din casă dacă nu-ți plătești taxele….😂… după care urmează deportarea…

  21. sa inteleg ca autorul a fost amendat si nu si-a platit amenda si se lamenteaza? era firesc sa ti-o platesti sau sa inveti sa fii disciplinat si sa conduci preventiv…ce daca fiul tau greseste nu-l pedepseti, ii dai sanctiune pe termen nelimitat?

  22. SE ADEVERESC SPUSELE ROMANULUI…” TOT SATUL ARE CATE UN PROST”!!CEL PUTIN, COMPLECTEZ EU..!

    1. Ce drepturi, ce știință de carte, ce justiție, vreti de la Bolo-Polo? Crede cineva ca Bolo-Polo e altceva decât o godina?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.