Marcel Ciolacu a fost distribuit de colegi în rolul de cerb capital, rege al pădurii tradiționale pesediste, șef suprem al prădătorilor de la centru și al rozătoarelor din teritoriu. Boncăluitul lui de împerechere cu liberalii s-a împletit cu mugetul venit din grajdul aurit de la Cotroceni și, pentru o perioadă, toată lumea a crezut că în pădure va fi stabilitate. Perioada aia s-a scurs și Marcel Ciolacu a înțeles că are în spinare blana pe care o rîvnesc toți. Toți cei care l-au împins către candidatura la prezidențiale au făcut-o ca să elibereze postul de președinte al PSD. Și tovarășii, și baronii, și slugile, și argații. În spatele zidului de încurajări s-au îngrămădit schemele de înlocuire. Sprijinul camarazilor e, de fapt, un brînci, iar zîmbetele mieroase abia ascund plescăitul înfometat și lacom. Hăitașii au simțit că momentul a sosit, iar vînatul, fie că scapă, fie că e doborît, eliberează locul.

Și dacă iese președintele României, și dacă nu, Ciolacu dispare din organigrama partidului. (…)

Dacă Ciolacu pierde Cotroceniul, va fi premier. Dar dacă va fi premier, nu va mai elibera șefia PSD. Adică va face praf visul camarazilor care l-au vînat și, aproape sigur, îi va înverșuna. (…)