Vino, mamă, să mă vezi cum visez la spaţii verzi

Sfârşitul secolului XX nu a fost favorabil capitalei României. Ofensiva administraţiei împotriva spaţiilor verzi (în anul 1989 erau 34,7 milioane mp spaţii verzi, din acestea în 1995 se mai înregistrau 22,3 milioane mp, 17,8 milioane mp în 2001 şi 14 milioane mp în anul 2006) şi tăierea copacilor (circa 1,5 milioane bucăţi) sunt două din setul de nenorociri care s-au abătut asupra Bucureştiului.

Oficial, în municipiul Bucureşti sunt 11,6 mp/locuitor de spaţiu verde; pentru comparaţie, Uniunea Europeană recomandă 26 mp/locuitor, Organizaţia Mondială a Sănătăţii 50 mp/locuitor, iar Franţa înregistrează 50 mp/locuitor, pe când oraşe precum Viena şi Stockholm au 70 mp/locuitor.

Efectele situaţiei din Bucureşti se reflectă asupra sănătăţii locuitorilor, mai ales a copiilor (boli ale aparatului respirator, alergii), gradului de confort termic, aspectul Capitalei, nivelului de zgomot etc.

Ca şi cum reducerea suprafeţei spaţiilor verzi nu era de ajuns pentru a schimba în rău climatul Bucureştiului, s-a mai adăugat şi practica toaletării copacilor, care reduce şi mai mult potenţialul vegetal al oraşului.

Se înţelege că pomii de pe spaţiile publice au nevoie de îngrijire permanentă şi, în cadrul acesteia, sunt necesare corecturi ale coronamentului, înlocuirea copacilor care prezintă pericol de prăbuşire, a celor uscaţi etc. Privită astfel, toaletarea este o operaţie logică, necesară şi apreciată.

În accepţiunea Administraţiei Domeniului Public Bucureşti, toaletarea înseamnă transformarea copacilor adulţi şi sănătoşi în trunchiuri fără ramuri, fără coroană. În aceste condiţii, ca suprafaţă verde ce intră în ecuaţia logică a oraşului, copacul a fost anulat!

Furia şi modul în care copacii sunt „decoronaţi”, ritmul şi amploarea procesului distructiv ies din logica înţelegerii. La cei un milion şi jumătate de copaci jertfiţi intereselor imobiliare s-ar putea adăuga un alt milion de arbori ciuntiţi dacă se continuă procesul actual de toaletare.

Ca rezultantă şi simbol al acestei iniţiative a administraţiei publice de la începutul secolului XXI într-o capitală europeană pot fi puse în evidenţă cazul Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, precum şi copacii de pe Strada Viilor: copacii cu rol decorativ ce încadrau clădirea, au fost trecuţi prin „testul” drujbei, rezultând o multitudine de trunchiuri uscate ce mutilează estetica incintei!

Funcţiile copacilor sunt bine cunoscute, conturate în istoria civilizaţiei urbane, respectate de locuitori, regăsite în curricula şcolară şi gestionate cu atenţie de administraţia aşezărilor urbane moderne.

În cele ce urmează se va încerca să se prezinte modul în care funcţiile copacilor sunt respectate în capitala României, pentru a putea sugera astfel decidenţilor să-şi reconsidere practica de „toaletare”, să n-o ducă la desfigurarea copacilor, la pierderea coroanei, la afectarea ecosistemului urban.

Principalele 10 funcţii ar fi următoarele:

1. Reflectarea luminii solare

Procesul este urmarea reflectării luminii de către suprafaţa de culoare verde a vegetaţiei: culoarea albă asigură reflectarea maximă a luminii, iar culoarea neagră semnifică absorbţia completă a luminii şi transformarea acesteia în căldură. Culoarea verde se situează în limitele 0,25-0,40 pe o scară ce se întinde între 1 (pentru alb) şi 0 (pentru negru).
 

Efectele acestui proces (regăsit în literatură şi sub numele de „efectul ALBEDO”) sunt benefice pentru climatul urban şi anume:
• reducerea temperaturii aerului în zilele toride cu 2-4 grade Celsius
• protejarea infrastructurii (zidurile clădirilor, părţi ale carosabilului) împotriva supraîncălzirii din timpul verii
• economii la consumul de energie pentru răcirea aerului în timpul verii (cu 5-15%)
• readuce natura în mediul urban, îmbunătăţind aspectul oraşului-alternativă la culorile terne ale clădirilor.
În cazul copacilor, cu cât coroana este mai bogată în frunze, suprafaţa totală a acestora este mai mare şi efectul de reflectare a radiaţiei solare este maxim.
Toaletarea prin „decapitarea” arborilor suprimă bariera naturală între radiaţia solară şi pământ, urmarea – mediul se supraîncălzeşte în timpul verii şi, mai ales, în zilele toride.

2. Efectul de umbrelă naturală

Este o componentă a confortului termic ce afectează desfăşurarea multor activităţi umane: condiţii mai bune de muncă, de deplasare, de transport, odihnă, divertisment etc.
Umbra naturală a pomilor mai înseamnă şi:
• economie de energie pentru răcirea aerului: spre exemplificare, un studiu din SUA arată că un pom plantat lângă casă aduce o economie de 1 kwh/zi la consumul de energie al locuinţei. Astfel, în zonele călduroase se pot economisi până la 300 kwh pe an.
• umbra naturală este mai sănătoasă decât cea artificială: spaţiul este mai aerisit, nu se păstrează mirosurile neplăcute.
• contribuţia la „efectul de oază” în apropierea locuinţelor (umbră, răcoare, linişte, prezenţa păsărilor, peisaj natural), acest lucru contribuind şi la creşterea valorii terenului pentru construcţii imobiliare.
„Decapitarea” copacilor de-a lungul unor străzi (Vatra Luminoasă, Muncii, Viilor) anulează avantajele de umbrelă naturală.

3. Absorbţia dioxidului de carbon şi eliminarea oxigenului

Viaţa pe Terra este posibilă datorită echilibrului între oxigenul şi dioxidul de carbon din atmosferă. Vegetaţia în procesul asimilaţiei clorofilei absoarbe CO2 antropic, reţine carbonul sub formă de celuloză şi elimină în atmosferă oxigenul esenţial pentru metabolismul vieţuitoarelor.
Echilibrul între CO2 şi O2 este reglat de milioane de ani de vegetaţia terestră. În ultima sută de ani, urmare a procesului de industrializare a economiei, arderii unor cantităţi mari de combustibili fosili şi reducerii suprafeţelor împădurite, a crescut concentraţia de CO2 în atmosferă şi s-a accentuat efectul de seră al Terrei.
Redus fenomenul de fotosinteză la ecosistemul urban din Bucureşti, arborii au rolul de a:
• absorbi din atmosferă CO2 (12kg CO2/arbore/an) şi de a elimina O2 (6 kg O2/arbore/an). Cu cât localitatea generează mai mult CO2 (prin funcţionarea mijloacelor de transport în comun, arderea combustibilului fosil, populaţia), cu atât ar trebui extinsă suprafaţa vegetală.
• Absoarbe o parte din energia radiantă solară în timpul procesului de fotosinteză, modificând astfel, în bine, bilanţul termic al aşezării umane.
În conceptul de „pădure urbană” sau „oraşul verde”, capacitatea vegetaţiei de a interveni în menţinerea echilibrului om/natură este dată de suprafaţa totală a coroanelor copacilor din oraş (văzută în proiecţie orizontală), raportată la suprafaţa construită. Raportul optim este între 2,5-3,0.
Toaletarea excesivă a copacilor din Bucureşti reduce capacitatea de absorţie a CO2 şi de generare a oxigenului, cu toate efectele implicate în acest proces.

4. Evaporarea apei

În determinarea parametrului „confort termic” al climatului unei localităţi intervin două mărimi: temperatura şi umiditatea. Copacii asigură un anumit grad de umiditate, cunoscută fiind capacitatea acestora de a elimina în medie 1.000-1.500 litri de apă prin intermediul frunzelor. Concomitent cu această „transpiraţie” a vegetaţiei se consumă şi căldură din aer (căldura de vaporizare a apei) preluată din bilanţul termic al oraşului. Se reduc astfel valorile de vârf ale temperaturii zilelor foarte călduroase din timpul verii.
Evident că în ecuaţia confortului termic bogăţia coroanei copacilor, numărul acestora, suprafaţa totală a frunzelor au rol determinant.

5. Funcţia estetică a copacilor

Priviţi o stradă cu copacii „toaletaţi” şi o stradă alăturată cu copacii scăpaţi de la măcel. Mai sunt necesare alte comentarii?
 

6. Bariera împotriva prafului

Sunt mai multe mecanisme prin care frunzele copacilor atrag şi reţin praful din atmosferă; performanţa medie a unui arbore este de 20 kg/zi.
Din nefericire, Bucureştiul prezintă o concentraţie foarte mare de praf în atmosferă, de 400 tone praf/km2 (limita maximă admisibilă fiind de 120 tone/km2), cu efecte grave asupra sănătăţii populaţiei (boli ale aparatului respirator, ochi), mai ales în rândul copiilor şi persoanelor în vârstă.

7. Barieră împotriva zgomotului

Copacii, parcurile, aliniamentele stradale, culoarele verzi ce mărginesc magistralele de transport la intrarea şi ieşirea din oraş, perdelele vegetale de protecţie sunt reale ecrane de amortizare a zgomotului.
Frunzele amortizează zgomotul; cu cât mai multe frunze şi mai dese, cu atât protecţia împotriva zgomotului oraşului va fi mai bună.

8. Reducerea vitezei vântului

În timpul iernii, copacii reduc viteza vântului, locuinţele fiind mai puţin expuse curenţilor reci şi în consecinţă se obţin economii de energie pentru încălzirea domestică ce pot ajunge până la 20%.
Acoperişurile caselor sunt de asemenea protejate în caz de furtună, vijelie, viscol, dacă imobilele sunt înconjurate de arbori. Ce poate face un copac fără coroană, împotriva vântului?

9. Protejarea biodiversităţii

Un copac cu o coroană bogată este un adăpost pentru o diversitate de păsări. Ele controlează insectele din zonă, ferind locuitorii de efectele lor neplăcute (cazul ţânţarilor, muştelor). Reducerea suprafeţelor volumului vegetaţiei favorizează înmulţirea insectelor, obligând administraţia publică să recurgă la insecticide, substanţe scumpe, toxice şi cu eficacitate redusă.

10. Funcţia economică

În zona ţărilor mediteraneene, în multe oraşe din Africa a existat tradiţia plantării de pomi fructiferi în oraşe. Această practică pătrunde acum în ţările occidentale, mai ales în localităţile unde poluarea aerului este sub controlul autorităţilor.
Municipiul Bucureşti prezintă condiţii propice de cultură pentru pomi fructiferi (nuci, zarzări, cireşi etc.) aceştia fiind deja prezenţi în curţile locuitorilor.
De un real interes pentru Bucureşti poate fi cultura nucului (vezi Bdul Titulescu), deoarece:
– s-a adaptat la gradul de poluare al mediului
– rezistă atacurilor insectelor, bolilor arborilor
– lemnul este preţios
– coroană impresionantă ca dimensiuni
– rădăcină tip pivot, ceea ce face copacul rezistent la furtuni, secetă.
Fructele prezintă interes numai în condiţiile în care atmosfera oraşului se încadrează în parametrii normali de poluare.
Funcţia economică a vegetaţiei trebuie să includă şi economiile pe care copacii din mediul urban le fac la consumul de energie. Se consideră că un copac adult aduce o economie anuală de 273 dolari (provenită din 73 dolari de la condiţionarea aerului, 75 dolari de la controlul ciclului apei, 75 dolari de la efectul de oază şi 50 dolari urmare a controlului poluării aerului) sau de 57.151 dolari pe tot parcursul ciclului de viaţă (de 50 de ani) al arborelui.

Aşadar, operaţia de toaletare a arborilor din Bucureşti trebuie reconsiderată, scoasă din limitele exagerărilor şi arborii să fie lăsaţi să-şi îndeplinească funcţiile destinate lor.
Gestionarea defectuoasă, ilogică, lipsită de responsabilitate din partea decidenţilor a spaţiilor verzi, a copacilor din Bucureşti, în pofida nevoilor cetăţenilor, legislaţiei naţionale şi reglementărilor din Uniunea Europeană poate fi redată sugestiv prin următoarele argumente:
– Conform concluziilor unui Studiu făcut de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în Bucureşti, mor anual 35 persoane din cele 100.000 bolnave de maladii ale aparatului respirator, provocate de poluarea aerului. La acestea se adaugă şi cazurile de cancer, boli cardio-vasculare sau cardio-pulmonare şi afecţiuni ale ochilor.
– Depăşirea de două ori a normei europene a concentraţei prafului în atmosfera oraşului poate duce la afecţiuni cardio-vasculare, cancer la plămâni şi moarte prematură.
– Apartenenţa României la Uniunea Europeană înseamnă şi respectarea obligaţiilor de mediu, nerespectarea acestora a făcut ca UE să trimită un avertisment României încă din anul 2008 privitor la calitatea aerului în Capitală. Avertismentul a fost repetat în noiembrie 2009. Dacă situaţia nu se ameliorează, Curtea de Justiţie va declanşa Procedura de Infrigement prin care va fixa un cuantum al amenzii ce porneşte de la 100.000 euro pe zi, până la remedierea situaţiei. Procedura de Infrigement este o sancţiune care constată încălcări de către un stat membru al UE a unei obligaţii ce-i revine. Evident că amenda va fi plătită de la buget şi nu de cei care, conştient, au complotat la distrugerea spaţiilor verzi, tăierea copacilor sau „decapitarea” acestora.
_ Nu există o situaţie clară, accesibilă public a situaţiei defrişărilor, distrugerilor, înstrăinării spaţiilor verzi sau tăierii copacilor de pe domenul public. Nu au avut primăriile timp de 20 personalul necesar întocmirii a ani a acestui inventar?

În încheierea scurtelor consideraţii expuse mai sus, jertfirea spaţiilor verzi, a copacilor de pe domeniul public unor interese imobiliare, oculte de cele mai multe ori, cu efecte dramatice asupra sănătăţii a zeci sau sute de mii de locuitori, nu poate justifica o nouă noţiune de drept şi anume aceea de crimă ecologică?