Violențe la un meci de fotbal: 125 de morți

UPDATE Bilanţul tragediei de sâmbătă de la stadionul din Malang a fost revizuit de autorităţile indoneziene, care au anunţat că au murit 125 de oameni, nu peste 174, cum precizase anterior.

Oamenii au murit după ce poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa fanii unei echipe de fotbal care au pătruns pe teren într-un meci care a avut loc sâmbătă seara în provincia Java de Est din Indonezia, au declarat duminică poliţia şi oficiali din domeniul sanitar, informează dpa.

Poliţia, care a calificat evenimentul drept revoltă, a încercat să-i convingă pe suporteri să se întoarcă în tribune şi a tras cu gaze lacrimogene după ce doi poliţişti au murit. Multe victime au fost călcate în picioare, conform AFP.

Majoritatea a murit din cauza lipsei de oxigen în învălmăşeală creată după ce fanii au invadat terenul stadionului Kanjuruhan, unde gazdele Arema Malang au pierdut 3-2 în faţa clubului rival Persebaya Surabaya, a declarat şeful poliţiei provinciale Nico Afinta. A fost pentru prima dată în peste 20 de ani când echipa Arema a pierdut în faţa Persebaya Surabaya.

„Regretăm şi deplângem tragedia”, a declarat Afinta într-o conferinţă de presă.”Sugerasem ca la meci să fie prezenţi doar fanii Arema” având în vedere rivalitatea acerbă dintre cele două cluburi din prima ligă a ţării, a spus el.

Toate meciurile din competiţie au fost suspendate timp de o săptămână în urma incidentului, iar Asociaţia Indoneziană de Fotbal (PSSI) a declarat că Arema nu va mai găzdui niciun meci în restul sezonului.

Rivalităţile dintre suporterii echipelor de fotbal provoacă adesea dezastre în Indonezia, notează France Presse.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Ura se manifesta cel mai puternic intre frati. Un aspect psihologic cunoscut.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.