Violențele din Venezuela au făcut zeci de victime

Protestele din Venezuela, care durează de peste două săptămâni, au făcut victime….

De cotidianul.ro - Autor
Violențele din Venezuela au făcut zeci de victime

Protestele din Venezuela, care durează de peste două săptămâni, au făcut victime….

Protestele din Venezuela, care durează de peste două săptămâni, au făcut victime. Opt oameni au murit şi alți 137 au fost răniţi, în timp ce aproximativ o sută de persoane au fost arestate, au anunţat vineri autorităţile venezuelene, relatează AFP.

„În total, sunt opt morţi şi 137 de răniţi”, a declarat pentru postul naţional de radio procurorul general Luisa Ortega.

Patru oameni au fost uciși la Caracas, dintre care trei cu gloanţe în timpul marii manifestaţii a studenţilor şi opozanţilor din 12 februarie, care a degenerat în ciocniri între protestatari, poliţişti şi grupări armate nelegitime, considerate apropiate puterii.

Procurorul, care nu a precizat circumstanţele morţii celorlalte persoane, a anunţat că, dintre cei 137 de răniţi, aproximativ o sută sunt civili, iar restul poliţişti.

Două persoane, Genesis Carmona, desemnată Miss Turism în 2013, şi un procuror, au murit în statul Carabobo, în centru-nord. Tânăra, în vârstă de 22 de ani, a fost împuşcată în cap, în timp ce procurorul a murit într-un accident de maşină survenit în momentul în care încerca să scape de manifestanţi.

Un student a murit strivit în timpul unei manifestaţii, iar un muncitor a fost ucis de focuri de armă trase dintr-un imobil.

Protestele, organizate de studenți și susținute de opoziție, au fost declanșate la începutul lunii, fiind îndreptate împotriva insecurității și costului de trai.

Președintele țării Nicolas Maduro le-a condamnat ca un început de „lovitură de stat”, iar unul dintre cei care au lansat mobilizarea, opozantul Leopoldo Lopez, 42 de ani, fondator al partidului Voluntad Popular (dreaptă), a fost plasat în arest preventiv.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.