Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că declară război împotriva criminalității, în contextul presupusei crime de la Caracal. Ea spune că deoarece este mamă se va implica personal în reformă. „Fără milă, fără menajamente, fără compromisuri și fără amânări declar război împotiva criminalității”, a spus aceasta.
„Revolta oamenilor din aceste zile este jusrtificată, însă românii nu trebuie să se teamă. Țara noastră nu aparține criminalilor, violatorilor, pedofililor sau traficanților de persoane. Sunt femeie, mamă, am crescut un copil, știu ce înseamnă grija. Știu câtă nevoie avem să ne știm copiii și familia în siguranță. De aceea mă voi implica personal în această reformă”, a declarat, miercuri seară, la Guvern, prim-ministrul Viorica Dăncilă.
Voi urmări și voi coordona toate eforturile de eradicare a acestor fenomene. Fără milă, fără menajamente, fără compromisuri și fără amânări declar război împotiva criminalității. Acest probleme nu sunt de ieri, de azi. Trenează de ani de zile și nu putem vorbi de nevinovați. Vinovați sunt toți cei care au putut face ceva și n-au făcut”, a mai spus aceasta.
Premierul Viorica Dăncilă a mai declarat că a cerut ministrului interimar de Interne, Mihai Fifor, urgentarea promovării proiectului de lege privind căutarea persoanelor dispărute și va cere Parlamentului procedură de urgență pentru proiect.
„Astăzi am solicitat ministrului de Interne urgentarea promovării proiectului de lege privind căutarea persoanelor dispărute, aflat în avizare în acest moment în cadrul Ministerului. Voi solicita Parlamentului procedură de urgență pentru acest proiect”, a declarat Viorica Dăncilă.
Totodată, premierul a precizat că a cerut Ministerului de Interne și lui Raed Arafat (șeful DSU) să prezinte planul de măsuri referitor la comasarea dispeceratelor între poliție, smurd, pompieri, ambulanță.
„Am mai dispus ca în zilele următoare să se prezinte măsurile necesare pentru punerea în aplicare a legii registrului agresorilor sexuali”, a anunțat Dăncilă.
Premierul Viorica Dăncilă cheamă organizațiile neguvernamentale care activează în domeniul combaterii violenței domestice, a traficului de persoane, a abuzurilor în domeniul protecției minorilor, alături de Guvern, pentru a găsi „soluțiile corecte” în războiul împotriva criminalității.
„Primul lucru pe care trebuie să-l protejăm este viața. Solicit clasei politice și tuturor factorilor responsabili în acest demers să se implice. Acest război împotriva criminalității repsupune ca alături de prim-ministru să vină toți cei care vor ca siguranța să devină o prioritate. Nu mai este vorba despre a fi oameni politici, ci despre a fi oameni”, a declarat prim-ministrul Viorica Dăncilă.
„Chem alături de noi și organizațiile neguvernamentale care activează în doemniul combaterii violenței domestice, a traficului de persoane, a abuzurilor în domeniul protecției minorilor. Le invit la Guvern, pentru ca împreună cu specialiștii din ministere să găsim soluțiile corecte, să reparăm ceea ce este atât de profund greșit”, a mai spus aceasta.
Dăncilă declară război: „Fără milă, fără menajamente”
Țara noastră nu aparține criminalilor, violatorilor, pedofililor sau traficanților de persoane, a declarat Viorica Dăncilă.
Țara noastră nu aparține criminalilor, violatorilor, pedofililor sau traficanților de persoane, a declarat Viorica Dăncilă.
Distribuie articolul pe:
25 comentarii
Lasă un răspuns
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Doamna PM, nu puteti repara asa repede ce s-a stricat in 30 de ani, mai ales in timpul presedintiei javrei Traian Basescu. Felicitari totusi pentru bunele intentii!
Viorica,rolul principal in noul serial (sezonul 7)turnat in studiourile PSD „Xena,presedinta războinică”!Joaca muschii pe ea,asteptam provincia !Peisajele marca Caracal,efecte speciale Twenty Media SRL,in rolul Gabriellei,Mihai Fifor, perfect in rolul gospodinei din Poteiada!
@Ciob de oala sparta: Observati ca Tudorel Toader si C. P. Tariceanu, marele aparator al drepturilor si libertatilor cetatenesti, TAC CHITIC, unde-i Tariceanu sa-i EXLICE analfabetei VOTUL POZITIV al PSD+ALDE la Legea Recursului Compensatoriu, si sa INVOCE Drepturile si libertatile cetatenesti!?
Unde-i Tariceanu, hai, Taricene, iesi la Antena 3 si explica-ne de ce „a existat o concentrare pe ELIBERAREA INFRACTORILOR” gratie drepturilor si libertatilor cetatenesti, explica sa inteleaga chiar si Veorica!!
Veorica aseara a spus ca „a existat o concentrare pe lupta anticoruptie”, DA, DAR NU a PSD+ALDE!
PSD+ALDE s-au concentrat pe ELIBERAREA Infractorilor, dand Legea Recursului compensatoriu!
Sa vedeti vuvuzelele de la A3 cum tac acum, nici vorba despre Recursul compensatoriu la Ciuvica, Razvan savaliuc, Adina Anghelescu, scursurile jurittice ale Antenei 3!
Nici unul nu-l pomeneste!
Cat de cinica e femeia asta, sa vina cu asemenea Declaratie, cand PSD a permis prin Recursul compensatoriu ELIBERAREA a 243 de condamnaţi pentru trafic de persoane şi trafic de minori si 762 condamnati pentru VIOL?!
Veorico, cifrele astea te lasa sa dormi?!
Cotidianul, va rog sa dati postarea!
@Ciob de oala sparta: Corect, d-aia FUGE dupa Declaratie si NU sta la intrebarile jurnalistilor!
„Razboi total criminaluitatii”, dupa ce PSD a dat LIBER in la 16000 de puscariasi prin Legea Recursului compensatoriu, infractori acuzati care mai de care de infractiouni GRAVE, INCLUSIV 243 condamnaţi pentru Trafic de persoane şi Trafic de MINORI si 762 eliberaţi după ce au comis VIOLURI.
Tudorel si Tariceanu TAC Chitic!
„Legea recursului compensatoriu. Peste 16.000 deținuți ELIBERATI: câți dintre ei s-au INTORS după gratii.
Conform Ministerului Justiţiei, „au fost puse în libertate 16.217 persoane private de libertate”, 2.909 fiind eliberate pentru că pedeapsa le-a EXPIRAT ca urmare a Recursului compensatoriu, în timp ce „un număr de 13.308 au fost puse în libertate condiţionat, conform hotărârilor instanţelor de judecată”. Dintre aceştia, 968 s-au întors în închisoare după comiterea de noi infracţiuni sau ca urmare a altor cauze penale aflate pe rol.
Bilanţul legii recursului compensatoriu:
– 2.088 deținuți eliberaţi după ce au comis fapte precum omor, omor calificat, ucidere din culpă sau loviri şi vătămări cauzatoare de moarte;
– 5.928 eliberaţi după ce au comis fapte precum furt, furt calificat, tâlhărie şi tâlhărie calificată;
– 762 eliberaţi după ce au comis violuri;
– 243 de condamnaţi pentru trafic de persoane şi trafic de minori au fost şi ei eliberaţi.”
Singura afirmatie reala a analfabetei ar fi fost: „A fost o concentrare a PSD-ALDE pe Eliberarea INFRACTORILOR”!
Cat de cinica e femeia asta, sa vina cu asemenea Declaratie, cand PSD e permis prin Recursul compensatoriu ELIBERAREA a 243 de condamnaţi pentru Trafic de persoane şi Trafic de MINORI si 762 eliberaţi după ce au comis VIOLURI?
Plangi, Veorico?!
Auzi fa, lili, postaca securista jegoasa… problemele cu colaborarea dintre mafie si SRI sunt de cel putin 15 de ani… numai da tu vina pe Veorica pentru magariile puse la cale de oamenii lui Bashinescu si-ai lui Joianis. Sictir jigodie-mputzita care-mputzi forumul cu aberatziile tale. Fa, zoaie securista… n-ai nici-un pic de decentza-n in situatzia-n care vorbim de Moarte? Manca-te-ar moartea pe tine si pe totzi care te platesc si pe totzi pe care-i slujeshti jigodie securista ce esti…
6. Lasati Justitia si Codurile de legi IN PACE. Altfel, tot mai multa lume din Romania se va odihni in pace.
7. Montati camere video peste tot, strategic, si investiti in algoritmi de tracking facial, folositi deja in lume.
8. Faceti-va o baza de date cu toti dementii dintr-o zona sau oras si schimbati legea sa puteti oricand intra cu ciocanoaia in casa fiecaruia dintre ei. Odata ce comit delicte sa isi piarda pe viata dreptul la inviolabiliatea domiciliului. S-a intamplat ceva? Spargeti usa violatorului de pe stada X, apoi a celui de pe strada Y si incepeti perchezitiile.
9. Scapati de „surorile slabe” din sistem urgent, pile, amante si alti invartiti INCOMPETENTI.
10. Refuzati carnetul auto persoanelor cu antecedente de internari la balamuc. Astia pot sa rapeasca cu masina copii, sa calce lumea pe trecere, sa intre pe corntrasens si sa produca carnagii.
11. Triplati pedepsele pentru hotie, viol si crima.
12. Luptati sa elucidati toate rapirile si crimele din tara. Prea multe au ramas in coada de peste.
Iată câteva lucruri pe care ar trebui să le facă doamna Prim Ministru:
1. Să-și dea demisia pe motiv de incompetență (habar nu are ce vorbește și ce trebuie făcut)și imoralitate (a susținut cât au ținut-o puterile politica criminală de distrugere a sistemului judiciar, timorând magistrații și polițaii care au ajus să stea trei ore la gardul unui moș bășinos cu trei câini costelivi pe lângă casă de frică să nu fie anchetați. Si din prostie.
2. Intr-o tara care arata mai degraba de lumea a treia decat europeana, trebuie introdusa urgent prin Referendum, pedeapsa capitală prin împușcare, spânzurătoare si decapitare. Violatorii și apoi criminalii de copii să o primească pe cea de-a doua. Executíile trebuie difuzate in prime time.
3. Lipiți-vă buzele de fundurile celor de la SRI care v-au rugat să atașați informație privind identitatea utilizatorului la toate cartelele sim pre pay vândute în Romania, și dumneavoastră politicienii idioti de caacao ați refuzat, ba că e neconstituțional ba că ne întoarcem la practicile Securitatii.
4. Faceti din STS o institutie capabila sa gaseasca pentru Politie in cateva minute locatia oricarui apelant.
5. Nu mai dati ordonante de gratiere colectiva cu scoatera pe strazi a 18.000 de puscariasi, dintre care multi psihopati foarte periculosi.
Dancila ca si tot PSD-ul e tare in declaratii, chiar foarte tare. Dar la capitolul fapte sta extrem de prost, fie ca nu-si onoreaza niciodata promisiunile, fie ca actioneaza impotriva intereselor Romaniei. Deci cum o dai cu PSD, tot „partid ” toxic ramane. Minciuna, coruptie, impostura si incompetenta, astea sunt atributele principale ale PSD.
Sa desfiinteze P$D! Una din cele mai mari organizatii criminale de tip cartel.
A ha ha ha ha! Ati eliberat 16000 de puscariasi si acum declarati razboi criminalitati?
Noi zicem să nu vă implicați personal ci să-i identificați și să-i lăsați să se implice pe aceia care se pricep.
Luiza şi Alexandra apar pe site-ul Poliţiei Române la secţiunea cu infractori periculoşi. „Eu mă îndoiesc că mai este cineva zdravăn la comanda ministerului“ | adevarul.roŞedinţa CSAT. Ce au aprobat membrii Consiliului: obiectivele României pentru Summitul NATO de la Bruxelles şi forţele armate pentru misiuni în străinătate | adevarul.roŞedinţa CSAT. Ce au aprobat membrii Consiliului: obiectivele României pentru Summitul NATO de la Bruxelles şi forţele armate pentru misiuni în străinătate | adevarul.ro
https://adevarul.ro/news/eveniment/luiza-alexandra-apar-site-ul-politiei-romane-sectiunea-infractori-periculosi-eu-indoiesc-mai-zdravan-comanda-ministerului-1_5d41ccc8892c0bb0c60dc28f/index.html?fbclid=IwAR05dKrIG7s63E_t3Chz6_cfNloBKwMqpQH3kzTJG8vaDxX6IogjBRYfl84
Ba chiar ca tara asta apartine interlopiilor constituiti in gasti numite cinic partide politice .Tara asta apartine interlopiilor care sub nasul vostri nimicuriilor si acceptul vostru is 52 la numar si la vedere.Iar institutiile ii apara .
Veorica a mai spus ceva, una traznet: „Fără milă, fără menajamente, fără compromisuri și fără amânări, declar război împotriva criminalității! (…) A existat până acum o CONCENTRARE EXCLUSIVA pe Lupta ANTICorupție, iar lupta împotriva criminalității a RAMAS în plan secund. Nu putem accepta acest lucru. Lupta împotriva corupției trebuie să continue, dar trebuie să o canalizăm – din zona de spectacol și de alocare exclusivă de resurse și atenție – către zona de prevenție”, a spus ea.
E evident ca-s cuvintele consilierilor, altfel cand vorbeste LIBER Veorica spune cateva cuvinte de genul: „sa fie bine, ca sa nu fie rau”!
CINE, bre, s-a „concentrat pe lupta anticoruptie”?!
Tu, nicicum!
Tu, pe ce te-ai „concentrat”, Veorico?!
De ce NU te-ai „concentrat” tu pe lupta impotriva criminalitatii, cat timp, lupta anticoruptie NU te-a interesat deloc?
Nici macar NU pronuntai cuvintele: „stat de drept si „lupta anticoruptie”, am scris asta de fiecare data, cred ca aveati INTERZIS la Punctajul primit de la PSDragnea!!!!
Sictir, javra ordinara!
Da, dați-i lu dna Dăncilă un topor de Caracal, să dezgroape securea războiului.
Taci. 10 comentafiii.
Doamna Dancila, nu le place sa faca treaba, nu-si muncesc functiile si serviciile aflati fiind in solda publica. Nu le e drag de munca ce o presteaza de a fi in serviciul cetateanului roman in uniforma Statului Roman platita de poporul roman. Nu le place sa se plimbe printre oamenii pe care trebuie sa-i ocroteasca sa socializeze cu ei si sa fie atenti cu nevoile si problemele lor. Dar miltianul roman nu a fost asa ca acum, cu mintea si sufletul otravit de ura, de parca acest popor le este ostil si dusman. Aici trebuie umblat. Trebuiesc reinfiintate la nivel de Inspectorat judetean si municipiu resedinta de judete serviciile economice, de cercetari penale si de judiciar care au fost vitale in activitatea acestora. De ce au fost desfiintate ?! Asta e rezultatul protocoalelor secrete ale bestiei basiste, care ne-a otravit sufletele de ura si teroare fata de oponentul politic si propriul popor pe care l-au etichetat a fi „ciuma rosie”, „corupt” pentru ca era social democrat. Am trait in acest timp un teribil recul pe scara istoriei la nivel national ca pe timpul rebeliunilor fascisto naziste a camasilor brune care au dus omenirea la dezastru. Si totusi, romanii, in aceasta grea perioada au vazut in dumneavoastra pe singurul politician roman echilibrat si stapan pe situatie care a dat si da incredere poporului roman.
adica declari razboi pesdeului?
„O minune,o minune
Vasilica se intoarce
O minune ,o minune
Poate face fiecare
Cu o vorbă, o faptă
Cu îndemnul inimii…
O minune, o minune
Tra lala,tra la la”
vasilico,Berbeceanu -seful politiei romane,aia e rezolvarea…
Veorico, lasa-ne cu vorbele goale, stai in fata jurnalistilor la o Conferinta de presa, de ce FUGI dupa ce citesti Cuvintele scrise de consilieri?!
Veorico, trimite Corpul de Control al Guvernului la TOATE Minsiterele!
Peste TOT colcaie INCOMPETENTA si NEPASAREA si CLIENTELISMUL politic, asa e in TOATE Minsiterele guvernului condus de tine, DOAR ca putem VEDEA LIVE mizeria la MAI si Minsiterul Sanatatii, pentru ca MIZERIA din cele 2 Minsitere duce la MOARTEA unor OAMENI!
Asa a fost si la Colectiv, au MURIT Oameni nevinovati, PSD nu s-a STROFOCAT atunci cand au MURIT peste 60 de TINERI, cat sa strofoaca acum la moartea Alexandrei pentru ca ACUM vin alagerile, 3 RANDURI de Alegeri, iar experienta Europarlamentarelor din 26 Mai 2019 le da fiori!
PSDeilor NU le-a pasat de COLECTIV, deloc, pentru ca VINA era a lor TOATA!
Veorico, trimite Corpul de Control POMPIERISTIC peste tot, asta e stilul analfabetilor, trimit Corpul de Control sa stinga focul!
Data viitoare se va aprinde in ALT LOC!
Veorico, ia spune tu, habarnisto, ce Institutie, ce DOMENIU FUNCTIONEAZA BINE in Tara asta?
Probleme peste TOT: la Politie(vedem azi MIZERIA ce colcaie in MAI!), in Spitalele de Ev mediu majoritatea, unde MOR Oameni cu zile din Lipsa de medicamente si Aparatura performanta si mai ales de MEDICI, Romania e Locul 1 in UE la Numar Morti cu Boli cardiovasculare si la Numar morti Nou Nascuti, la CFR e jale, Infrastructura feroviara si Trenurile sunt de Ev mediu, pe Drumurile Patriei e JALE(Romania e pe Locul 1 in UE la Numarul de Morti in Accidente rutiere, una din CAUZE e Starea PROASTA a Drumurilor si LIPSA Autostrazilor MODERNE, la CNAS unde Sistemul informatic platit cu ZECI de Milioane Euro NU functioneaza, la Educatie unde la Rata de Abandon scolar Romania e pe Locul e Locul 1 in UE sau unde Copiii saraci NU au Acces la Educatie sau unde MOR Copilasii CAZAND in WCurile din fundul curtii, etc?
CE Domeniu FUNCTIONEAZA Bine in Tara asta, analfabeto?!
mai femeie, criminalitatea a fost, este, si va fi cat va fi lumea. nicio lege nu-l poate impiedica un criminal.pot sa-ti dau un pont, gratis: raufacatorii se cunosc de mici. eu am avut in clasele primare vreo 4 copii care aveau gena infractiunii in ei, erau golani. toti au facut puscarie. deci, scoala, sesizare potential infractor, bratara de urmarire…
Sictir, javra ordinara!
MOR Oameni nevinovati din CAUZA INCOMPETENTEI voastre!
Voi i-ati NUMIT pe TOTI sefii astia de la MAI unde Fifor a gasit DEZASTRU, iar MInistrul de 6 Zile Ioan Moga a dat bir cu fugitii cand a vazut ce mizerie colcaie acolo!
Si vii acum si ne „asiguri” ca vei face si vei drege si sa ne spui ca „trebuie sa avem incredere in MAI”!
De ce NU ai FACUT #NIMIC din TOATE astea pana ACUM, de 1 An si jumate de cand esti Premier?
HABAR NU ai avut si NU ai ce se intampla in Ministerele conduse de analfabeti ca si tine!
Vii acum, ca Pompierul de serviciu, sa stingi repede focul, dar DE CE NU ari luat Masurile de care ne tot asiguri, PANA ACM?!
Chiar NU ai avut habar ce mizerie colcaie la MAI, ca e LIPSA ACUTA de personal, cand Dumitru Coarna o ataca zilnic pe Carmen Dan ca e INCOMPETENTA si ca in MAI LIPSESC 20000 de Oameni!?
Azi, antropologul Fifor anunta senin ca e LIPSA mare de personal la MAI, CINE v-a OPRIT sa angajati Politisti? Dragnea?
Veorico, esti la fel de VINOVATA cat Vinovatii aia de care ne asiguri tu ca vor fi pedepsiti!
Voi ati ucis-o pe Alexandra, cu CLIEMTELISMUL vostru analfabet in TOATE Institutiile Statului roman, aproape ESUAT!
Unde-ai fost, Veorico, timp de 1 An jumate, ce fel de Premeir esti cand tu NU stii ce se intampla in Ministerele din subordinea ta?
Sictir, o analfabeta de care TREBUIE sa scapam urgent!
Veorico, tine minte: Scandalul Ccaracal e cuiul ultim in sicriul PSDragnea!
Hai Romania sa iesim la vot sa scapam de analfabeta asta si de PSDragnea!
…de la REALITATEA TV,rifai,o alogena in deficit de inteligenta, a si trecut la atacuri de joasa speta.Nici in momente de mare tristete pentru romani nu poate sa nu fie nesimtita. Audio-vizualule,ia vedeti cum sta cu respectarea drepturilor omului aceasta matracuca.
Cea mai buna si exceptionala masura este aceea a reinfiintarii postului de Sectorist in Politia Romana. O cauza principala a esecului salvarii Alexandrei din mainile proxenetilor este chiar lipsa postului de sectorist din nomencaltura Politiei, post existent inainte de Dec. 89 dar desfiintat in numele democratiei tocmai pentru ca Romania sa poata fi impanzita de clanurile de trafic de persoane si de droguri. Dupa semnalmentele locului in care era retinuta transmise de Alexandra la 112, sectoristii din Caracal ar fi indicat intr-un 1 minut cu precizie de 100% casa lui Dinca.
Vei face „tot ce iti sta in putinta”…????? Tot asa cum ai facut si ptr Sorina, fetita rapita de niste teroristi romano-americani ajutati de organele statului care trebuia sa o apere? Pleaca acasa madam… nu esti buna decat de carpa ptr picioarele sefilor tai.
Romania nu va mai suporta. Cutitul a ajuns la os.