(VIDEO) Cum s-a dus Viorica Dăncilă la inundații

Premierul Viorica Dăncilă, alături de trei miniştri, s-a deplasat luni în mai multe zone afectate de inundaţii. Dăncilă s-a încălțat cu cizme de cauciuc, dar coafată ca de obicei. Premierul este însoţit de ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, ministrul Transporturilor, Lucian Şova şi ministrul Agriculturii, Petre Daea.

”Prezenţa noastră aici ne face să avem o ideea asupra a ceea ce s-a întâmplat, vrem să vorbim şi cu oamenii. (…) Trebuie să ne gândim la tot ceea ce s-a întâmplat și să accesăm toate pârghiile”, a spus Dăncilă în judeţul Buzău.

Întrebată dacă există fonduri de urgenţă, premierul a răspuns că guvernanţii intenţionează să apeleze şi la fondul de solidaritate, însă până când se va întâmpla acest lucru trebuie să pună la bătaie fondurile pe care le au, în aşa fel încât oamenii să aibă un ajutor imediat.

 

Cinci tronsoane de drumuri naţionale din judeţele Covasna, Harghita, Neamţ, Suceava şi Vâlcea mai sunt blocate luni dimineaţă din cauza inundaţiilor.Traficul feroviar este afectat în judeţele Braşov, Teleorman şi Vâlcea. Potrivit ultimului bilanţ transmis de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), au fost inundate 255 de case, peste 530 de curţi, 14 tronsoane de drum naţional, iar peste 760 de persoane au fost salvate de către autorităţi.

 

Advertisement

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8518 Articole
Author

6 Comentarii

  1. mai incurca lumea si pe-acolo …. parca nu ajung deja destuii bagatori de seama inutili, care bantuie degeaba prin zona …

  2. cum s-a dus, aşa s-a’ntors, vai ce de apă şi e şi murdară, domnu gigi să vorbiţi cu ăia de la apa nova….

  3. In laturi romani, soseste SUPERBORFETUL PSD ”sa va salveze” …! !!!!!
    ”Merita imortalizate” imaginile transmise….PENIBILUL SI PROSTITUTIA PSD-ISTA, PROPRIU SI FIGURAT, SUNT MAI SUS DECAT ORICE INUNDATII ORI CATACLISME NATURALE..!

  4. O tot muscati de partile moi pe Dancila, ca s-a dus in zonele calamitate. Era de datoria ei! Da` nu va-ntrebati dece dulapul sasesc n-a pomenit nimic, de parca n-ar fi presul Romaniei.

    • N-a pomenit nimic pentru ca habar n-are ca au fost inundatii.De ce sa fie deranjat cu vesti proaste?

    • Pai saracul Iohannis nu poate face nimic, el sufera pentru ca patria lui (Germania) a fost recent eliminata de la cupa mondiala.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.