Visul conştient

„Să nu uităm niciodată că visurile nu sunt dorinţe, ci sunt proiecte de viaţă. Dorinţele sunt intenţii superficiale. Cel care se antrenează spre a fi un etern ucenic, aventurier şi visător nu îmbătrâneşte niciodată psihic şi nu-şi pierde inventivitatea, chiar dacă trupul poartă amprenta timpului”, spune Augusto Cury în cartea sa „Minţi sclipitoare, minţi antrenate” (Ed. For you). Deci, visurile nu sunt dorinţe, ci proiecte de viaţă. Ceea ce visăm, ceea ce ne imaginăm este un… proiect de viaţă. Dar, oare, de câte ori visăm noi inconştient? De câte ori visăm din cale afară de urât, de haotic, de habotnic şi de rău, de câtre ori nu anticipăm în imaginaţie tot ce-i mai rău, tot ce n-am vrea vreodată să se întâmple, tot ce ne displace profund şi ne deprimă? De câte ori nu ne amintim evenimente de viaţă tulburătoare şi visăm că ele s-ar putea repeta, ne cuprind frica, îndoiala, neliniştea şi angoasa, dar continuăm să proiectăm acelaşi vis urât, acelaşi coşmar diabolic fără măcar a fi conştienţi de asta? Multe dintre visurile noastre sunt inconştiente. Mulţime de visuri barbare prind viaţă devin realităţi şi, atunci când le privim şi le pipăim în existenţă, gândim doar că „am avut dreptate, ne-am gândit noi că aşa se va întâmpla”. Ba, putem chiar să fim fericiţi pentru calităţile noastre de clarvăzători, fără a înţelege că am visat inconştient şi, prin asta, poate că ne-am creat proiectul în minte, cum arhitectul îşi desenează clădirea pe hârtie.

citeste mai mult aici