Un responsabil de la Casa Albă a efectuat anul trecut două vizite secrete în Coreea de Nord în vederea ameliorării relaţiilor dintre cele două ţări după sosirea la putere a lui Kim Jong-Un, a informat sâmbătă cotidianul american Los Angeles Times, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Citând responsabili americani care au solicitat anonimatul, jurnalul precizează că aceste vizite, efectuate în aprilie şi august, au avut ca scop să îl încurajeze pe noul lider nord-coreean ca să îşi modereze politica externă.
Conform Los Angeles Times, un veteran al CIA, Sydney Seiler, care vorbeşte fluent limba coreeană şi răspunde de politica faţă de Coreea de Nord în cadrul Consiliului Naţional de Securitate, a participat la cele două vizite.
Mai mulţi demnitari americani s-au deplasat în trecut la Phenian, printre care secretarul de stat Madeleine Albright care a efectuat o vizită oficială în anul 2000, reaminteşte cotidianul.
Ultima datează din 2009, când emisarul special Stephen Bosworth a încercat să relanseze negocierile privind programul nuclear nord-coreean.