Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Corina Martin, a declarat miercuri agenţiei MEDIAFAX că reprezentanţii Ministerul Finanţelor au transmis asociaţiei că impozitul forfetar nu se va aplica agenţiilor de turism şi turoperatorilor."ANAT a solicitat miercuri clarificarea impozitării firmelor din turism, iar reprezentanţii Ministerului Finanţelor au precizat că impozitul forfetar nu se va aplica agenţiilor de turism şi turoperatorilor", a spus Corina Martin.
Surse guvernamentale au declarat recent pentru MEDIAFAX că restaurantele, hotelurile, agenţiile de turism şi turoperatorii, barurile, centrele de fitness, dar şi pompele funebre se numără printre activităţile pentru care s-ar putea aplica impozitul forfetar, potrivit unei liste aflată în discuţia autorităţilor, care cuprinde 26 de servicii prestate populaţiei.
Ideea introducerii impozitului forfetar pentru agenţiile de turism a fost criticată de Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, dar şi de ANAT.
Udrea a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că nu este de acord cu introducerea impozitului forfetar pentru agenţiile de turism, deoarece în cazul acestora evaziunea fiscală nu este un fenomen de masă, informează Money.ro.