Opera Națională București în parteneriat cu Primăria Sectorului 5 prin Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache” prezintă vineri, 28 august, începând cu orele 20:00, spectacolul „Voci Nobili”.
Atunci când în buchetul de arii, duete și partituri celebre sunt adăugate și unele dintre cele mai frumoase voci, cu siguranță că mireasma acestuia va fi una de neuitat.
Poezia notelor muzicale va fi „recitată” de artiștii lirici ai Operei Naționale București. Arii de dragoste, declarații șoptite timid, adevăruri recunoscute, povești de viață și de istorie, toate înnobilate de prezența domniei sale muzica.
Pe esplanada Operei Naționale București vor interpreta: Biana Mărgean, Mihaela Stanciu, Zsuzsana Cerveni, Vicențiu Țăranu, Iustinian Zetea, Paul Lungu, Andrei Lazăr, Dan Indricău, acompaniați la pian de Ștefan Iliescu. Conceptul regizoral poartă semnătura lui Alexandru Nagy.
Accesul la concerte se va realiza cu o oră înaintea evenimentului, în condiții de siguranță și respectând normele în vigoare în contextul actual al pandemiei cu virusul COVID-19.
„Seri de Operă și Balet pe Esplanadă” face parte din SAMER 2020 – Stagiunea Artistică Muzicală Estivală a României 2020, proiect intițiat de Ministerul Culturii.