Frăţia frăţiilor

Voiculescu şi Piedone, frăţie cu Partida Romilor.

Cine se aseamănă se adună. Preşedintele asociaţiei Partida Romilor „Pro Europa”, Nicolae Păun, a semnat documentul de adeziune la Partidul Umanist Social Liberal şi se va alătura în campania electorală preşedintelui executiv al partidului, Cristian Popescu – Piedone, a anunţat, luni, PUSL, partidul lui Dan Voiculescu.

Conform unui comunicat al PUSL, Nicolae Păun, care semnează pentru prima dată un document de adeziune politică, îşi va păstra în continuare calitatea de preşedinte al Partidei Romilor la nivel naţional.

„Din punctul meu de vedere, PUSL este partidul care promovează ideile umaniste, socialiste şi liberale. Este singurul partid care se ocupă în primul şi în primul rând de problemele oamenilor aflaţi la nevoie. De acest lucru are nevoie ţara noastră, de oameni care îşi iubesc şi îşi ajută aproapele. Primarul Sectorului 5, preşedintele executiv al Partidului Umanist Social Liberal, este un lider aproape de oameni! Acesta este motivul pentru care am decis să mă alături echipei PUSL! Totodată, pentru că sunt locuitor al Sectorului 5, îl susţin pe Vlad Popescu – Piedone pentru funcţia de primar al sectorului, pentru că ştiu că este un tânăr ambiţios, cu multă putere de muncă, care cunoaşte foarte bine problemele din teritoriu!”, a transmis Păun, conform comunicatului citat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

16 Comentarii

  1. Perfect, le-a crescut sondajul la 2,1%. Turnatorii la Stabilitatea ceausista sunt foarte apreciati pe Coti, se cenzureaza sa fie acoperiti.

  2. Romulani, 10% de etnie, 90% de caracter, cam ăsta e poporul acolo

  3. Upsss! Turismul la alegeri la vedere! E bine să urmăriți după 1 luna jumate după alegeri, sa vedeți cum tiganiada arunca adevărul pe fata fara nicio problemă dacă îsi iau teapa la bani!

  4. Partidul Țiganilor și Partida romilor ca doar nu joacă septica. Maghiarii au UDMR, papagalii de rromani stau ca fraierii pe margine.

  5. Normal. Rromi amandoi. Cu deosebirea ca Piedone e mai popular, la Voiculescu e cu fitze

  6. Li se vede originea sanatoasa. Pietzone se poarta exact ca un bulibasa. Si se mai vrea primar general, poate peste cateva corturi si carute sau palate cu turnulete.

  7. Decat un primar puturos ca olimpicul nicusor- realizari aproape zero( desppre care e comanda de la melitie, sa nu se vorbeasca in mass media!), e de preferat piedone care a lasat in urma lui ceva, nu s-a luptat cu doar cu ciorile in Cismigiu ( singura realizare a nicusorului!) -suprema bataie de joc a acestuia din urma fata de bucuresteni

  8. Decat un primar puturos ca olimpicul nicusor- realizari aproape zero( desppre care e comanda de la melitie, sa nu se vorbeasca in mass media!), e de preferat piedone care a lasat in urma lui ceva,asa tuciuriu cum e!Poate asta si explica lupta nicusorului cu ciorile in Cismigiu – singura lui realizare notabola in mandatul lui

  9. Cel care scrie de ciori o fi ruda cu acestea si se vede ca au putin creier dupa cum scriu si gandesc. Ciorile traiesc dupa gunoaiele oamenilor iar multi vor sa traiasca dupa pomenile date de primari. Ma baieti robinetul s-a inchis. Cu mici si gogosi numai tine minciuna si lenea.

  10. Piedone ne este arătat ca om simplu, din popor. Și este! Fiecare dintre noi am avut părinți lucrători la o ambasadă a Romăniei unde am copilărit. Cairo de pildă. Numai cine nu a vrut, cine a fost bagabond, nu-l prindea 1989 șef de restaurant pe Litoral la 26 de ani cu doar 8 clase cînd 12 erau obligatorii. Firesc!

  11. Dupa #parere, ciorile apar unde e gunoaie! Deci si in Cismigiu, vis a vis de primaria capitalei! Nicusorul , cap de olimpic ce e ,nu primar ca piedone ce socoteala matematica si-a facut? Ce e mai ieftin, sa ridicam gunoaiele din Cismigiu sau sa alungam ciorile? Si mai mult de doi ani s-a ocupat numai de ciorile de acolo, care se gainatau in capul #gilor arieni! Asta si explica de ce #parere e cu nicusorul securicilor?

  12. deja e reclama electorala mascata;
    cui ii place piedone:
    -sa-l ia acasa
    nu sa-l voteze!

  13. Basescu facea bai de multime in ungurime si cu clanuri de rromi, frati de cruce cu PDL pana a ajuns seful de clan la Gadea in emisiune, sa-l scape de infratit si innasit. De puscarie tot n-a scapat.
    Clanurile PDL PSD si PNL s-au infratit intre ele.

  14. Traiasca partidele etnice din Romania, „Etnia haleste Romania” ! Sim-Ion.

  15. Piedone ia din Voturile PSD PNL si Castiga Voturile Nicushor Dan !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.