Într-o postare pe blogul personal, Dan Voiculescu face o radiografie sumbră a sistemului medical românesc, despre care apreciază că este atât de „bolnav”, încât a ajuns să ucidă.
„Sistemul medical este atât de bolnav, încât a ajuns să ucidă. Zilnic. Favorizează eroarea sau iresponsabilitatea individuală – acolo unde ea poate să apară”, scrie Dan Voiculescu, pe blogul personal.
În acelaşi timp, vicepreşedintele Senatului atrage atenţia că sistemul medical pune în umbră şi tinde să blocheze performanţa medicală exceptională, o caracteristică a doctorilor români, potrivit aprecierilor sale.
Dacă statul român, aflat în acest moment într-un moment de degradare fără precedent, apreciază liderul PC, nu face din sistemul sanitar o prioritate naţională, tragediile vor continua. Prioritizarea ar presupune alocarea de resurse adecvate, leadership cu competente indiscutabile, care să fie acceptat şi respectat de toată comunitatea medicală, dar şi tratament corect pentru profesioniştii din sistemul medical.
„Ca membru al Opozitiei, eu pot doar să propun. E privilegiul Puterii să schimbe lucrurile în bine. Şi, din păcate, din acest punct de vedere, românii au motive de pesimism”, îşi încheie Voiculescu postarea.