Vor să-i pună sub acuzare pe liderii ruşi. Curtea Penală Internaţională, birou la Kiev

Kievul încearcă să instituie un tribunal special pentru a-i pune sub acuzare

De L.V.
Vor să-i pună sub acuzare pe liderii ruşi. Curtea Penală Internaţională, birou la Kiev

Kievul încearcă să instituie un tribunal special pentru a-i pune sub acuzare

Ucraina anunţase în martie apropiata deschidere a unui birou al CPI pentru „a ancheta mai complet asupra crimelor internaţionale comise în Ucraina”. Acest lucru s-a întâmplat joi. Anunțul a fost făcut de procurorul general ucrainean, Andrii Kostin.

Curtea Penală Internaţională (CPI) a deschis un birou la Kiev, „cel mai mare” în afara celui de la Haga, a spus Kostin, potrivit Agerpres. „Biroul extern al CPI şi-a deschis porţile în Ucraina”, a declarat el pe X (ex-Twitter), asigurând că aceasta reprezintă o „etapă decisivă în parcursul nostru spre restabilirea justiţiei”.

„Contrar regimului rus criminal, Ucraina nu are nimic de ascuns”, a asigurat Andrii Kostin, promiţând că ţara sa va fi „transparentă” şi va permite experţilor CPI să acceadă la „scene ale crimelor, la probe şi la mărturii”. „Noi facem tot posibilul pentru a ne asigura ca experţii CPI să poată vedea cu proprii lor ochi consecinţele crimelor agresorului şi să tragă concluzii independente”, a spus el.

„Împreună cu întreaga lume civilizată, noi suntem uniţi printr-un obiectiv – să asigurăm ca agresorul să fie tras la răspundere pentru crimele comise”, a adăugat procurorul.

În paralel, un birou internaţional însărcinat să ancheteze asupra crimei de „agresiune” împotriva Ucrainei s-a deschis la Haga la începutul lunii iulie, ceea ce constituie, potrivit Kievului, un prim pas „istoric” spre crearea unui tribunal special. Acest Centru internaţional pentru urmărirea crimei de agresiune împotriva Ucrainei (ICPA) grupează procurori ai Kievului, ai Uniunii Europene, SUA şi CPI.

____

Distribuie articolul pe:

24 comentarii

  1. Inainte de a fi exista un regim criminal rus, a existat/exista un regim criminal ukran, care din 2014 bombardeaza si ucide cetatenii din zonele Donbas si ulterior Zaporojie si Herson! Asta n-a vazut Curtea intenationala? Mai merg linistiti pe teoria doboririi avionului malaiezian de catre rusii din Donbas? Nu s-au ;lamurit ca ukranii sunt mari provocatori si autori de actiuni teroriste?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.