„Vorbe, vorbe, vorbe…”

„Vorbe, vorbe, vorbe…”, întâlniri la intersecţii de emoţie şi gând, la Festivalul Național de Teatru, FNT ALTFEL 

FNT 30 / FNT ALTFEL propune în Secţiunea „Vorbe, vorbe, vorbe…” o serie de dialoguri, în care Geoge Banu şi Călin Ciobotari lansează interogaţii artistice unor creatori cu personalitate. Discuţiile mijlocite virtual nu ţin cont de distanţe fizice, ci doar de apropierea pasiunii pentru teatru. Durata nu e dată de minutele măsurate în cadrane, ci de emoţia meditaţiilor asupra unor teme ale timpului nostru atât de provocator. Cea de-a 30-a ediție a FNT 30 / FNT ALTFEL va avea loc anul acesta online, la TVR și on-air, în perioada 22-29 noiembrie 2020.

Începând de luni, 23 noiembrie, la ora 11:00, pe site-ul festivalului, în fiecare zi, timp de o săptămână, vă invităm la întâlnirile dintre George Banu şi invitaţii săi: Mihai Măniuţiu, Felix Alexa, Ion Caramitru, Gábor Tompa, Alexandra Badea. Sub acelaşi semn al sintagmei vorbelor, Călin Ciobotari va intra în dialog cu Matei Vişniec, Radu Afrim şi George Banu.

George Banu. Foto: Florin Biolan

Prestigiul şi respectul de care se bucură fiecare dintre invitaţi este pus în valoare de aceleaşi atribute ale profesionalismului pe care le posedă cei doi amfitrioni. George Banu este unul dintre cei mai seducători şi profunzi gânditori ai artei spectacolului. Volumele sale despre scena modernă şi figurile proeminente ale teatrului – opera unei întregi existenţe academice dedicate studiului artei teatrale – au fost de multe ori celebrate cu numeroase şi importante recunoaşteri, premii, onoruri şi titluri de nobleţe. Călin Ciobotari este o voce percutantă, impetuoasă şi verticală a criticii de teatru din România. În spaţiul academic are o preocupare constantă pentru studiul textelor marilor clasici, în opera cărora găseşte resorturi pentru interpretări erudite şi conexiuni interdisciplinare. Este, de asemenea, un moderator inspirat, care propune unghiuri noi de abordare invitaţilor săi.

Călin Ciobotari

Secţiunea „Vorbe, vorbe, vorbe… a celei de-a 30-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru stă sub semnul unui dialog pe care George Banu îl descrie astfel:

Acesta-i celebrul răspuns al lui Hamlet răsfoind paginile unei cărţi. El implică şi dispreţ pentru vorbele goale, dar şi respect pentru vorbele grele de sens. Ambele reunite.

Vorbele sunt hrana actorilor care le asumă şi spun.

Vorbele sunt materia artiştilor care gândesc teatrul.

Să le ascultăm! Să le iubim!”

FNT 30 / FNT ALTFEL

(online, TVR, on-air)

FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU

Ediția a 30-a, 22-29 noiembrie 2020

PRODUCĂTORI:

UNITER – Uniunea Teatrală din România

Televiziunea Română

PROIECT CULTURAL FINANŢAT DE:

Ministerul Culturii

PROIECT REALIZAT ÎN PARTENERIAT CU

Primăria Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural Expo Arte

PARTENERI:

Institutul Cultural Român

ITI – Centrul Român al Institutului Internaţional de Teatru

SPONSOR:

Fundația „PROCULTURA” Magdalena și Ovidiu Buluc

PARTENERI INSTITUŢIONALI:

Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București

Teatrul Odeon

Teatrul ACT

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București

Teatrul Bulandra

Teatrul Evreiesc de Stat

Teatrul Masca

Teatrul Mic

Fundația „Teatru Contemporan” și Teatrul de Comedie

Compania „Passe Partout Dan Puric”

Spider Film

Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Teatrul Național Cluj-Napoca

Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu

Teatrul Național Târgu-Mureș – Compania „Tompa Miklós”

Teatrul „Sică Alexandrescu” Brașov

Teatrul „Szigligeti” Oradea

Teatrul „Tamási Áron” Sfântu-Gheorghe

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara

Teatrul „Eugène Ionesco” Chișinău

Les Ateliers Nomad

myStage.ro

Programul Secțiunii „Vorbe, vorbe, vorbe…”

Luni, 23 noiembrie

Ora 11.00 / www.fnt.ro

Matei Vișniec în dialog cu Călin Ciobotari

Marți, 24 noiembrie

Ora 11.00 / www.fnt.ro

George Banu și invitații săi

Invitat: Mihai Măniuțiu

Miercuri, 25 noiembrie

Ora 11.00 / www.fnt.ro

George Banu și invitații săi

Invitat: Felix Alexa

Joi, 26 noiembrie

Ora 11.00 / www.fnt.ro

George Banu și invitații săi

Invitat: Ion Caramitru

Vineri, 27 noiembrie

Ora 11.00 / www.fnt.ro

George Banu și invitații săi

Invitat: Gábor Tompa

Ora 12.30 / www.fnt.ro

George Banu și invitații săi

Invitat: Alexandra Badea

Sâmbătă, 28 noiembrie

Ora 11.00 / www.fnt.ro

Radu Afrim în dialog cu Călin Ciobotari

Duminică, 29 noiembrie

Ora 11.00 / www.fnt.ro

George Banu în dialog cu Călin Ciobotari

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

1 Comentariu

  1. O mizerie #teatrul nou. actori nevertebrati care prefera sa se #adapteze in loc sa lupte pentru DREPTURILE LOR! s-ar rasuci in morminte marii actori ai Romaniei daca v-ar vedea….

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.