Partidul Poporului, condus de Dan Diaconescu, reprezintă expresia degradării clasei politice din România, a comentat, miercuri, senatorul PNL Varujan Vosganian, după ce s-a aflat că un loc în PPDD se poate cumpăra, în numai 24 de ore, cu 50.000 de euro, conform Antena 3.ro.
„Acest partid (PPDD – n.r.) are o anumită susţinere (…). Televiziunea lui a fost interzisă cu scadenţă, înaintea campaniei electorale. Pentru noi însă, din păcate, acest partid PPDD este expresia monstruoasă a degradării clasei politice”, a spus Varujan Vosganian, vicepreşedinte PNL, în ediţia de miercuri seară a emisiunii Subiectiv, de la Antena 3.
Ziarul Gândul a negociat în numai 24 de ore, prin intermediul personajului fictiv Călin Pompiliu Popescu, candidatura pe listele PPDD într-un colegiu din Bucureşt, pentru suma de 50.000 de euro.