Vot în PMP pentru intrarea în „Polul de dreapta”

Colegiul Naţional al Partidului Mişcarea Populară a votat, duminică, în unanimitate, la propunerea Consiliului Executiv Naţional, pentru crearea unei alianţe politice cu USR şi Forţa Dreptei, preşedintele formaţiunii, Eugen Tomac, fiind mandatat să reprezinte PMP în relaţia cu cele două partide.

PMP consideră că „polul de dreapta este singura soluţie pentru România”, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a partidului.

„În ciuda încercărilor de a destructura acest partid, PMP nu a dispărut şi nu va dispărea. Am trecut printr-o perioadă plină de atacuri fără precedent, din foarte multe direcţii, dintr-un raţionament simplu – PMP există, într-o scenă politică în continuă schimbare. Nici PSD şi nici PNL nu mai sunt ce au fost, dar noi am rămas o constantă. O alianţă de dreapta este singura soluţie pentru România. Este un proiect curat, un proiect corect, un proiect care oferă românilor o variantă echilibrată la ceea ce ne oferă alianţa neputinţei, formată din cele două partide de la guvernare”, a declarat preşedintele PMP, conform paginii de Facebook a partidului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

20 de Comentarii

  1. PMP, Partidul Mishcarii Peulei, de dreapta!
    (PRM e partid de dreapta,daca mai exista)

  2. Racul, broasca şi o ştiucă/ Într-o zi s-au apucat…
    măRog, locul conservelor expirate e la Glina…🤮

  3. Catavencu, popa si moflujii! Nu s-alege, sa-mi rada mie mustatile! Curat murdar coane Fanica! Cel mai morcovit e Sica. Are toate sansele ca, de la anul, sa priveasca Parlamentul de pe trotoarul de vis-a-vis.

  4. Deviza electorală a alianței PMP+USR = Polul dreptei va fi cea din comanda pentru Onorul la Licurici: Capu la dreaptá?

  5. Niște scursori care se reunesc pentru încă 4 ani de (de)servicii aduse românilor!

  6. Sansa/nesansa lor, este ca toti au fost la guvernare si romanii cu capul pe umeri, cati or mai fi, vor vota in cunostinta de cauza.

  7. asta e un fenomen pe care-l intalnesti in mediu economic/financiar… tot timpul cand sunt in rahat, niste mediocrii cauta sa se uneasca sa-si pastreze cota de piata sau ca sa supravietuiasca. Corporatii si banci practica metoda asta, dar de cele mai multe ori tot dau faliment, unii raman cu paguba, unii raman pe drumuri, iar directorasii fug in alte parti si raspandesc cancerul si la alea.

  8. Ludovic Covid, betiv avid.. de cunoastere. Cred ca-i plac solutiile simple, cu graduatie abrupta. Ranjet de sacal, privire de mitoman

  9. O adunatura de derbedei si loseri !O sa-si „scoata ochii” cat de curand…

  10. Colegiul Național al Mincinosilor Poponari, născuți de tovarasul consumator de wisiky cu gheata în compania securistilor, procurorilor și a judecătorilor de pe culoarele morții, a votat întrarea în Polul de Dreapta Judecata, lucru firesc având în vedere ca o gheata veritabila găsești doar la un pol, deci foarte ieftina în comparație cu wiskyul primit cadou. Ludovic al XVI se și vede rege la Versailles, înconjurat de o ceata de nobili asistandu-l, în fiecare dimineață, cum se ușurează în Bideul de peste balta sau cum își consuma micul dejun în prezenta madamei de Pompa dur. Presedintele Eugen Tomata Roșie e de părere ca fiecare părere are omul care o emite și de aceea emițătorul trebuie adus la un numitor comun, lucru ușor de realizat pentru cei care au un minim de cunoștințe de algebra și de inginerie genetica cu STS.
    PS. Suntem convinși ca Polooul de dreapta se va prezenta la bazinul olimpic in costum regulamentar, cu casa galbena pe cap și cu ochelari albastri ca sa-si exprime atașamentul la chazarul Jele mare Sky. Abia așteptăm să-i vedem pe liderii acestei formațiuni in bazin pasandu-si mingea cu ajutorul securistilor și a celor de la CIA în dorința de a înscrie, măcar un gol nud, in poarta adverasa. Cu acest prilej s-a lansat și imnul formațiunii. Imnul a fost lansat din avion, dar datorita faptului ca parașuta nu s-a deschis a sucombat la contactul cu solul foarte fertil pe care a căzut ca și îngrășământ organic și anorganic. Procurorii au descins la fata din dos a locului și au deschis un dosar în rem si unul în ren care se considera cerb cu gen fluid. Așteptăm și un pol de stânga. Din câte știam, un pol e echivalentul a 20 de lei. Sincer, ce mai cumperi azi cu un pol? În nici un caz un poll pozition.

  11. Oare unde e Caragiale să facă mișto de ei? Am rade cu lacrimi! Mai e Caravencii care mai zburătăcesc prin bășcălii dar nu cum era Caragiale. P.s. s-a dat liber la comuniune între parteneri, avem expoziție de mârlani😆😆 pentru marlanii!

  12. Ăștia sunt hoții României!! Panarama de Orban a împrumutat 60 de miliarde de euroi pe care nu poate sa-i justifice!Cei de dreapta sunt cei mai mari hoți din României! Sa vina Ana Pauker si cu Dej sa le confiște averile liberalilor făcute din sângele poporului!

  13. 5 canale si 10 case ale poporului ar putea fi construite cu politicienii romani corupti…
    pot fi recunoscuti usor…gulere albe si cravata

  14. Uniunea unor partide de stânga (unele de stânga extremă) nu poate forma un „pol de dreapta”….

  15. alde tolomac e bun doar e instrui de turnătorul betiv petrov @@ succesuri @@

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.