UPDATE Cancelarul Austriei despre Schengen a declarat că ministrul de interne al țării sale are un nou calendar pentru primăvara următoare pentru România şi Bulgaria.
Discuţia despre aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen nu este una politică, ci o chestiune de securitate, a declarat miercuri, la Viena, cancelarul austriac Karl Nehammer, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber.
„Nu cred că am fost auziţi corespunzător la Bruxelles, dar Austria a trebuit să facă faţă la peste o sută de mii de migranţi, dintre care 75.000 nu au fost înregistraţi niciodată. Prin urmare, avem oameni care trec graniţele cu miile. Nimeni nu ştie de unde vin, dacă sunt înarmaţi sau nu, dacă sunt traficanţi de droguri sau de fiinţe umane. Aşadar, este o problemă reală de securitate. Este exact motivul pentru care Austria are această viziune asupra Spaţiului Schengen”, a spus Nehammer, conform înregistrării conferinţei de pe canalul de YouTube al PPE, declaraţiile fiind traduse în engleză.
„România şi Bulgaria nu sunt parte din Schengen, dar asta nu este atât o discuţie politică, cât o chestiune de securitate. Miza este securitatea cetăţenilor noştri. Avem peste 75.000 de oameni care trec graniţele Uniunii Europene fără a fi înregistraţi. Aceasta este o problemă de securitate. Nu putem să o ascundem sub covor, trebuie să vorbim despre asta”, a adăugat el.
Nehammer a spus că a observat că Germania va face verificări la graniţa cu Cehia, ceea ce înseamnă că Austria va trebui să procedeze la fel la frontierele cu Slovenia şi Ungaria. „Aşadar, chiar avem o problemă cu Schengen. Avem o problemă reală cu migraţia ilegală”, a declarat el.
La rândul său, ministrul austriac de interne Gerhard Karner a reafirmat miercuri, la postul public de radio ORF, hotărârea ţării sale de a se opune prin veto aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, din cauza creşterii migraţiei ilegale anul acesta, transmite agenţia EFE.
Potrivit ministrului austriac, veto-ul ţării sale este ”un apel de urgenţă” către Comisia Europeană pentru a lua măsuri care să conducă la un control mai eficient al frontierelor externe ale UE în vederea frânării intrărilor ilegale ale migranţilor pe teritoriul blocului comunitar, în special pe ruta balcanică.
Cele ”peste 100.000 de cereri de azil” înregistrate anul acesta în Austria justifică decizia luată de guvernul de la Viena, a indicat ministrul Gerhard Karner.
Potrivit acestuia, circa 40% dintre migranţii care sosesc în Austria ajung în această ţară după ce au sosit iniţial cu avionul în Serbia, iar alţi circa 40% traversează terestru România, Bulgaria, Serbia sau Ungaria.
Ministrul Gerhard Karner a reafirmat că aproximativ trei sferturi dintre solicitanţii de azil ajunşi în Austria nu au fost înregistraţi anterior în vreo altă ţară membră a UE prin care au trecut.
Referindu-se la desfăşurarea reuniunii de joi a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), ministrul austriac a spus că mai întâi va fi votată aderarea Croaţiei la spaţiul Schengen, faţă de care Austria nu se opune, iar apoi va fi discutată aderarea României şi a Bulgariei.
…CE LEGĂTURĂ AU ROMÂNIA ȘI BULGARIA CU BALCANII DE VEST??? DUPĂ GEOGRAFIA CU PUNCTE CARDINALE -BALCANII DE VEST SUNT ÎN MACEDONIA,HERȚEGOVINA,ALBANIA,CROAȚIA,SERBIA-IAR LA „ȘEDINȚA JAI DE AZI OSTEREICH-UL VA ZICE :PĂI NU-I VORBA DE VOI? DE CE V-AȚI INFLAMAT-CORIGENȚILOR ? –AȘA CĂ NU INTRAȚI-CĂ NU SUNTEȚI PREGĂTIȚI LA GEOGRAFIE -HA-HA”!!!
Si noi romanii avem un calendar pentru austria: plecati din Romania ordinarilor! Nu avem nevoie de voi mai ales dupa ce ne-ati furat padurile prin banditul de Schweighofer, banii prin Reifeisen-Bank si titeiul prin OMV! Carati-va!
„Pune mana pe carte si invata, in primul rand istoria adevarata.”
Istoria o scriu invingatorii, adevarul se spune dupa 85 de ani si atunci este contestat de catre margati. Citeste bibliile, istorii mincinoase si acolo ! De sfaturi din astea mi-e plin podul, mai ales de la aia care nu mai pot face ceva interesant.
Cerem si noi gunoaielor politice romanes sa nu cada in plasa”discutam altadata”si sa pregateasca urgent scoaterea firmelor austriece din Romania cu 1 ianuarie 2023
„Altadata’inseamna niciodata si Austria trebuie lovita in interesele economice.,care o dor cu adevarat
Majoritatea zdrobitoare a imigrantilor ilegali in Austria intra prin Croatia :)))
Ruperea Ardealului a fost prevăzută din ’89, asa cum spui. S-a incercat in 1990 (poate îți amintești de evenimentele de la Târgu Mureș).
Patriarhul Rusiei ne-a salvat de la destrămare atunci, fiindcă a ținut la teritoriul ortodox al României. Sunt dovezi in sensul ăsta. Rogojan sintetizează in „Puterea umbrei”.
@@goguta 23:13, eu cred ca divizarea tarii a fost „prevazuta” inca de la evenimentele din europa de est din 89 doar ca atunci nu s-a reusit decat cu cehoslovacia si iugoslavia. pe urma si-au dat seama ca romanul e fraier iar politicianul corupt si ne pot loa totul si fara impartirea prevazuta. acum insa e vorba de libera circulatie si deaia se reia din nou discutia.
Asta se intimpla cand tara este condusa de politruci tradatori ai intereselor romanesti, niste vasali ai intereselor straine fara curaj de a lua o pozitia! Politrucii astia care conduc tara stau in pozitia ghiocelului in fata acestor banditi care jefuiesc tara!
@ tomlin: Privesti prea mult la tv. Pune mana pe carte si invata, in primul rand istoria adevarata.
Jigodile austriece de la Reifeisen-Bank, Petrom si Schweighofer nu au ce cauta in Romania! AFARA cu ei! Asta trebuie sa fie prevazut in „calendarul Romaniei” in legatura cu austria (cu litere mici ca ei)! Si pe viitor, ocoliti austria!
Acum ati inteles cu cine ne-am inhaitat ? Data trecuta, cu nazistii ailalti, am pierdut Basarabia, acum pierdem tot petrolul si gazele din Marea Neagra. Ati ales cei mai potriviti pentru asta: I.Antonescu, Ncase, 6case. Pentru ca meritati !
Propun un subiect de dezbatere in presa cinstita. Care sint urmarile colonialismului vestic in materie de imigranti. Adica le furi coloniilor resursele, le tragi presul de sub picioare, le refuzi drepturile elementare si le dai lectii de morala.
PS le doresc la austrieci sa fie occupati de migranti africani, asiatici si musulmani. Slava rasismul austriac sa ajunga austria ca America plina de immigranti sa isi piarda identitatea ipocrita. Romania i-ar baga in buzunar pe austrieci si in viitor le aratam ca vom fii fruntasii Europei la dezvoltare.
Nazi oesterreich !
Get OUT from Romania !
OUT OUT OUT
F–k you nazi’s !
Mincinosul asta compara merele cu portocalele. Nu sintem ruta de migranti. Secole in sir ne-au furat si tot ne fura. Iesim din UE si nationalizam avutia nationala. De fapt iesim si din Nato ca tot bataie de joc sintem pentru occidentul decadent. De fapt Austria era egala in decadenta cu Republica Weimar deci sodoma si Gomora moderna. Nu ne putem lua dupa faptul ca individul face parte din partid de dreapta. Si la austrieci elita conducatoare globala conduce din umbra iar politrucii lor sint actori figuranti roboti dresati. Colapsul economic va veni pe filiera agendei verzi dansind cu dezastrul monetar (inflatie). Deci cind vesticii protejati de protectorul lor vor da de foame si boli ei isi vor renega protectorul. Noi sintem prea blinzi pentru lighioanele astea occidentale.
E vorba nu de Austria, ci doar de un partid agresiv din Austria! Pagubele economice aduse în perspectivă României echivalează cu o agresiune, probabil procentual cam cu cele aduse Ucrainei când a luat pașnic Putin Crimeia. Coaliția președintelui Iohannis pare incapabilă să facă această evaluare, pe care ar fi putut s-o folosească în negocieri. Dar nici oengeurile, intelectualitatea, mediul de afaceri n-au făcut nimic vizibil să evite catastrofa.
Zecile de mii de imigranti ilegali demonstreaza ineficienta apararii granitelor Schengen deja existente, si pentru care Romania nu are nicio vina! Daca aia cer azil politic si Austria nu vrea sa le dea pentru ca sunt ilegali, atunci sa nu le dea si gata!
Mai intai sa fie votata aderarea Romaniei si Bulgariei.
Daca cele doua nu vor adera la Schengen sa poata da vot de veto Croatiei.
Ori intra toate trei, ori nu intra niciuna.
DEMISIA Klaus Johannis! DEMISIA Ciucă! ANTICIPATE urgent! Pe 22 decembrie în stradă cu plăcuța suedeză pentru UE!
Acum vedem clar cine ne jefuieste. Si nu sunt rusii care au fost paraleli cu noi de zeci de ani. Nu rusii ne-au pus procurorii care au bagat la puscarie cei mai importanti oameni politici si au distrus de facto partidele. La conducerea PSD si PNL niste marionete iar despre insuportabilii USR ce sa mai vorbim…ALDE furat la alegerile europene si distrus cu Tariceanu hartuit cu dosare penale. Alegerile „libere” ca la sectorul 1 cine le protejeaza? Rusii? Aud? Guvernele „prietene” americane nu ne-au dat nici macar vize care nu-i costau un cent. In timp ce milioane trec din Mexic si Partidul Democrat incurajeaza open borders!! Dar pentru Romania nimic decat rachete pe bani grei. Ca stapanul feudal care prefera sa arunce mancarea decat sa o dea la oamenii lor. Asa cainosenie si jaf mai rar…
Pai daca granita Europei este in Ungaria si Slovenia, de ce aceste tari ii lasa mai departe pe migrantii care au dat spaga granicerilor si vamesilor romani? Se adevereste ca granita de vest a Romaniei este cea mai corupta din toata Europa (stie Blaga) dar DNA-ul nepotului salagean are exclusiv grija traficantilor de tigari din Moldova si Ucraina pentru a arata prostimii ca lucreaza. Austria sa solicite excluderea Ungariei si Sloveniei din Schengen si sa fixeze granita la hotarul ei.
Cine a studiat istoria Austriei din anul 1683 si pana azi,va constata ca SANTAJUL a fost „politica de stat” a Imperiului Habsburgic si Austriei in Europa.
Împărțirea administrativă in opt regiuni s-a realizat încă din anul 2007, o dată cu aderarea la UE.
PNRR este varianta programatică pentru 2021-2027, însă la fel a funcționat regionalizarea si in perioadele programatice 2007-2013 și 2014-2020.
Ruperea Ardealului va fi consecința unirii cu Moldova, însă nu are legătură cu regionalizarea administrativă impusă prin Tratatul de aderare.
Si luati-l pe partiile de ski din austria si pe trantor, dati-i drumul la vale poate il inghite vreun ghetar, face umbra pamantului degeaba.
Sunt „migrantii”, majoritari ucrainieni? …Intreb, nu dau cu parul!..Nu toti sunt oligarhi. Sunt doar amarati de milionari. Cei saraci, care au doar sute de mii, „la purtator”, nu se contabilizeaza! …. Sunt numarati, doar cei care nu au nimic, si carora Romania li se pare o Tara mizerabila! …………… Si ei au posibilitati financiare, ce isi permit locuirea in Shengen!…Cetatenii, romani, din Romania, au inteles: nu va plac romanii, voua , cetatenilor din Austria!!!!. Voi decidenti austriecii, asupra tarii mele! Va dorim succes cu TOTI migrantii ucrainieni! Maxim , succes, daca se poate: noi nu am reusit! ………………PS. Promitem sa-i trimitem pe toti inregistratii! Viata lor , va fi pe banii vostri. Aveti de trei sute de ani cu atati de multi bani, din toata lumea! Puteti investi in tanara generatie ucrainiana! Poate fi salvatoare pentru voi!
@goguta. Dati navala si la magazinul de mobila XXLUTZ ca au reduceri la mobila, sa manance si gura austriecilor ceva. A, si mai ales fuguta pe partiile lor de ski, dar sa aveti portofelele pline, ca ce dreaku, mai snobi decat prostii europei n-ai sa vezi.
Mama voastră de hotii ordinari vreți gazele Romaniei ? Papagalilor vedeti ca prin Croatia vin valurile de imigranti.
Umilinta totala de la austrua pentru ca politicienii romani au umilit si continua sa umileasca Romania! Va dau un exemplu:
– de ce politicienii.ro au liberalizat granitele Romaniei sa intre cine vrea, sa faca ce vrea in Romania daca nu e shengen inca?
Inca un exemplu:
– cica migrantii…, ati uitat ca soferii romani carau migrantii care plateau cel putin 2.000 euro si i-au prins in ungaria, austria plus camioanele mortii cu migranti? Nu cadeti pe fenta aruncata, au trecut 11 sau 12 ani de cand trebuia sa fie shengen in Romania dar politicienii care lucreaza maximum 2 zile pe saptamana, au fost dezinteresati total! Acum cer ajutorul cetatenilor romani sa fie umiliti si cetatenii? Trebyie sa fii prost, dus cu pluta definitiv sa intri in manipularea politica romaneasca cu shengen.
– fara tain
– destul le-au dat pesedeii
Unde sunt aia care spuneau ca olandezii vor portul constanta ca sa ne accepte? austriiecii ne-au luat si izmenele de pe noi si tot nu ne vor! ce va spuneam eu, granita UE e la muntii carpati, mereu se vor gasi refuzaci de serviciu sa ne dea cu tifla pana cand tara se va dezmembra si asta se va face cu spijinul boierilor din interior, evident! ia vedeti voi prin PNRR cum e prevazuta reimpartirea tarii in regiuni… Apropo de austrieci, au putina mila de noi, pretul carburantilor a scazut in ultima saptamana cu vreo 50 de ban!!! Ha, ha, ha, dati fuga la banca lor poate prindeti si un credit cu dobanda mai mica, asa de luna cadourilor!!!
ne luați de prosti, austriecii vor si gazele la Viena. Dacă am avea conducători cu sânge, le-am spune clar: nu vedeți gaze dar vom desecretiza contractul Petrom.
Oricum, valoarea Petrom este muuult mai mare ca viza cu pricina.