Votul prin corespondență. Avem deja peste 300 de cereri

Un număr de 310 cereri pentru votul pentru corespondență și 105 pentru votul la secțiile din străinătate au fost înregistrate până marți dimineață pe portalul pus la dispoziție de Autoritatea Electorală Permanentă pentru alegătorii români cu domiciliul sau reședința în afara țării pentru alegerile prezidențiale din 4 mai.

Românii din străinătate se pot înregistra online începând de luni pe portalul www.votstrainatate.ro pentru a vota prin corespondență sau la secțiile de vot din străinătate, conform AEP.

Termenul-limită de înscriere în Registrul electoral ca alegător în străinătate prin corespondență este 20 martie, ora 23,59, iar cel pentru înscriere ca alegător în străinătate la o secție de votare este 4 martie, ora 23,59.

Alegătorul care dorește să se înscrie pentru votul prin corespondență trebuie să completeze un formular online, în care să menționeze numele, prenumele, codul numeric personal, adresa de domiciliu sau reședință, adresa de e-mail, precum și opțiunea de transmitere în țară sau la reprezentanța diplomatică a votului exprimat prin corespondență. La acest formular, alegătorul trebuie să anexeze copia scanată sau fotografia actului de identitate și a documentului care dovedește dreptul de ședere, eliberat de autoritățile străine.

De asemenea, alegătorul român care optează să voteze în străinătate la o secție de votare va completa un formular online, în care va înscrie numele, prenumele, codul numeric personal, adresa de e-mail, localitatea și statul unde optează să voteze, la care anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate. AEP menționează că o secție de votare poate fi înființată la cererea a minimum 100 de cetățeni din aceeași localitate sau dintr-un grup de localități.

Alegătorii pentru care Biroul electoral pentru votul prin corespondență nu a înregistrat primirea plicului cu opțiunea de vot își pot exercita dreptul de a alege la acel scrutin la secțiile de votare, a mai precizat AEP.

Recomanda 1
Author

4 Comentarii

  1. De ce nu este obligatoriu votul prin corespondenta ? Stiu raspunsul: de prosti ce sunteti !

  2. NU MA INTERESEAZA ACESTE ALEGERI , ORICUM PLATIM DEGEABA CU BANI GREI, O FUNCTIE DECORATIVA !!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.