Vrei o slujbă la stat să te odihneşti?

Oana comentează articolul

Gabriela Baltag: De câteva nopţi mă gândesc, nu dorm

Eu am spus cu ceva ani în urmă şi o spun şi acum că pensiile speciale ale magistraților sunt în fapt un furt din bugetul statului.
La fel şi salariile lor. E nedrept, imoral! Într-o ţară cu PIB-ul pe cap de locuitor de 5 ori mai mic decat în Olanda sau Germania găsim asemenea salarii şi pensii. Cât este salariul unei învăţătoare care învață să scrie şi să citească 25 de copii?
Realizaţi cât e de dificilă munca învăţătoarei ? salariu judecator=salariu învăţatoare x 6, adică de 6 ori mai mare!
Să reţinem: le dăm salarii mari că au anumite restricții şi să nu-i ademenească doamna Corupție. AIUREA !
Cu cât salariul e mai mare cu atât corupția şi spaga e şi mai mare.
Pentru multi dintre magistrați independența lor acordată prin lege se traduce în fapt prin „fac ce vreau şi cum vreau” .
Nedreptăți, trafic de influenţă, şpagă, etc.
VÂRSTA DE PENSIONARE o altă nedreptate şi mizerie întâlnită la magistrați şi polițiști.
Se pensionează în floarea vârstei şi a maximei potenţe şi competențe profesionale, adică sub 50 de ani şi apoi unii dintre ei se angajează la stat pe salarii grase, că, de, au pile şi relaţii !
Păi, te-ai pensionat să te odihneşti pentru că te simţi obosit fizic, uzat psihic de atâtea nedreptăți şi şpăgi!
Vrei o slujbă la stat să te odihneşti, să te refaci? Dacă ai pile, relații se rezolvă.
CÂTĂ NEDREPTATE ŞI MIZERIE! Mulţumiţi declasatei politice care ne-a condus şi ne conduce.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 23
Author

11 Comentarii

  1. Se vede ca esti o contributiva pizmoasa.
    Esentialii incaseaza, voi munciti!
    Nu va convine, schimbati constitutia!
    Strangeti semnaturi.
    Stati pe capul alesilor.
    Proteste publice, legale.
    Nu vreti?!
    Ramane totul la fel.
    Hai, pa, somn usor.

  2. Un comentariu de propagandă, de hasna. Ştiţi, este o vorbă: „Am muncit o viaţă întreagă şi am o penisie de mizerie!” În fapt ea muncea două ore pe zi, spăla nişte scări. Tipa care face acest comentariu este în afară, habar n-are ce înseamnă o muncă de militar. Cunosc o familie unde amândoi soţi erau ofiţeri şi au plecat 12 zile în aplicaţie, copilul începea şcoala, era în clasa a întâia. Cum credeţi că s-au discurcat cei doi, fiind străini în acel oraş???

  3. Femeia chiar are dreptate! Din totdeauna a lovit in tot ce nu era legal si normal! Degeaba aruncati cu orice in femeia asta! Poate ca a gresit si ea candva, dar are perfecta dreptate pe aceasta tema!

  4. Foarte buna postarea Oanei si iata de ce :
    In dec 89 asa zisa” revolutie”a fost o farsa sinistra care a a adus la putere lumpenproletariatul ascuns pana atunci in servicii secrete, in justitie si in general,oameni cu facultati de doi bani,fara caracter si fara meserii precise,dar cu dreptul la baza Au aparut din neant mai mult „avocati’decat am crezut ca au fost vreodata
    Cum scria Marx in „Optsprezece brumar al lui Ludovic Bonaparte (1852), în lumpenproletariat sunt incluși așa-numiții „refuzați ai tuturor claselor”, adică „escrocii, patronii de bordel, negustorii de haine vechi, flașnetarii, cerșetorii și alte epave ale societății” și reprezintă acea pătură sociala „fără conștiință de clasă” (adică a-socială).
    La ce ne-am fi putut astepta de la ciurucurile societatii ,aparute ca mizeria din apa,dupa lovitura de stat gorbaciovista a Armatei & gaska sovietofila alui Iliescu,la o societate dreapta?Cu o Constitutie de rahat,cu un CCR a carui singura ratiune de a fi e sa-si conserve salariile si pensiile ,cu de 5-6 ori mai multi „lucratori” in servicii secrete,cu de 1,5 ori mai multi bugetari la o scadere a populatiei cu 20% prin emigrarea, cu o clasa politica sub orice critica,cu o sociertatea bazata pe caste si pe favoruri,cu o nedreptate sociala strigatoare la cer
    Cine au fost conducatorii,un Iliescu Bolshevicul tinut ostatica ,un Constantinescu caricatura democratiei,cu un Basescu Maimutolinni cu a sa Claretta Petacci Elena Udrea,sau Iohannis Apa Sfintita?
    E clar ca adevarata revolutie abia urmeaza ..

  5. Las-o ba ca mi-au dat lacrimile.
    Copiii care fac foamea nu exista.
    Copiii ălora plecati la munca afara, nu exista.
    O sa va platiti pensiile speciale intre voi.
    Sigur ca asa sunt familiile traditionale. Sotii sunt colegi in armata, politie, securitate, institutii publice. Profitori ordinari.

  6. Asta cu motivarea pensiilor si salariilor mari pentru ca au restrictii e cea mai mare gogomanie a acestor indivizi, pai restrictii exista in toate joburile, cand te gandesti sa urmezi o cariera iti asumi si restrictiile. Si apoi de ce sa primeasca toti salarii si pensii mari ca despagubiri, oare toti ar fi fost afaceristi de succes? Nu stiu de ce dar astia sunt ca hangiul din povestea Pacala avocat!

  7. Dupa 1989 ROMANIA nu are nici o clasa politica ARE MAFIE ORGANIZATA care ACTIONEAZA PE DIVERSE CAI SA DISTRUGA TARA si POPORUL ROMAN

  8. Cea mai misto slujba la stat, e aia de presedinte, somn si distractie si Editat la popor cat cuprinde

  9. Plimbat hârtii dintr-un birou in altul, când îți trimite cetățeanul o petiție te faci că uiți, si tot așa până la pensionare.

  10. Titlul CORECT al articolulul ar fi:
    „vrei o slujba la stat sa te odihnesti SAU a SLUJBA DE SCLAVETE LA CORPORATII ?”

  11. ASEMENEA ATROCITATI CRIMINALE NU AU ASEMANARE IN LUME, NU AU NICI UN FEL DE MOTIVARE , ESTE UN SOI DE PAGANISM INVENTAT DE NEBUNI CARE AU PUS STAPANIRE PE SOARTA POPORULUI ROMAN CARE SE PRABUSESTE CONTINU DE 33 DE ANI …………….

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.