Vrei să mergi în această țară? O veste bună!

Românii pot obţine vize turistice cu intrări multiple în Arabia Saudită, care au valabilitatea de un an, a declarat, vineri, ambasadorul Abdulaziz M. Al Aifan, potrivit unui comunicat.

,,Este o zi importantă pentru Arabia Saudită și ne bucurăm să împărtășim această zi cu cetățenii români, care vor putea merge oricând să viziteze Arabia Saudită, accesând sistemul online de vize turistice. Deschiderea Arabiei Saudite către turism face parte din implementarea Viziunii 2030, care caută diversificarea economiei țării și reducerea dependenței de petrol. Până în 2030, obiectivul urmărit este ca turismul să contribuie cu peste 10 la sută la Produsul Intern Brut al țării, față de 3 la sută în prezent. Este un obiectiv ambițios pe care sunt convins că îl vom atinge, iar în 2030 vom avea peste 100 de milioane de vizitatori, atrăgând în paralel investiții și noi locuri de muncă”, a declarat ambasadorul Abdulaziz M. Al Aifan.

În noul context, răspunsul pentru cei ce solicită viză din ţările incluse în program poate veni în maxim o oră, după ce este completat un formular online, procesarea la ambasadă fiind estimată la maxim două zile. Taxa de viză este de aproximativ 120 de dolari americani.

Printre atracţiile turistice prezentate de Ambasada Regatului Arabiei Saudite se numără cele cinci situri incluse în Patrimoniul UNESCO, Coasta Mării Roşii şi deşertul Rub Al-Khali.

Vizele acordate online şi la sosirea în regat vor fi atribuite cetăţenilor din 49 de ţări, inclusiv Statele Unite, Australia şi mai multe ţări europene. Anterior deciziei, regatul acorda viză doar pelerinilor, oamenilor de afaceri şi muncitorilor veniţi din alte ţări şi, recent, spectatorilor la evenimente sportive sau culturale.

Reguli de comportament și îmbrăcat

Sâmbătă, după ce regatul ultra-conservator şi-a deschis porţile celor dornici să îl viziteze, autoritățile au anunțat că turiştii care încalcă regulile de decenţă în spaţiul public din Arabia Saudită, în special în ceea ce priveşte îmbrăcămintea sau comportamentul, vor fi amendaţi.

Regatul a început să emită vineri, pentru prima dată, vize turistice cu scopul de a-şi diversifica resursele, deocamdată depinzând în totalitate de petrol.

Ministerul de Interne a menţionat 19 „delicte” într-un comunicat dat publicităţii, fără a specifica însă cuantumul amenzilor.

„Noua legislaţie impune bărbaţilor şi femeilor să se îmbrace într-o manieră modestă şi să se abţină de la a-şi manifesta în public afecţiunea. Femeile sunt libere să aleagă haine decente”, se arată în document.

Această legislaţie ar trebui să permită „informarea vizitatorilor şi turiştilor din regat cu privire la legea privind comportamentul în public, astfel încât aceştia să se conformeze”, se menţionează în comunicat.

Directorul Comitetului pentru Turism şi Patrimoniu Naţional, Ahmed al-Khateeb, a afirmat vineri că regatul va relaxa codul vestimentar pentru turiştii străini de sex feminin pentru a le permite să meargă în public fără să poarte abaya – rochia tradiţională obligatorie în spaţiile publice pentru femeile saudite.

Bărbaţii şi femeile sunt sfătuiţi să evite să poarte „haine mulate” sau cu mesaje şi imagini „profane”, se precizează pe un site în limba engleză lansat vineri de autorităţile din domeniul turismului. Potrivit acestui site, „umerii şi genunchii” femeilor trebuie să fie „acoperiţi în public”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

10 Comentarii

  1. Bine-ar fi sa-i lasam toti(mapamondul) p-astia: arabia saudita. Ar fi bi ca toata lumea sa-se dezintereseze de o tara care joaca la mai multe capete. Ce are lumea de castigat de la astia, doar petrolul ce-l mai au??? In scurt timp se va epuiza si vom vedea cum vor rezista! PERSONAL, NU-I VAD BINE!

  2. cine naiba ar vrea sa viziteze Arabia Saudita sa riste sa ajunga in piata CHOP CHOP unde sunt decapitati crestini pe banda rulanta ? unde femeile sunt tratate mai rau decat camilele???? ce naiba sa vizitezi ??? desertul cu scorpioni ??? MECCA , ce sa faca un roman la Mecca???

  3. Daca vreau sa ma duc in evul mediu timpuriu, nu trebuie sa ma duc in Arabia Saudita, sa risa sa nu ma mai intorc, din cause legilor Sharia, destul de bune pentru evul mediu, dar neconforme cu cele din zilele noastre,pot fie sa intru pe internet sa vad ce este de vazut, sau sa plec intr-o excursie in alta tara mai furmoasa si nu atat de inapoiata mintal. Sa nu uitam de cazul jurnalistului Jamall Khassogy de la Whasington Post, transat, si eviscerat in Istanbul, chiar in sediul Consulatului Arabiei Saudite din ordinul printului conducator. Avem noi nebunii nostrii nu vreau sa mai vad si altii mai nebuni.

  4. Vestea buna e ca nu mai decapiteaza,spanzura!
    Trebuie sa fii bolnav mintal,sau familia sa isi doreasca sa scape de tine…

  5. &Gollum,de asta ai mei s-au apucat de ieri sa ma intrebe daca nu vreau sa fac revelionul in A.S.au zis ca platesc ei tot sa nu-mi fac probleme.

  6. Aia nu stiu sa’si lege sireturile- doar banii de ei. Analist seriosi afirma ca un razboi al lor cu Iran ar dura ….2 zile si „Casa Saud” ar fi spulberata , tara ar deveni republica.

  7. Daca as dispune de bani pentru vizite externe,cu siguranta
    optiunea ar fi pentru multe locuri atractive de pe planeta.
    Pentru o incursiune in evul mediu,ma multumesc cu o carte
    istorie …..

  8. Daca va intereseaza cum se face uciderea, transarea, arderea cu acid si aruncarea la canal a corpului uman de catre experti, insistati totusi, pentru doua vize aplicate simultan pe pasaport: o viza de intrare si una de iesire. Calatorie placuta!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.