Vremea în ţară, la Bucureşti şi la munte

Sâmbătă, regimul termic este caracterizat de valori în general apropiate de cele obişnuite ale perioadei, local chiar mai ridicate decât cele climatologic normale, cu precădere în dealurile subcarpatice.

Cerul va fi variabil, cu înnorări şi ceaţă în zonele joase, mai persistente local în cele din vest şi centru. Izolat se vor semnala burniţe şi fulguieli şi va fi posibilă, pe suprafeţe mici, depunerea de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane înalte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 şi 10 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, până în jurul valorii de -6 grade. Temperaturile minime se vor încadra între -10 şi 0 grade, mai scăzute în depresiuni, spre -14 grade.

În Capitală, cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales dimineaţa şi noaptea, când vor fi şi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab. Temperatura maximă va fi de 5…7 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -4 grade.

La munte, vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată din an. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua în Carpaţii Occidentali. Pe văi şi în depresiuni vor fi condiţii de ceaţă asociată cu chiciură. Vântul va sufla slab şi moderat.

Duminică, vremea va fi în general apropiată de normalul termic al perioadei, chiar mai caldă decât în mod obişnuit la deal şi la munte. Cerul va avea înnorări în special dimineaţa şi noaptea în zonele joase de relief, unde local va fi şi ceaţă şi izolat burniţă sau fulguieli. Spre sfârşitul intervalului în nord-vestul ţării sunt posibile precipitaţii slabe mixte. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 0 şi 10 grade, iar cele minime se vor încadra între -10 şi 0 grade, uşor mai scăzute în depresiuni, dar şi mai ridicate pe litoral şi în Dealurile de Vest.

La munte, vremea va fi în general frumoasă, cu valori termice peste cele caracteristice perioadei. Cerul va fi variabil, iar pe văi şi în depresiuni, în special dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă asociată cu chiciură. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.