Potrivit datelor Administrației Naționale de Meteorologie, miercuri, vremea se va răci în cea mai mare parte a ţării, dar nu pentru mult timp. Vor fi înnorări temporare în nordul, centrul, estul şi sud-estul teritoriului, precum şi în zonele de munte, unde local va ploua slab.
Miercuri, în Carpaţii Orientali şi în jumătatea estică a Carpaţilor Meridionali, iar izolat şi trecător şi în Subcarpaţii Moldovei, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare. În Oltenia, Banat şi Crişana cerul va fi parţial noros şi numai izolat vor fi condiţii de ploi slabe. Temperaturile maxime vor avea valori de la 7…8 grade în Moldova şi în deltă, până în jurul a 20 de grade în regiunile vestice, iar cele minime se vor încadra între 2 şi 9 grade, mai scăzute în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei.
În Capitală, miercuri, vremea va fi normală pentru această dată, astfel încât temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar minima va fi de 5…6 grade. Cerul va prezenta înnorări şi trecător va ploua slab, mai ales în cursul nopţii.
Joi, vremea se va menţine caldă în regiunile intracarpatice şi va fi apropiată de normalul termic al perioadei în restul teritoriului. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare îndeosebi în jumătatea nordică a ţării. Va ploua slab, local în Maramureş, Transilvania şi Moldova, precum şi la munte şi numai izolat în celelalte regiuni. Trecător, în zona montană înaltă, se vor semnala precipitaţii slabe, mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări mai ales în Moldova, sudul Banatului şi Dobrogea, precum şi în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor marca o creştere uşoară şi vor fi cuprinse între 12 şi 22 de grade, mai scăzute pe litoral şi în Moldova. Temperaturile minime se vor situa, în general, între 2 şi 10 grade. Dimineaţa şi noaptea, izolat, vor fi condiţii de ceaţă.