Pe 12 iulie 2016, Curtea Peremanentă de Arbitraj de la Haga a decis că Republica Populară Chineză nu are ”niciun drept istoric” bazat pe ”linia în nouă puncte” pentru a revendica suveranitatea asupra unor teritorii în Marea Chinei de Sud. Decizia a fost luată în baza Convenției ONU asupra Dreptului Mării, într-un caz care opunea China Filipinelor. Filipine au avut câștig de cauză.
La acea dată, administrația Barack Obama a decis să nu ia vreo poziție față de această decizie a Curții de arbitraj. Statele Unite urmau calea neimplicării în regiunea cu pricina.
Odată cu instalarea administrației Donald Trump, Statele Unite au preferat să ”vorbească” prin intermediul navelor de război trimise în zonă. Pe 13 iulie 2020, la împlinirea a patru ani de la decizia Curții Permamente de Arbitraj, Statele Unite au marcat o schimbare de poziție: secretarul de Stat Mike Pompeo a declarat că revendicarile teritoriale ale Chinei în Marea Chinei de Sud nu sunt legitime. Este pentru prima dată când SUA se exprimă categoric în acest dosar. Inclusiv presa ostilă lui Donald Trump remarcă că decizia administrației de a adopta aceasta poziție față de Chian nu este una unilaterala, câtă vreme ea se înscrie pe linia verdictului din 2016 de la Haga.
Presa americană arată că este foarte posibilă o intensificare a activității militare chineze în Marea Chinei de Sud ca urmare a declarațiilor lui Mike Pompeo, așa cum s-a întâmplat s după verdictul de la Haga, din 2016.
”O spunem clar: revendicările Beijingului asupra resurselor din cea mai mare parte a Marii Chinei de Sud sunt total nelegitime, la fel ca și campania de intimidare menită să-i aduca controlul asupra acestor resurse”, a spus Mike Pompeo. ”Lumea nu va permite Beijingului să trateze Marea Chinei de Sud ca și cum ar fi parte a imperiului său maritim”, a mai spus secretarul de Stat. ”America este alături de aliații din Asia de Sud-Est și de partenerii din regiune, pentru a le proteja drepturile suverane asupra resurselor din platforma continentală, conform drepturilor și obligațiilor lor impuse de dreptul internațional. Suntem alături de comunitatea internațională, pentru apărarea libertății mărilor, respectarea suveranității și respingerea dreptului celui mai puternic în Marea Chinei de Sud și în regiunea extinsă”, a spus Pompeo.
Așa cum preconizau mulți analiști, administrația Trump își înăsprește retorica față de China pe măsură ce se apropie alegerile prezidențiale din SUA. Filipinele, țara care a câștigat procesul de la Haga în 2016, nu mai face presiuni ca Beijingul să respecte hotărârea, asta dupa ce a venit la putere președintele Rodrigo Duterte.
De la momentul din 2016 și până acum, China a ignorat decizia Curții Permamente de Arbitraj și a acționat la limita declanșării unui conflict, folosindu-se de caracterul hibrid al așa-numitei Miliții Maritime și de flota de pescuit, transformată în vârf de lance al unei ofensive tăcute în Marea Chinei de Sud. In acest mod, China a construit insule artificiale în apele teritoriale aflate disputate cu țările din regiune, ceea ce a dus la temeri că Beijingul va ajuge să controleze una dintre cele mai importante rute comerciale maritime din lume. Fostul consilier prezidențial Steve Bannon a catalogat insulele artificiale construite de China drept ”portavioane” și a insistat că China este cea mai mare amenințare la adresa intereselor economice și de securitate ale SUA.
Până în acest moment, Statele Unite au preferat să evite caracterizarea acțiunilor Chinei, insistând mereu pe dreptul la ”libertatea navigației” și transmițând mesaje în special prin prezența navelor de război în apele disputate.
„Linia în nouă puncte”, prin care China susține că îi aparține în jur de 90% din Marea Chinei, se află în mijlocul așa-numitului prim lanț de insule, ce leaga Okinawa (Japonia), Taiwan, Filipine și restul zonei maritime, până la Malaysia, cuprinzând astfel Marea Galbenă, Marea Chinei de Est și Marea Chinei de Sud. Guvernul de la Beijing consideră că îi aparțin insulele Pratas (disputate și de Taiwan), insulele Paracel (disputate și de Taiwan și Vietnam), insulele Zhongsha, din care fac parte bancul Macclesfield și bancul Scarborough (diputate și de Filipine și Taiwan) și insulele Spratly (disputate și de Taiwan, Malaysia, Filipine și Vietnam).
@Anonim: bine-nteles ca nu-i de cântat (înca) prohodul SUA. Astept s-o faca aia din interior, care-i distrug statuile. Ïn rest, fiind de acord cu tot ce spui.