Welcome home, domnule Edward Nicolae Luttwak!

Să tot fie un an de când am preluat pe cotidianul.roun interviu cu faimosul expert, politolog şi strateg american. O publicaţie a emigraţiei româneşti din Italia (ţara în care Luttwak a învăţat şi în care publică acum în mod frecvent) îl intervieva pe Edward Nicolae Luttwak în legătură cu România. Cunoscutul expert în strategie militară şi politică internaţională vorbea extrem de măgulitor despre ţara sa de naştere, România, în care era şi încă mai este un necunocut. Nici măcar cei care i-au parcurs o parte dintre studii nu ştiu mare lucru despre familia sa şi despre originile sale româneşti. Edward Luttwak s-a născut la Arad în 1942 şi a învăţat în Italia şi Anglia şi, din 1972, a predat la universităţi americane (Johns Hopkins, Georgetown, în special). Din păcate pentru peisajul editorial românesc, Edward Luttwak, o somitate în America şi în nenumărate ţări ale lumii, în ţara sa de orgine nu a publicat nici o carte. Abia acum, când Editura Compania publică “Lovitura de stat. Ghid practic”, lansând astfel una dintre celebrele cărţi ale lui Edward Luttwak, el începe să-şi capete locul pe care îl merită în librăriile şi bibliotecile ţării sale de origine. La fel şi în presă. De îndată ce i-a fost solicitat acordul pentru publicarea pe site-ul cotidianul.ro a articolelor sale, Edward Luttwak a răspuns afirmativ. Acest acord ne permite să publicăm o serie de studii şi articole, unele apărute recent în Foreign Policy, Foreign Affairs, Journal of Strategic Studies sau Geopolitique. La fel, de azi înainte, de îndată ce studii sau articole semnate de profesorul Luttwak vor apărea în presa străină, acestea vor fi traduse şi găzduite pe cotidianul.ro.

În sărăcia de puncte de vedere serioase asupra fenomenului politic internaţional, publicarea lui Edward Luttwak în limba română în mod curent va ajuta cititorul pasionat să înţeleagă resorturile complexe ale lumii de azi. Ce impact va avea apariţia celebrei sale cărţi “Lovitura de stat. Ghid practic” la Editura Compania este greu de spus. Unul dintre marii strategi militari şi istorici ai Imperiului Roman şi ai Imperiului Bizantin va deveni parte a peisajului intelectual din ţara sa de origine. Măcar pentru cei care caută un alt tip de informaţie şi de înţelegere a lucrurilor, o altă perspectivă asupra lumii contemporane şi analize politico-strategice de care se folosesc şi guvernele marilor puteri ale lumii va fi un nebănuit câştig.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.