În condiţiile în care protestele din România intră deja în cea de-a doua săptămână, manifestanţii dau dovadă de o persistenţă neobişnuită în această parte a lumii, ceea ce subliniază importanţa simbolică pe care o are pentru ei să atragă atenţia asupra numeroaselor dificultăţi cu care se confruntă, se arată vineri într-un articol publicat pe site-ul revistei World Politics Review, citat de Agerpres.
Problemele care i-au scos pe români în stradă – venituri mici, corupţie şi autoritarismul în creştere – sunt familiare multora din Europa de est. Manifestaţiile din România vin după cele similare din Rusia şi Ungaria, ceea ce i-a determinat pe unii să sugereze că este vorba de varianta europeană a „primăverii arabe”.
Circa 1000 de oameni continuă să se adune în centrul capitalei în fiecare seară, ameninţând să rămână până când guvernul preşedintelui Traian Băsescu şi al aliatului său, premierul Emil Boc, renunţă la putere. Deşi mulţimile s-au rărit, furia rămâne, în pofida reinstalării în funcţie a popularului subsecretar de stat Raed Arafat, a cărui demisie a declanşat protestele. Arafat, de origine palestiniană şi un rar simbol al virtuţii în sectorul public românesc, a demisionat după ce s-a confruntat cu Băsescu în legătură cu un proiect de privatizare parţială a sistemului de medicină de urgenţă, privit în prezent drept unul dintre puţinele servicii publice eficiente şi necorupte din ţară, meritul în acest sens fiindu-i atribuit lui Arafat, se mai arată în articol.
După demisie, Băsescu a dat telefon în timpul unei talk-show pentru a-şi susţine reformele şi, lucru ce a fost probabil fatal, pentru a-l înjosi pe Arafat. Nu a fost prima dată când Băsescu a folosit această platformă, dar acum această abordare a alimentat percepţia publică crescândă asupra preşedintelui de amator de conflict şi bravadă, iar pe Arafat l-a transformat în martir.
Reinstalarea lui Arafat în funcţie nu i-a liniştit pe manifestanţi şi nu-i va mulţumi probabil nici pe milioanele de români supăraţi care şi-au pierdut încrederea în sistemul politic şi economic.
Măsurile de austeritate ale guvernului sunt o cauză majoră a nemulţumirii, la fel ca în alte părţi ale Europei. Pachetul de austeritate din România este excepţional de dur, cuprinzând tăierea cu 25% a salariilor publice, creşterea TVA şi disponibilizări importante în sectorul de stat.
Situaţia este una familiară şi în alte ţări din Europa, dar în puţine în aceeaşi măsură ca în România, care este al doilea stat cel mai sărac din Uniunea Europeană după produsul intern brut pe cap de locuitor. Chiar şi în perioada de creştere, mulţi români nu au simţit că le cresc veniturile, mai ales că inflaţia a fost relativ mare. Analistul politic Dorel Sandor a remarcat decalajul crescând dintre cifrele macroeconomice impresionante, care au fost pe placul instituţiilor internaţionale şi al investitorilor, şi ‘micro-realitatea’ cu care se confruntă românii.
Dar economia nu este singura sursă a mâniei populare. Corupţia, o chestiune de primă importanţă în cea mai mare parte din ţările postcomuniste, este o problemă majoră în România, iar aderarea sa la Uniunea Europeană pare să fi avut un impact limitat în acest sens. Economistul Liviu Voinea a declarat pentru World Politics Review că ‘actualul nivel de abuz de fonduri publice este fără precedent’.
Legat intrinsec de problema corupţiei este sentimentul larg răspândit că elita politică este nepotistă şi surdă la vocea populaţiei. Dialogul dintre guvern şi organizaţiile societăţii civile, inclusiv cu sindicatele, s-a deteriorat. Băsescu, înainte admirat pentru atitudinea sa de lup singuratic care rezolvă probleme, pare acum distant şi încăpăţânat.
Această aversiune resimţită faţă de aproape întreaga clasă politică explică de ce opoziţia nu reuşeşte să câştige teren prin susţinerea protestelor, chiar şi în condiţiile în care mai târziu în acest an au loc alegeri. Divizată şi marcată de perioadele când s-a aflat la putere, plus trecutul comunist al unora dintre membrii săi, opoziţia politică oficială nu oferă prea multe în sensul unei schimbări radicale.
Totuşi, există speranţa că protestele politice dintr-o Românie în mod normal apatică ar putea vesti perspective noi pentru ţară.
