Panda sunt cei mai dăgălaşi şi cei mai paşnici ursuleţi din lume. Din păcate, ei au devenit simbolul speciilor aflate pe cale de dispariţie. Cine îi iubeşte are acum şansa să devină ambasadorul lor în lume, timp de un an.
Peste 17.000 de persoane din întreaga lume concurează pentru şase locuri de îngrijitori de panda, timp de o lună, în China.
Cele şase joburi fac parte din proiectul Panda, lansat de centrul de cercetare asupra acestei specii, din oraşul Chengdu şi de WWF.
Îngrijitorii vor putea asista la naşterea micilor panda şi să străbată munţii de lângă Chengdu, capitala provinciei Sichuan, pentru a studia panda din sălbăticie. Cele şase persoane vor deveni ambasadorii speciei pentru un an, timp în care vor trebui să militeze pentru salvarea lor.
Potrivit site-ului www.pandahome.com, unde se pot înscrie candidaturile, 17.122 de persoane au aplicat pentru postul de Pambassador până vineri. Data limită a înscrierilor este 6 septembrie.
Un grup de experţi va selecţiona cei 12 finalişti, iar câştigătorii vor fi anunţaţi până la sfârşitul lunii septembrie. În sălbăticie mai există doar 1.600 de panda şi alţi 300 se află în captivitate, majoritatea fiind în China.