Zăpadă de cinci metri pe Transalpina (VIDEO)

Zăpadă

Circulaţia rutieră pe DN 67C, care leagă judeţele Alba, Vâlcea, Hunedoara şi Gorj pe traseul montan, rămâne în continuare închisă. Restricţia rămâne în vigoare până când zăpada, care în unele locuri măsoară peste trei metri, va fi îndepărtată de pe şosea. (sursa imagini Facebook CNAIR)

”Conducerea Secţiei Drumuri Naţionale Târgu-Jiu împreună cu prefectul judeţului Gorj au luat decizia ca să se intervină pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, mai exact de la kilometrul 34. Obiectivul angajaţilor SDN Târgu-Jiu este acela de a elibera în acest moment un singur sens de mers, pentru ca săptămâna viitoare mai multe utilaje să poată ajunge în punctul unde există cea mai mare cantitate de zăpadă, dar şi unde s-au produs căderi de stânci, pietre şi grohotiş. Se intervine cu o volă şi o autofreză pentru îndepărtarea zăpezii de pe drum, urmând ca săptămâna viitoare să fie mobilizate mai multe utilaje pentru îndepărtarea stâncilor şi degajarea carosabilului”, a declarat, Mediafax, Corina Belteu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj.

Ion Tudor, directorul Secţiei Drumuri Naţionale Târgu-Jiu, susţine că circulaţia rutieră pe DN 67C ar putea fi reluată în iunie, doar în timpul zilei. Până atunci, ”Am început activitatea de evaluare a situaţiei de pe Transalpina. Este nevoie să ajungem de urgenţă în zona kilometrului 37-38-40, unde ştim că şi în anii trecuţi au fost căderi masive de stânci. (…)Stratul de zăpada măsoară de la o palmă până la cinci metri”, a spus Ion Tudor.

Şoferii depistaţi circulând pe Transalpina riscă reţinerea permisului de conducere, pentru 60 de zile şi amendă.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

  1. Ar fi corect sa priviti utilajul si respectiv omul din pozele pe care le postati si apoi sa sustineti ca este zapada de 5 metri. Din imagine nu are mai mult de 50-80 de centimetri. In imaginile video de la TV unde se face referire acelasi 5 metri de zapada se observa cum in urma utilajului ramane zapada topita/o pelicula de apa, practic este o ”forma” de cheltuire a banilor, pt. ca se pare ca zapada este destul de afanata si soarele generos…Din cate imi amintesc la cote de peste 2.000 m n-am intalnit zapezi de multi metri desi din intamplare am colindat cateva masive, poate ar fi bine sa-i priviti pe savamontisti in intervetii, veti constata ca nu-i zapada mai mare de un metru pe versanti.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.