Zâzanie în Comisia SRI: „Am aflat din presă”

Deputatul USR Lucian Stanciu-Viziteu acuză că mulţi dintre membrii Comisiei parlamentare pentru controlul activității SRI au aflat din presă despre audierea de joi a fostului şef ANI, Horia Georgescu. Deputatul îi cere preşedintelui Comisiei, Claudiu Manda, să respecte procedurile parlamentare.

“Domnule Manda, când începe și comisia de control a SRI să respecte procedurile? Îi solicit încă o dată domnului Claudiu Manda, președintele comisiei de Control SRI, să respecte procedurile parlamentare și pe proprii colegi din comisie și să nu ne mai pună în situația de a afla din mass-media despre audierile programate a avea loc în doar câteva ore. Astăzi îl vom audia în cadrul comisiei de control SRI pe fostul șef al Agenției de Integritate, domnul Horia Georgescu, însă majoritatea membrilor comisiei au aflat despre această audiere din presă. Nu este prima dată când se întâmplă acest lucru, săptămâna trecută fiind în aceeași situația cu audierea domnului Soviani”, afirmă deputatul USR, într-un comunicat de presă joi.

Lucian Stanciu-Viziteu spune că procedura parlamentară prevede ca membrii comisiei să fie informați cu cel puțin 24 de ore înainte că urmează să aibă loc o audiere, menţionând că a aflat de audierea lui Horia Georgescu miercuri seară.

„Faptul că suntem informați târziu asupra acestor audieri ne pune în imposibilitatea de a ne pregăti așa cum trebuie și de a stabili împreună un set de întrebări care să aibă ca scop aflarea adevărului și nu doar crearea unui spectacol pentru presă. Astfel de audieri pe repede înainte aduc prejudicii atât comisiei de control a SRI cât și ideii de serviciu public. De aceea, îi solicit domnului Manda și colegilor său din PSD să nu-și mai bată joc de legile țării, de banul public și de ceilalți colegi din comisie”, precizează parlamentarul.

Claudiu Manda a anunțat, miercuri, că Horia Georgescu va fi audiat din nou, joi, de la ora 11.00 pentru a lămuri unele necondordanțe între declarațiile sale și afirmațiile fostului șef al SRI George Maior.

”Mâine (joi – n.r.) dimineață la ora 11.00 (a.m.- n.r.) o să avem ședință de comisie. O să avem audierea dlui Horia Georgescu. Sunt câteva lucruri pe care vrem să le lămurim, neconcordanțe între declarațiile făcute de dl. Maior la audiere și de dl. Horia Georgescu. Inclusiv după audierea dlui Maior, dl Horia Georgescu a apărut în spațiul public și făcut o serie de afirmații și declarații în plus. Am avut o discuție cu domnia sa și a confirmat că va veni mâine (joi – n.r.). Înțeleg că va veni cu probe și va susține lucruri pe care nu le-a mai spus până acum în fața comisiei să dovedească unele lucruri care presupune a fi neadevărate cele spuse de dl Maior”, a declarat președintele Comisiei de control SRI, Claudiu Manda.

Fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, a mai fost audiat în comisia de control SRI pe 14 noiembrie 2017.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

3 Comentarii

  1. Ziceti MERSI, despre audierea lui Dragnea veti fi anuntati DUPA!!!!!!
    Rusine!

  2. cam pretentios si mofturos lucian asta:cum adica, psd sa respecte legea?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.