Zegrean. ”De aceea se luptă ei acum să modifice legea”

Votul pentru convocarea referendumului local, pe 24 noiembrie, a fost dat de CGMB, dar sunt discuții privind secțiile de vot.

Augustin Zegrean, fost președinte CCR, spune că referendumul cerut de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, şi aprobat luni de consilierii municipali poate fi, într-adevăr, organizat simultan cu alegerile naţionale, dar că sunt necesare secții separate de vot.

„Acest lucru este însă foarte dificil, de aceea se luptă ei acum să modifice legea”, a explicat Zegrean, potrivit news.ro.

Întrebat dacă se poate modifica legea în sensul dorit, fostul preşedinte CCR a spus: „La noi e posibil orice, inclusiv modificarea legii înainte sau chiar în ziua alegerilor. Încă n-am reuşit performanţa să modificăm legea după alegeri…”.

”(…)Dacă Parlamentul dă o lege prin care referendumul local se comansează cu alegerile naţionale, cu primul tur alegerilor prezidenţiale, în acel moment nu va mai fi nevoie de birou electoral municipal şi la referendum se va putea vota în aceleaşi secţii de votare ca la scrutinul naţional, a spus Nicușor Dan după votul din CGMB pentru convocarea referendumului local, pe 24 noiembrie.

Întrebat care vor fi costurile referendumului, Nicuşor Dan a spus: ”Estimăm 7 milioane de lei”.

Referendumul lui Nicușor Dan a trecut de Consiliul General

Recomanda [votes_up id=798969]

8 Comentarii

  1. Pai tu știi borfașule cum se schimbă legile în favoarea mafioților, noaptea ca hoții. Tu poți sa le dai lecții.

  2. Domnu Zegrean ca expert in erate sunteti speranta sistemului ca orice si oricand se poate modifica asa ca daca va sfortati un pic gasiti o solutie oricat de absurda ar fi ea!

  3. Ha, ha! Nghinghic nu mai mă nghiră în România, inclusâv faptu’ c-o ajuns Zăgrian să facă miștok di n.d… Așa ș’ merită!

  4. referenduumul pe masuri fiscale
    e prohibit prin Constitutie…..

    -la fel e si cu „politica externa”
    nu va mai ganditzi la prostii:
    mai intai trebuie modificate alte articole din Constitutie…

  5. Oricum nu referendumurile contează, contează eratele.
    Așa că lăsați-l pe domnul Nicușor să se joace cu noua lui jucărie de 7 milioane.

  6. O ticalosie, marca porcu’ neprins matematician cinstit, acest referendum! Va avea finalizarea referendumurilor lui Basescu, ala cu 300 de parlamentari, ala cu famigliile, etc dar e facut, tot ca alea, pentru voturi dar in alt scop fata de cel declarat. Si anume sa ia voturi pentru USR la parlamentarele simultane de la fraierii din Bucuresti. Pentru USR-ul care e de stanga, neomarxist si se declara de dreapta la deruta. Pentru ca da bine la ingamfati sa zici ca esti de dreapta. Narodul ingamfat habarnu are de ideologie! Oricum nu stiu majoritatea imensa a alegatorilor, si asta e realitatea, ce e stanga sau dreapta. Fraieri, in general sub 45 de ani, care se cred ca sunt si culti si destepti si onorabili daca se declara ca fiind de „dreapta”. Ceilalti, plebea votantilor, nu ei, elita, sunt proletari nespalati si bineinteles de stanga. Adica cu PSD, cu Ciuma lui Iohannis. Parca PSD ar fi de stanga sau de dreapta! Macar PSD-ul e snapan autohton, cu exoerienta in domeniu, nu facut de Soros si fundatiile sale.

  7. Intr-un stat condus de mafioti, Constitutia si legea nu mai conteaza. Doar ce vor stapanii, atat timp cat popor nu mai exista.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.