Zelenski anunță „câştiguri teritoriale” în estul țării

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a mulţumit trupelor sale pentru câştigurile teritoriale pe care le revendică în apropierea oraşului devastat Bahmut din estul ţării, ironizând reacţia „isterică” a Moscovei care susţine că a respins atacuri de amploare, notează AFP.

„Vedem cât de isteric reacţionează Rusia la toate progresele pe care le facem în acest sector, la toate poziţiile pe care le cucerim. Inamicul ştie că Ucraina va câştiga”, a declarat Zelenski într-un mesaj video.

Armata ucraineană efectuează mai multe ”acţiuni ofensive” în zona oraşului Bahmut, care este ocupat de trupele ruse, a anunţat abterior pe canalul său de Telegram ministrul adjunct al apărării ucrainean Hanna Malyar.

Malyar a spus că forţele armate ucrainene au preluat câteva puncte strategice extrem de importante, iar forţele ruse se află în defensivă în zona Bahmut.

Potrivit reprezentantei Kievului, lupte au loc şi în sudul Ucrainei.

Forţele ucrainene şi cele ruse luptă de câteva luni pentru a obţine controlul asupra zonei oraşului Bahmut, ambele înregistrând pierderi grele.

Gruparea de mercenari rusă Wagner a preluat iniţial localitatea, dar recent şi-a anunţat retragerea, lăsând oraşul Bahmut sub controlul armatei ruse.

Liderul grupării Wagner, Evgheni Prigojin, care a descris conducerea armatei ruse drept ”incompetentă”, a recunoscut la finalul săptămânii trecute că ucrainenii au câştigat poziţii importante în Bahmut în ultimele săptămâni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

18 Comentarii

  1. Deranjatii mintal isi proiecteaza boala asupra celorlalti. Asa si saracutul de zelenski vedem „cat de isteric reactioneaza”.

  2. Vedeti,mai troli blestemati, ca blogeri rusi pro Kremlin nu sunt siguri ca „ofensiva” de ieri in vestul Vuhledarului a fost oprita si ca pierderile de partea ucrainiana ar fi fost atat de mari pe cat declara ministerul rus al apararii. A mai declarat ministerul rus ca a doborat sute de drone intr-o zi si dupa aceia ce sa vezi era doar o minciuna. Ce se crede in spatiul rus e ca ministerul rus incearca sa ascunda adevarul despre ce se intampla acolo si sa linisteasca populatia rusa.

  3. Pe Telegram blogeri rusi au recunoscut ca rusii au pierdut controlul asupra satului Novodonetske din apropierea Velyka Novosilka. Ups, stirea rusa se pare ca e ca la radio Ereva, defapt nu ucrainienii pierd militari si tehnica ci rusii.

  4. Eu în locul ucrainienilor aş face jocul ăsta cu contraofensiva până către toamnă, înaintea „rasputiței”. Între timp ar ajunge si tancurile Abrams. Atunci aş ataca decisiv şi aş incerca să eliberez cât mai mult teritoriu, cu ieşire la Marea de Azov, fix înaintea sezonului ploios, ca să nu mai poată riposta orcii. La toamnă, încă un camion să explodeze pe podul Kerci (ca să-l facă iar terci) şi Crimeea va deveni un fel de enclavă, cu mari probleme de resurse şi logistică. Rãmâne să vedem dacă scenariul ăsta va functiona…

  5. Au testat terenul sa vada ce pot muscalii. Se comunica pe canalele de Telegram ca in directia Zaporitia au avansat cu 3 km. Pierderi – un tanc si 8 blindate usoare, toate de productie sovietica.Rusii,a tria armata din Ucraina,se face de cacao,cu repetitie

  6. Ne mai deschideți ziua cu figura acestui cabotin. Scrieți ce se recomandă de NATO, dar mai scutiți-ne de imaginile lui reclamă la tricouri.

  7. Rușii ieri le-au distrus minimum 8 tancuri leopard iar ce zice Zelenski este o capcana in care au nimerit soldații ucraineni..

  8. Nu cu multă vreme în urmă, când au pierdut Bahmutul, tot ucrainenii ziceau că nu are nicio importanță strategică… Dracu să mai înțeleagă ceva!

  9. Zelenski seamana cu Ivan cel Groaznic, la capitolul nebunie! Nenorocirea ese ca va suferi si omenirea intreaga, dar mai ales Europa!!

  10. O, ce veste minunata! Sper ca zele sa o tot tina in victorii d-astea!Chiar daca au cucerit doar un sat ( cum chiar ei au spus!), pierderile de leoparzi si ukraci nu mai conteaza ! I-a batut el pe rusi? PS Stai sa vezi cand o sa vina abramsurile premium de 100 t, pe cherosen! Deja 100 buc ukraci sunt la instruire pt intretinerea lor Si inca putintica rabdare, sa termine putin in Donesk si Lugansk sosele pt ele- stire de ieri din coti- si sa te tii alergatura dupa saraciile de tancuri muscalesti de 40 t!

  11. Mda … probabil ca „au recucerit” doua cotețe de gaini, vreo trei bude din fundul curții si un chioșc de ziare dintr-un sat parasit de o luna de rusi … ajunge doar sa vada cineva disperarea de pe meclele unor cîrnați de genul Radu Tudor, Prelipceanu si alti propagandisti bolsevici ca sa-si dea seama ca gașca de khazari e in rahat pina la gît.

  12. Ocupi o parcare din Voluntari, sub fereastra lui FieRea & Pandelik, da’ pretinzi că ai înconjurat Bucureștii…
    Trolii urcaci și EPOLEȚII SPECIALI chiar cred asta. De ce ? Fiindcă sunt DEOSEBIT DE DEȘTEPȚI…?

  13. ‘Reacțiile isterice’ sunt specifice oricărul coflict, nu cred că este despre vorba despre ‘un concurs’ în acest sens, un lucru este cert, mor oameni (de o parte și de altă) lucru ‘care-i lasa reci’ pe ambii ‘conducători’.

  14. Hartile baietilor … hartile aeriene sau satelitare… a evolutiei temporale a situatiei pe fronturile din Ucraina.
    Fara harti actualizate permanent … nimeni si doar pe vorbe nu mai poate crede nimic.

  15. … în regiunea Donețk, în Sud gurile rele spun că în 24 de ore ați pierdut peste 1.500 de militar, 28 de tancuri, inclusiv 8 tancuri Leopard, trei tancuri cu roți AMX-10 de fabricație franceză și 109 vehicule de luptă blindate. Aruncă prosopul dacă ții la poporul tău, salvează ce a mai rămas după această distrugătoare aventură, nu ai nicio șansă și nimeni nu vrea binele poporului, toți își urmăresc doar interesele, renunță până nu este prea târziu…

  16. Acest Zelenski a devenit si caraghios dar si un veritabil ecscroc pt. ca a reusit sa pacaleasca pe americani si la fel tarile europene ,ca sa il ajute atit cu armament cit si cu miliarde de dolari.Deocamdata nu se stie ce a facut individul cu toata astea ,situatie vazuta de noi toti.Culmea ironiei este ca toti care au ajutat pe acest pacalici ,inca spera si ii cred toate minciunile lui.

  17. La ce cazinou a cistigat ? Si ce a jucat ? Blackjack , poker, zarurisau la ruleta ? Cred ca joaca la ruleta . Aia ruseasca .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.