Zi cu emoții pentru Dragnea

Curtea Constituțională discută marți excepția de neconstituționalitate în cazul infracțiunii de abuz în serviciu invocată de Bombonica Prodana, fosta soție a președintelui PSD, Liviu Dragnea, depusă în dosarul în care cei doi au fost trimiși în judecată.

Instanța supremă a admis la sfârșitul lunii martie cererea invocată de Bombonica Prodana privind sesizarea CCR în acest sens.

„Admite cererea formulată de inculpata Prodana (fostă Dragnea) Bombonica şi sesizează Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 Cod penal anterior, art. 297 alin.1 Cod penal şi art.132 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Definitivă”, a fost decizia instanţei.

Bombonica Prodana a depus, în 2 martie, o cerere de sesizare a CCR privind definiţia abuzului în serviciu pe două aspecte.

Avocaţii fostei soții a lui Dragnea au arătat, în cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, că pentru a pune sub acuzare o persoană pentru abuz în serviciu, trebuie să existe un prag minim al pagubei, apreciind că incriminarea faptei fără raportare la un prejudiciu, cum este este prevăzut în prezent în lege, ar fi neconstituţională. Prejudiciul în acest dosar a fost estimat de procurori la 108.000 de lei. Sesizarea CCR este susţinută şi de avocatul lui Dragnea, în vreme ce Guvernul şi Ministerul Justiţiei nu susţin cererea.

Bombonica Prodana a fost trimisă în judecată de DNA sub acuzația de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, la data comiterii presupusei fapte aceasta fiind coordonator al Complexului de servicii destinate copilului și familiei și șef serviciu Secretariat din cadrul DGASPC Teleorman.

În același dosar, a fost trimis în judecată și Liviu Dragnea, care este acuzat de instigare la abuz în serviciu și instigare la fals intelectual.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.