Guvernul a aprobat o hotărâre „pentru declararea zilei de 13 august 2016 zi de doliu naţional pe teritoriul României”.
Astfel, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a anunțat că data când vor avea loc funeraliile Majestății Sale Regina Ana a României va fi zi de doliu național.
Regina Ana, în vârstă de 92 de ani, a murit, luni, la Spitalul din Morges, în Elveţia.
Marți, 9 august, la ora 15.15, sicriul cu trupul neînsuflețit va ajunge la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat la Castelul Peleș.
Miercuri, 10 august, acesta va fi transportat la Sala tronului din Palatul Regal, iar sâmbătă va fi depus în Piaţa Palatului, pe un catafalc.
Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 13 august, la ora 15.00, într-o ceremonie privată, la Curtea de Argeş.