Zi decisivă în Parlament pentru cei cu credite în franci elvețieni

Plenul Camerei Deputaților este așteptat marți să se pronunțe asupra proiectului privind conversia creditelor în franci elvețieni.

Înainte de vot, liderul PSD Liviu Dragnea a anunțat luni noapte că partidul său va respinge în plen amendamentul privind gradul de îndatorare de 50% din această lege.

„Astăzi (luni – nr.) s-a adoptat raportul comun al Comisiei juridice și al Comisiei de buget finanțe din Camera Deputaților, privind conversia la cursul istoric al creditelor în franci elvețieni, în limita a 250.000 CHF. Mâine (marți – nr.) raportul ajunge în plen, iar grupul PSD va vota pentru”, mai spune Dragnea pe Facebook.

Comisiile juridică şi de buget finanţe ale Camerei Deputaţilor au dat raport luni de adoptare proiectului legislativ prin care băncile sunt obligate să convertească în lei creditele luate în franci elveţieni de persoane fizice.

Comisiile au decis luni că băncile sunt obligate să facă conversia în lei pentru creditele de maximum 250.000 de franci elvețieni la data contractării.

Cele două comisii au dat raport de adoptare proiectului de lege cu o serie de amendamente, asupra căruia plenul urmează să se pronunțe marți.

Două dintre cele mai importante amendamente aduse legii – conversia să se facă în lei, iar cursul de schimb să fie acela din momentul semnării contractului de credit – i-au aparţinut deputatului PNL Daniel Zamfir. Ambele au fost adoptate în unanimitate de deputaţii celor două comisii, conform Mediafax.

Alte amendamente aduse de Zamfir, consiliat în această chestiune de avocatul Gheorghe Piperea, vizează ca rambursarea anticipată a creditelor luate în franci elveţieni să se facă tot în lei, conversia să se facă prin act adiţional încheiat la contractul de credit sau prin hotărâre judecătorească şi, de asemenea, conversia să se aplice şi contractelor de credit cesionate de bancă, dar şi persoanelor supuse executării silite.

De partea cealaltă, deputatul PSD Viorel Ştefan a propus două condiţii limitative ale conversiei creditelor din franci în lei. Una dintre aceste condiţii prevede ca, pentru a fi eligibil să ceară conversia, debitorul trebuie să aibă un grad de îndatorare de peste 50% din venitul net. Propunerea a fost adoptată cu 16 voturi pentru, 8 împotrivă şi o abţinere.

La finalul lucrărilor comisiilor juridică şi de buget finanţe, deputatul PSD Ciprian Nica a promis însă că va susţine marţi în plenul Camerei eliminarea condiţiei privind gradul de îndatorare de 50% din venitul net. ”Au fost două propuneri la pragul de îndatorare, de 50% şi unul fără 50%. S-a votat în comisii ăla cu 50%. Pe cale de consecinţă, celălalt, fără pragul de 50%, este considerat amendament respins şi va fi trecut în anexă la amendamentele respinse. Procedural, am zis că eu personal, o să susţin acest amendament considerat respins la plen. Să decidă plenul prin vot”, a spus Nica.

Daniel Zamfir, inițiatorul proiectului de lege privind conversia creditelor în franci elvețieni, a declarat luni că se așteaptă ca în plen să fie eliminat pragul de îndatorare, așa cum au anunțat reprezentanții PSD.

„Vestea este una foarte clară și anume, asta a anunțat domnul Ciprian Nica, și anume că s-a renunțat la acel prag. Ca atare, anunțul pe care l-a făcut domnul Nica, ca urmare a deciziei grupului PSD, este să renunțe până la urmă ca acel prag de 50% să fie trecut în lege. Singurul criteriu care rămâne la conversie va fi doar acela al pragului de 250.000 de franci elvețieni. Eu mă aștept ca mâine (marți — n.r.) la plen acel amendament cu prag de 50% grad de îndatorare să dispară. Vreau să salut felul în care am reușit să colaborăm și la această lege, ca și la legea dării în plată. Eu cred că în acest moment a ieșit o lege bună, nu era cum mi-am dorit eu, fără prag, fără cei 250.000, dar eu cred că în momentul ăsta are un grad de adresabilitate consistent”, a spus Zamfir.

Raportul Comisiilor urmează să intre marţi în dezbatere şi vot final în plenul Camerei Deputaţilor, care este decizională în acest caz.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.