Zile proaste, zile negre

Mi-a murit corespondența! Nu mai primesc nici o scrisoare și nici o invitație. De cîteva luni, n-am mai găsit un plic sau o vedere în cutia poștală. Doar facturi de gaz, curent și telefon. Și astea vor să fugă pe internet ca să nu mai consume hîrtia. Se vor desființa și o să rămîn cu dorul poștașului prietenos și cu chef de palavre. Nu mai primesc nici o invitație la o lansare de carte, la o premieră, la prezentare de produs! Să nu mai vorbim de lansarea unei colecții de vinuri sau la o prezentare de modă. Plăceri nevinovate, fițe, mofturi și amintiri irepetabile. Toate reflexele noastre cotidiene s-au dus pe copcă. A murit și banala invitație „la o cafea”. Să nu mai vorbim de o masă la un restaurant. Pentru un asemenea lux, poți fi amendat sau chiar condamnat. Fără să ne mișcăm, în două luni, ne-am schimbat domiciliul. Parcă am locui pe o altă planetă!

Aștept o minune sau măcar o explicație logică. Ceva inexplicabil se prăvale în valuri peste noi. Mai amenințător, mai întunecat, mai dureros. S-a suspendat orice crîmpei de frumos. N-au mai rămas decît știrile despre numărul contaminaților și al morților! Înainte, mai îngrozeau știrile despre numărul decedaților din accidentele de automobil. România era un fel de epicentru al morților din accidente auto. Un fel de corna-auto! Nu trecea un weekend fără 10-15 victime din trafic. Urlau jurnalele de parcă erau premii internaționale. Ziceai că toate viespile și furnicile alergau în autoturisme. Acum, nu mai auzi de un mort din coliziunea stupidă cu tirul sau cu tractorul. Și, dacă se mai întîmplă, sunt banale. Intră numai la „diverse”! Acum este în vogă moartea cu coronavirusul în piept. Și fără priveghi, fără bocete, fără alai, fără slujbă. Țac-pac și adio! Avea 70 de ani și nu mai este! Sună telefonul în gol și plîngi ca prostul. E în baie sau pe lumea celalaltă! Oricum trebuia să moară pentru că mai avea două diagnostice! Dacă ai cinci, aștepți liniștit!

Am intrat în capitolul dedicat decedaților bazat pe SARS COV 2, un fel de condiție tragică a celor a vîrstnici. Este obolul lor la capitolul de istorie care se scrie în fiecare zi. Cei care sfîrșesc de moarte naturală nu mai contează. Este chiar demodat, banal, lipsit de eroism să faci infarct! Unii susțin că toți cei plecați la Domnul ar fi numărați și la coronavirus. Nu se mai fac autopsii. Pleacă frumoși, întregi, direct în cenușă. Pentru rotunjirea cifrei, sunt trecuți și pe listele de victime ale pandemiei! După ce au ajuns pe lumea cealaltă, mai vine cîte un mesaj. Și cutare a fost contaminat cu noul coronavirus! Indiferent ce boală ar fi avut, se mai găsesc și două-trei virusuri cu țepi. De la „Depășirea interzisă” la „Respectați viteza legală”, am trecut la „Spălați-vă pe mîini! ”. De la bucuria de a ieși în natură am trecut la „Stați în casă”! De la spălatul pe mîini, trecem la spălatul pe creier. Nici o lansare de carte, nici un concert, nici o piesă de teatru, nici o premieră de film nu mai are loc. Să nu mai vorbim de festivaluri! Sigur am scăpat de Untold! S-au dus dracului și weekendul la Praga, și vacanța în insulele grecești. „Adio, city break”,„Adio!” tur cu mașina, „Adio!” vacanță la mare. Să nu mai vorbim de aniversări cu invitați și de onomastici cu lăutari. Te contaminezi sau te contaminează cu 20.000 de lei. Culmea, adio și morți de gripă! În România mureau 250.000-265.000 de oameni pe an. Asta înseamnă cam 720 pe zi. În trei luni, se duceau cel puțin cîteva sute din cauza banalei gripe. Acum au dispărut. Se ascund! E chiar o rușine să mori de o gripă obișnuită, cînd poți intra pe cifrele de la coronavirus. Acum, numai fraierii mai mor normal. Cancerul a devenit de-a dreptul banal. De-aia i-au și trimis pe bolnavi acasă. Deranjează în peisaj. Ce, se compară cancerul cu un coronavirus luat de pe o clanță? Acum nu se moare decît la televizor. Nu mori dacă nu ești contaminat. La coronavirus îți difuzează un ferpar complet și te pomenesc reporterițele agitate! La un atac cerebral nu te mai bagă nimeni în seamă! Unul din satul cutare, o femeie din orășelul x! Atît!Și nimic mai mult!
Niciodată moartea n-a fost atît de banală. Și asta, cu două săptămîni înainte de Paști, cînd România ar trebui să facă față unui mare val de contaminări și decese.
L-am sunat pe vărul meu dintr-o comună mare din Transilvania. La Cugir, fabrica de piese auto pentru Mercedes s-a închis. Toată lumea stă închisă în case.
Și la voi în sat este stare de urgență?
-De bună seamă! Zi și noapte umblă polițaiul cu soldatul înarmat după el. Pe ulițe, nici țipenie de om! Nici cîinii nu mai ies pe lîngă primărie!
Ne-am dat Dracului! Nu mai producem nici cabluri auto, nici autoturisme, nici mobilă, nici confecții. Doar sicrie din lemn masiv sau din conglomerat și pefeleu, după buget! Toată țara este într-un proces de reprofilare patriotică. A trecut de la producția de utilaje mari și programe de calculator la cea de măști, combinezoane, pastile și aparate de ventilat. Produsele alimentare ne vin de la export. Nu ne mai interesează agricultura și nici industria alimentară.
Președintele României ne dă și primele vești bune. În curînd, vom primi cîteva milioane de măști. Îi vom ajuta și pe italieni. Înainte, îi copleșeam cu balerine și cu femei de serviciu. Acum, cu asistente medicale pe bază de cooperare internațională. Vom lua împrumuturi de la BIRD pentru a produce mai multe măști, mai multe aparate de ventilat și vaccinuri, mai multe săpunuri, dezinfectante și pastile. Și vom școli mai multe asistente și infirmiere. Vom exporta și în Germania! Va avea loc și prima expoziție de măști colorate cu defilare pe muzică. Vom avea primele branduri de măști și de combinezoane, create de mari designeri. Producția literară a intrat în derivă. Nu se mai scrie decît pe un singur subiect. Să rîzi sau să plîngi pe vreme de coronavirus. Apar antologii de umor pe seama SARS COV 2 și colecții de bocete. Atît! Și se distribuie pe net. Librăriile sunt închise, bibliotecile, la fel, ca și bisericile, ca și teatrele, ca și muzeele! Nu sunt deschise decît spitalele, farmaciile și cimitirele!
După nu știu cîte decenii, poate dup un secol, a devenit un privilegiu să privești îndelung un pom înflorit!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 29

51 de Comentarii

  1. Poate ar fi mult mai bine daca s-ar imparti ,conceptional’ tara in doua.Intr-o parte sa stea cei care isi asuma riscuri,dar mai vor sa se bucure ceva din viata.In cealalta parte sa fie cei care poate au sanse mai mari sa depaseasca procentul de supravietuitori,dar in caz de ghinion isi asuma sa ,crape in mod disciplinat’.

  2. Poate candva, peste catva timp in care virusul bolsevic o sa secere mii, zeci de mii de oameni, Dl Nistorescu va intelege ca s-a pus din nou in miscare la turatie maxima masinaria bolsevica de distrugere in masa. Ca asistam la al treilea razboi
    bolsevic mondial in care se inaspresc dictaturile personale, cu Rasputini multiplicati mai rapid decat imbolnavirile. Nu in ultimul rand faptul ca cele doua tari bolsevice/pseudocapitaliste, China si Rusia Sovietelor de „Capitalistti kgb”-isti
    ajunsesera la varful cresterilor economice cu bilioanele jefuite sau puse la dispozitie de ILEGALII care conduc Colhozul. Cursele inarmarilor, sumele uriase topite in arssenale necesita bilioane proaspete si ele se disponibilizeaza cu ocazia paralizarii economiilor mondiale. Concurenta economica si militara a sistemelor democrat si bolsevic nu a incetat in anii 1989/1990 ai DIVERSIUNII TRECERII LA CAPITALISMUL SECURIST DE STAT. Locuind la etajul 12 al unui bloc ceausist am ocazia ca, de aici de sus sa observ mai bine ce ni se intampla…

  3. … in schimb „dau pe dinafara” din cutia postala „publicitatile” si „fluturasii” (nume predestinat !) pentru firmele de pompe funebre ! Oare ce i-o fi apucat si pe astia ? …

  4. „După nu știu cîte decenii, poate dup un secol, a devenit un privilegiu să privești îndelung un pom înflorit!”
    O incheiere demna de Haiku.

  5. Se pune acum întrebarea, cari ar fi măsurile de apărare în contra acestei molime primejdioase? Înainte de toate ne vom feri de a veni în atingere cu aceia despre cari știm că sunt atinși de această boală. În timp de epidemie, vom ședea frumușel acasă, vom ținea în jurul nostru cea mai mare curățenie și nu vom intra nici în cârciumă, nici la șezătoare și nici într-alt loc, unde se adună lume multă și de tot felul. Vom aierisi des odăile în cari locuim, ne vom spăla mânile de mai multe ori pe zi. […] Ne vom feri de răceli, iar când suntem siliți, totuși, să stăm între oameni mai mulți, cari vorbesc, tușesc și strănută, ne vom păzi și vom ținea o batistă curată înaintea gurei și a nasului”, scria dr. Iosif Stoichiția.

  6. Adevarat graiti, maestre!
    In lume, si-n „ Romania Lucrului bine facut, pas cu pas”, nu se mnai moare decat de COVID. A muri de infarct e, deja, o moarte nedemna de un cetatean al UE. Una de cancer, derizorie. Cat o priveste pe cea de accidenta vascular, nici n-are rost sa mai vorbim. Totul se rezumala CO-vrig 19. Acum in occident cainii umbla cu COVID in coada. In fata televizorului se consuma POP Corn cu VId.In tara, pe strada, cetatenii se saluta cu pancarde in mana, cuprinzand mesaje de genul: Fară Covid in functii publice:COVID-ul ucide; DNA sa vina sa te ia; Nu mai faceti trotuarul cu CO-vid, faceti-l cu vid. Protestele s-au sistat: Munca nu-l mai innobileaza pe om , ci-l transforma intr-un propagandist COVID. Realtiile umane, devin inumane. Nu se mai cere mana sotiei, de la viitorii socrii, de teama sa nu fie infectata: Mirii nu se mai saruta, decat cu masca de pompieri pe fibura: Copiii se concep in combinizoane de protectie; Se bea apa cu masca pe pahar si se mananca cu masca pe alimente. Farfuriile se dezinfecteaza. Mancarea se dezinfecteaza. Mintea se dezinfecteaza. Numai teama se alimenteaza.
    Ps. Dulapul apare, precum Ceausesc la telejurnal, zilnic sa ne spuna ca ce si cum ca de, ca n-ar fi cum, ca s-ar putea ca sa satam ca sa nu gandim ca să, mai, fim si ei sa fie veșnic, voaie verde plarie, minte nu-i la ananghie.
    Ps.Ma bucura faptul ca sunt, din ce in ce mai multe minti lucide, care nu-i permit atacantului sa ne fenteze. Liuati-le, fratilor mingea si declansati un contraatac fulgerator. Asa ca sa ramană cu gura cascata si cu neuronul devasta de de COVIDUL mamii lor de parasutisti globalisti si antinationali cu chilotii in vene, de barbati fara barbatie, ci numai cu fudulii-e, dar si alea din material sintetic.

  7. Ps. Stire de ultima ora. Un cetatean ifestat cu COVID 19, a dcedat, pe sosea, in urma coliziunii dintre el si un alt cetatean infestat cu COvid 19. Ambii au fost diagnosticati negativ la prima testare si pozitiv la urmatoarea, finalizata in proportie de 25%. Politistii care s-au apropiat de locul accidentului aveau si ei COVId, dar intr-o cantitate nesemnificativa. Deoarece victimile nu aveau asupra lor declaratii pe proprie raspundere au fost amendati cu suma de 20.000 lei. Deocamdata victimile sunt resuscitate. Se pare, totusi, ca informatia e o o dezinformare, m-au informat surse neautorizate de la Comitetul Strategic de Comunicare. Unii spun ca masinile au deraiat din cauza infestarii motorelor cu COVID de catre benzina manipulata fara manusi de un cetatean de la pompa, care ca masura de protectie purta costum si casca ignifura, total ineficienta in conditii de izolare fortata si săpalat zilnic pe maini cu manusi cu tot.

  8. Editorialul reflecta starile de scepticism, deziluzie, confuzie, ingrijorare etc pe care le traiesc majoritatea romanilor. Epidemia actuala va fi, pentru noi, bomboana de pe coliva esecului atotcuprinzator al celor 30 de ani de la asa-zisa revolutie. (economie dominata de capitalul strain si extrem de vulnerabila structural ; un nivel de trai tot pe unul din ultimele locuri in Europa ; „emigrare” la cote istorice in lume, asemanatoare numeric doar …Siriei ; datorie externa in crestere vertiginoasa si iresponsabila etc etc ) Mai sper, totusi, intr-o regenerare totala a clasei politice (ca sa fiu bland zic, doar, penibila) de care am avut parte. Dintre problemele grave ale zilei ma intreb ce vor face actualii guvernanti cu milionul de „migratori” sositi in tara ? Unora, timp de 14 zile, le dau ceva de mancare. Dar dupa ? Criza economica abia a inceput !

  9. Putini semeni de-ai nostri dintre cei 8 miliarde PARTICIPA la lansare de carte, la concerte, la piesă de teatru, la premieră de film,la prezentare de vinuri,de moda,la festivale, unde PARTICIPA nu neaparat cei mai destepti ci cei mai norocosi.
    Astea 8 miliarde PARTICIPA la dat cu sapa,la zgarmat uraniu,la hranit porci,la desfundat veceuri.la jupuit lilieci.

    Ei sint facuti tot cu asemanarea dupa Dumnezeu,dar GHINION!

  10. Adevărat. După zeci de ani, anul acesta este prima oară când nu voi trimite la prietenii din lume și din țară urări de Sfintele Paști scrise și datate, pe felicitări cautate și alese după destinatar. Voi recurge la efemerul email. Oricum nu avem cultul acestor dovezi despre înaintași. Magazin Istoric care mai publică scrisori vechi sau cărți postale ilustrate de la diverse persoane, care le păstrază cu sființenie. Se pare că România nu are o secție de muzeu specializată pe așa ceva. Și e istorie, socilogie, stil epistolar, Vedem la alții pe canalele TV de istorie cu cătă grije sunt păstrate scrisori de pe front sau dintre diverse persoane din trecut.

  11. @ emil,depinde de ce ANTECESORI adica inaintasi ai.Daca au fost oameni simpli fara identitate ,ce sa faci cu o scrisoare trimisa de pe front scrisa de curier contra unei portii de fasole. Eu,ca sa facem TRIMETERI TINTITE,am de la 1700 incoace.
    Asta imi face placere si sint orgolios.Nu ma las calcat pe BOMBEU.

  12. Mă întreb de ce, de câtva timp nu v-am mai văzut invitat la nici un post de televiziune unde se dezbate actualitatea!? Dacă ceea ce spuneți zilnic în cotidianul.ro ii deranjaza pe toți, nu prea e bine pentru „neatârnarea” mass-mediei! Vă doresc multă sănătate!

  13. Bah cearlica!!!! Iar ai aparut mondialitura? Iar ti-au dat ordin de la unitate sa te „bagi”? Cred c-ar trebui sa utilizezi mai bine inaltimea la care esti „situat”, de la care ne observi. Intr-un sens mai liberal, cearlica!!! Sa vii repede, sa zbori, sa ne observi de mai de aproape. Oricum nu te asculta nimeni.

  14. Pe 16 Noiembrie 2015 intr-o emisiune transmisa de RAI 3, s-a relat despre ceerea de catre savantii chinezi a actualului virus, prin transferarea unei proteine luata de la lilieci in virusul SARS, un virus al pneumoniei acute recoltat de la soareci, virusul modificat numindu-l „supervirus” care poate lovi omul, virus despre care se spunea ca va ramane doar in laborator, ca va fi folosit pentru studii. „Dar merita asumarea acestui risc prin crearea unei amenintari atat de mari, doar pentru a o putea examina?” se intreaba prezentatorul emisiunii.

    https://www.youtube.com/watch?v=r3Gnttn-ZW4

    Aceasta inseamna ca Trump are dreptate numindu-l „virusul chinezesc”.

  15. Era prin 96 într-o seară de vară pe o străduță la doi pași de centru în grădina de „La dud”.Se auzea ușor Zavaidoc.
    Ce speranțe aveam, ce bine că nu eram în stare să pricep ce se va abate peste noi și se pare că este loc de încă foarte, foarte mult rău.Păcat.

  16. duamna veorica.poporu asta are CUJATARI care taxeaza toate ANOMALIILE.

    de ex.=cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia.

  17. Și anul trecut au înflorit pomii. Nu ne-a interesat. Îl voiam pe Dragnea la pușcărie. Haideți să zicem că anul acesta pomii înfloresc doar pentru pușcăriașul Dragnea, iar ogoarele vor rămâne pârloagă în onoarea Președintelui Iohannis.

  18. Repet! Nu a mers cu teroristii si cu incalzirea globala, poate merge cu virusul. Lumea trebuie varata in tarcul electronic/virtual si pentru asta e nevoie de asfel de dusmani reali sau imaginari. De un secol se tot chinuie unii sa impuna un Guvern Mondial, numit ba Liga Natiunilor, ba ONU, ba Guvernanta Mondiala aka G8. Ciparea, 666, Antihristul, Matrix, „1984” nu sunt povesti si nici teorii ale conspiratiei, ci etape ale Marelui Plan de a-i transforma pe oameni in robi ai lui Lucifer, dumnezeul duhurilor necurate. Asa cum Dumnezeu are slujitorii Sai, asa are si Satana slugile sale, care ii duc planurile la indeplinire.

  19. Domnule NISTORESCU, de ce mie pur si simplu SCARBA ca sunt ROMAN ??? Dupa ce am muncit peste 45 de ani pentru o pensie de RUSINE si mi-am achitat ca un bun cetatean toate taxele , sa vina un idiot care nu a platit NIMIC la sistem si sa ia PENSIE SOCIALA ??? Sfatuiti-ma unde sa plec la varsta mea ca sa pot trai decent , cu pensia acordata de STATUL PALMA- BARBA -COT , numit ROMANICA !!!Daca pentru un an de munca , dupa pensie am primit 0,00002039861 punctaj la pensie , ce sa ne mai miram !!!

  20. Se reediteaza vechiul ghinion cand o alta criza (financiara atunci) ce nu parea sa aduca pagube semnificatve tarii ne-a prins cu o conducere de neispraviti in frunte cu Basescu si Boc. Datorita lor, criza in Romania abia incepea cu adevarat iar urmarile jafului facut atunci s-a intins pe multi ani. Acum o noua criza de cu totul alta natura ne prinde din nou pe picior gresit cu o alta conducere de neispraviti in frunte cu Johanis si Orban incat putem anticipa ca urmarile vor fi asemanatoare cu cele de acum circa zece ani, dar mult mai grave si intinse pe si mai multi ani. Este de asteptat ca din criza umana sanitara ne vor scoate altii odata cu ei, dar din cealalta criza ce va urma nu ne va mai scoate nimeni. Actualii guvernanti se arunca inainte ca berbecii copiind ceea ce afla din presa ca fac altii desi se vede ca toate tarile isi nuanteaza actiunile in functie de realitatile proprii. Simtindu-se vinovat pentru iresponsabilitatea de care a dat dovada de la bun inceput, tandemul daunator pentru tara Johanis&Orban este dispus a lua orice masuri insuficient gandite dar menite a mai drege cate ceva din raul personal facut initial. Doar ei si Citu stiu ce socoteli fac cand se arunca la cheltuit banii imprumutati cu inconstienta. Au redistribuit ei rezervele existente presupunand ca ar mai exista ceva dupa marile imprumuturi facute cu repetitie de Citu, au gandit responsabil si neelectoral in cazul tuturor banilor ce se acorda romanilor ce au devenit inactivi? Absolut totul trebuie dramuit la maximum, romanii percuteaza daca cineva respectat si de incredere le solicita sacrificii in aceste momente. Dar cine?

  21. Interesant, vezi pensiile sociale ale unor amarati dar nu le vezi pe cele de zeci de ori mai mari ale securistilor, oricum s-ar numi ei profesional.

  22. „oarecare”, pe tine nu te observa nimeni nici de aproape fiind o cantitate neglijabila, un nichipercea care face degeaba umbra pamantului, un ins dintr-o masa, nici macar bolsevicii tai sefi nu te baga in seama, o masa bezmetica de manevra. Nu ar fi mai bine sa vii si sa-mi dai un branci in perfecta traditie securista? Cred ca poti fi promovat, ai instinctele de fiara perfect conturate. Parca ziceati, natarailor, de dreptul fiecaruia la opinie, dar numai cand nu se spune adevarul, pe ceilalti ii impingeti responsabili de la inaltimi…

  23. Don Cornel, daca nu producem sa mancam, sa ne imbracam/incaltam, sa fim sanatosi, vom dispare ca popor! Atentie, unii chiar vor asta! La evrei a fost fuga din Egipt, la noi va fi „fuga de tara”!

  24. Prostul nu e prost destul , daca nu e si fudul ! Noi nici n-am trecut de calamitatea asta si marinimosi cum suntem , ne-am si grabit sa iesim ca paduchele in frunte si sa trimitem o echipa de medici si asistente in Italia , ca sa-i ajutam pe fratii nostri . Mai ales ca mai asteptam un mare val de boschetari . Ca si pe noi UE ne-a ajutat de ne-a spart !

  25. Asta nu-i Romania lucrului bine facut, chipurile normala; este tara mereu nepregatita care mai are ghinionul de a avea conducatori extra galactici!
    Distantarea sociala si implicit intreruperea oricaror activitati economice ne va trimite direct in criza economica de unde „ne va salva” un imprumut gras de la FMI cu sirul de masuri de austeritate aferent.
    Dintre vorbitorii de la televiziuni absolut nimeni nu scapa o raza de speranta, ci doar eternele de acum sfaturi „Stati acasa” si „Spalati-va pe maini”. La tv doar statistica mortilor…mai degraba s-ar redenumi stirile de la ora 13 in „Jurnalul de la poarta cimitirului”.
    Ciudatenia mare e ca nimeni nu mai moare decat de noul virus. Mai sa fie, chiar asa?! Nimeni nu mai moare de boli banale enumerate de maestru in editorial sau ca i s-au terminat zilele?!
    Interesant este si ca medicii legisti sunt nedumeriti de faptul ca nu se mai cer autopsii.
    Deprimanta atmosfera, adio plimbare si vacante…
    Mai rau decat cele enumerate anterior constat ca mare majoritate dintre bipede sunt panicate pana spalare intensa a creierului asemanandu-se cu niste zombi. Asta sa se fi dorit?!
    Sanatate tuturor!

  26. Maestre, de o saptamana am renuntat sa mai urmaresc tv-ul. Sambata la ciresul de iunie din curte a inflorit un singur ciorchine. Duminica doua crengi aflate mai la soare au inflorit si ele. Ieri era aproape inflorit. Mai am un cires salbatic, doi meri un visin si doi lilieci care stau sa infloreasca. Nu am bucurie mai mare cand vin de la lucru dupa noua ore pe computer, in afara de imbratisarile copiilor, decat sa ii vad ce mai fac, cum se simt, daca mugurii de la vie au mai crescut, daca au iesit ridichile din solar… Asta e viata adevarata, nu trebuie sa ne influenteze asta frica. Daca ne e frica, e ca si cum am fi murit deja, chiar daca stam ascunsi in case.

  27. Ominunata zi de Aprilie ! Parca Pandemia si Moartea nu mai exista , nu mai pindesc ! Si un editorial care chiar poate fi parcurs , fara stringere de inima ! Nu mai este despre Johannis , Orban , Kovesi … este mai bine , mult mai bine !

  28. CATRE IDIOTUL CRETINACHE CHARLILE SPUMA DE RAHAT

    BA,COMUNISTULE A LUI ISIS DIN TELAVIV.CARLILE SETI RUS SI CHINEJ.
    TEMBELICA,PLEACA DRACULUI IN USA CRIMINALA,BOULEANA.IN 1898,AZMERICA TA A OMORAT 3 MIL DE FILIPINEZI CA SA-I FACA
    COMUNISTI=CAPITALISTI.

  29. Tovarășul Isis- se vede de la o posta ca virusul ti-a afectat gandirea de insurgent. Ti-ai finalizat studiile printr-un doctorat in toalete publice sau in cele private? Ca dupa modul in care te exprimi deducem ca ti-ai inceput ucenicia la coada vacii.
    Ps. Cat ii priveste pe americani iti împărtășesc opiniile. A se vedea si numarul de victime din Coree de Nord. Ca de cele din Afganistan,Irak, Siria etc, nu mai vorbeste nimeni.
    Ps. Oare cu scutul antirachetă nu se pot intercepta vrusii si apoi detona?

  30. Frumos și trist editorialul, din păcate înainte de pandemie oamenii deveniseră prea ‘Grăbiți”, prea lacomi , deviza era”acum ori niciodată”. Bine ar fi sa înțeleagă toți oamenii cat de important este sa privești in pace și sănătos un pom înflorit.

  31. Parcă ceea ce trăim vine dintr-o alta galaxie : bebeluși infectati la naștere fără ca mamele să fie infectate, copii singuri sau alături de părinți încuiați în case, carantina sau izolare făcute haotic, cu oameni sănătoși și bolnavi deavalma, obligația e a purta măști, chiar dacă nu ai de unde să cumperi, afaceri care mor, produse agricole de sezon pe care nu are cine să le cumpere, șomeri, medici infectați, demisionari sau anchetați, avioane la sol, oameni care mor singuri și sunt aruncați în grabă în morminte, romi nemulțumiți de condițiile din carantină. Așa arată România azi ! Să așteptăm viitorul cu speranță – vom scăpa teferi de epidemie, dar și cu mare îngrijorare – putem muri de bolile care acum sunt ignorate, sau de foame. Cu gândul la Dumnezeu, să credem în mai bine.

  32. @marius
    ha ha
    scutul patriot vs micutul covi 🙂 comentatorul meciului
    „Covi scade pretul petrolui, scutul trage .. de preturi, chiar si coloniile au nevoie de el in aceste momente infectate , prelungiriii , incrediiibil bursele isi revin, este nevoie de inca o runda, recesiunea se apropie ,trage siii …din pacate blocaj total, la nivel inalt, creiere virusate, inchise, contaminate la TV, increedibiiil stimati privitori, covi face semn arbitrului ca cedeaza meciul pentru ca este mai inteligent decat conducatorii alesi in mod demonocratic :-))

  33. „marius”, multumesc pentru replica data lui „Ion Acatrinei” care e legionar din Garda Patricianului! Despre „americani” am alta parere si o stii, refuz confuzia dintre flacaii instalati in fruntea SUA, nu conteaza de cine, la fel cum au fost instalati altii in Rusia devenita bolsevica si americanii sau rusii ca popoare. Fara aceasta departajare traim in confuzie si nu serveste adevarului istoric. Acest legionar „Acatrinei” nu cunoaste istoria coreeana si nici filipineza, mistifica in mod marsav numai din ura bolsevica fata de americani. Eu nu vorbesc de crimele rusesti, ci de crimele bolsevice, la fel pe evreii bolsevizati ii numesc FOSTI evrei, la fel cum evreii miliardari, cu totii bolsevici, nu sunt toti evreii. Ce au cautat bolsevicii chinezi ai lui Mao in Coreea bolsevizand jumatate dintr-o natiune supusa, dar si harnica si inventiva?
    Acest aspect nu are importanta? Coreea de Nord a ramas de atunci un pericol regional, continental si mondial, bolsevismul ei fiind monstruos. Stii cate sute de mii de „voluntari” chinezi si consilieri sovietici au reusit bolsevizarea Nordului?
    Cateva zeci de mii de soldati americani au stopat la timp bolsevizarea intregii tari. Acelasi model bolsevic in Vietnam!

  34. Unul din cele mai bune editoriale, aproape singular în puzderia de yesmani autohtoni ! Felicitări !
    O împletire de inevitabilă amărăciune şi un umor de mare clasă, ce lasă loc unei stări de spirit pe măsură :
    Ce bine că mai avem asemenea Oameni, în astfel de timpuri şi într-o asemenea ţară, condusă de cei mai impotenţi şi trădători oameni politici din toate timpurile moderne şi comentată de cea mai mârşavă massmedia naţională, dar şi universală !
    P.S.
    Surâd complice la tabloul pe care mi-l imaginez cu schimonoseala tâmpă după citirea editorialului a unora ce fac umbră nu doar „Cotidianul”-lui, ci şi Pământului ! Ultimului gratis şi primului, pe nişte bieţi arginţi !

  35. La televiziunea basista a miliardarulii Securitatii Ghitza dejecteaza in aceste minute un securist legendat in Germania care cu o nerusinare specifica minte, sustinand ca Germania avea „stocuri” de materiale nedicale „de la inceputul lui februarie”! O monstruozitate strigatoare la cer, aceasta tara fiind lasata de ENGIE fara mijloace, care nu exista nici astazi. Aceste best ii vor sa acopere crima intarzierii masurilor si a balbelor de dupa 15 martie cand, timid si fara convingere, sistemul s-a pus in miscare, catastrofa urmandu-si in forta cursul. Prietenii mei dintre care unii medici mi-au infatisat dezastrul tinut la foc mic de presa si garda cominternista a lui ENGIE. Spitalele si sanatoriile, azilurile varstnicilor au fost lasate sa se descurce singure, responsabilii spalandu-se pe maini,apeland cu marsavie la subterfugiul „disponibilizarii” banilor care…se afla pe drum…La aceasta ora autoritatile se gandesc sa organizeze productia la fata locului a materialelor necesare, fapt care dovedeste MINCIUNA ORDINARA a bolsevicului Vladut Mix-Ich…
    Propaganda basista a internarii diasporezilor in hoteluri a dat roade asigurand imprastierea justa, in toate colturile tarii a virusului bolsevic chinez. Constanta unde s-a facut om Mongolul Ceacar, inclusiv ascensiunea in Securitate si CI, este la aceasta ora periclitata numai pentru ca bolsevicii nu au patrie…

  36. 66,66% cu scutul in rapa
    horeeea-cică, daca pui mana pe o rachetă si ai Covid,scutul interceptează numai racheta. Pe virusi ii lasa suspendati in spatiu sa moara de Klauss- trofobie.
    Ps. Am inteles ca americanii preferă numai virusi minori si minore. Prin urmare, propun Guvernului sa nu- i lase sa se maturizeze, ca atuncii oaspetii nostri o arunce cu SAPCUTA de toti peretii si Doamne ce o sa ne facem noi fără vectorul de imagine,klaustrofobul din buncarul sigurantei nationalei de tineret a României vitezul cu inima de purice covidat, HAS PRESETINTELE BASCUTA CU COVIDUL DE SUR.

  37. Sunt unii total lipsiti de Humor, dar care saluta umorul in plina tragedie. Sunt si lipsiti de subtilitate, cu toare ca se cred de o subtilitate care trebuie data pe afara. Unul din aparatorii credinciosi ai bastionului marxist, fara solda pt ca s-a pensionat, dar decis sa faca umbra Pamantului, la Cotidianul fiind o pata, un contur contopit in umbra camarazilor.
    Faptul ca s-a convins ca „nu fac umbra Pamantului” pe banutzi pot sa-l consider un omagiu, chiar daca a ajuns la aceasta convingere dupa ce i s-a comunicat ca sunt un solitar, neaflat in solda cuiva in afara propriei constiinte, un fel de Don Quichote luptandu-se cu morile marxiste de vant care le asigura mujicilor…faina ca sa-si asigure matzul. Cand ma gandesc ca a fost o vreme cand mi-am pus sperante in acest Tamp lipsit de Humor. Acest individ fiind mai nou „judecatorul Tamp” din Garda pretoriana a Patricianului, legionarii care prin „Ion Acatrinei ma roaga sa ma spovedesc ca nu are timp, cand o sa ma viziteze cu „comando”-ul sa astepte spovedania pana isi descarca naganul!

  38. Anastasia Vasilieva: „Mi-au pus întrebări despre coronavirus, despre numărul persoanelor infectate. Voiau să mă prindă în capcană, pentru că o nouă lege din Rusia le interzice oamenilor să spună ceva despre numărul victimelor (de coronavirus, n. red.). Mi-au tot repetat că lucrez pentru o organizaţie «răufăcătoare». Apoi m-au dus la un tribunal şi după şase ore de aşteptare am primit o amendă de 1.600 de ruble (20 de euro, n. red.)”

  39. „Pentru România, estimările afișate astăzi arată că vârful pandemiei va fi atins în țara noastră pe 13 aprilie, iar 8 mai va fi prima zi în care nu va fi înregstrat niciun deces din cauza COVID-19. Numărul total de decese estimat de IHME în România este de 804, până pe 4 august 2020. Potrivit acelorași estimări, 11 aprilie va fi data la care resursele medicale vor avea cel mai mare grad de solicitare“.

  40. Domnule Papagal vopsit caracterizarea sau eticheta cum se spune mai nou este greșită și nedreaptă. De la bunicul de partea tatălui, țaran și brigadier silvic într-un sat peste Olt de Avrig am două scrisori de pe front din 1917. O Carte postală care începe cu “Dragii mei copilași, (erau 3 unul de 3 ani și o fată și un baiat mai mari) Și eu sunt la școală și învâț ca și voi…” (facea în paralel școală probabil ordonanță la un preot militar catolic), iar într-o scrisoare îi cerea soției “Tu Veto, tu să-mi scrii, că scrii foarte frumos…”. O scrisoare de acum peste o jumătate de veac, rămasă de la bunica mea dintr-o localitate de lângă Arad începe astfel “Emi dulce, Bunnul Dumnezeu a vrut acum 50 de ani să vii pe lume…”. Sufletește și ca putere de exprimare oamenii nu diferă. Diferă la caracter și inteligență. În altă ordine de idei scriitorii în scrierile lor se folosesc de documente reale. Vă reamintesc poezia lui G.Coșbuc O scrisoare de la Muselim Selo: “ Măicuță dragă, cartea mea
    Găsească-mi-te-n pace! …/ Apoi, să știi c-a fost război / Și moarte-aici, nu șagă: / Cădeau pe dealuri, dintre noi, / Ca frunza, mamă dragă. / Și-acolo-n deal, cum fulgera, / Un plumb simții că vine / Și n-avu loc, cât larg era, / Decât în piept la mine. …/ Pe Nuțu vi-l lăsasem mic, /‘ Cu creștetul cât masa / O fi acum ștrengar voinic / Și vă răstoarnă casa? Nevestei mele să-i mai spui / Să-mi cumpere o coasă,
    Cea veche nu știu este-ori nu-i …/ Dar uite, nu e nu știu cât / O lună chinuită, / Și-o să te strâng de după gât, / Măicuța mea iubită… / …Așa mi-a spus Ion să-ți scriu, / Iubească-ți-l pământul! / Și-am tot lăsat, pân-a fost viu, / Și-mi țin acum cuvântul. / Să te mângâie Dumnezeu, / C-așa e la bătaie / Și-am scris această carte eu, / Căprarul Nicolae.

  41. „Stiati ca?”, pacat ca ai traversat Garla la Tramp ca sa afli de „virusul chinez”! Puteai economisi biletul de avion daca citeai pe malul garlei Dambovita ce spun eu aici de peste o luna, VIRUSUL BOLSEVIC CHINEZ!!! Vezi cum se ignora valorile autohtone? Si tot nu ai inteles in intregime, e vorba de un fabricat de Laborator al Armatei Rosii/Populare chineze si nu s-a „scapat”, fiind exportat in TARA TZINTA ITALIA. De altfel, SUA a dat in judecata STATUL BOLSEVIC China, fapt care ne demonstreaza existenta unei multitudini de dovezi zdrobitoare, pentru ca nu cred ca CIA, asa condusa de BOLSEVICI cum e a riscat sa-i intinda o noua capcana lui Trump, mai repede cred ca a vrut sa se reabiliteze…

  42. Charlie, chiar îmi pare rău ! Nici o clipă nu m-am gândit la tine când am scris comentariul !
    Păcat !
    P.S.
    Culmea e că din cei vizaţi nu s-a simţit nici unul cu musca pe căciulă, dar tu ai sărit ca ars, probabil din baie, cum se spune,că altfel de unde atâtea spume la gură ?! 😉

  43. Vezi că asta cu datul în judecată a Chinei este o imbecilitate absolută !
    E o acţiune întreprinsă de o casă de avocatură ce vrea să câştige ceva popularitate, dar va câştiga doar o parte din ea, ceva pe la mijloc stânga ….

  44. Inteleg ca vi se par exagerate toate masurile astea… Sincer, si mie mi s-au parut exagerate la inceput. Dar intre timp am aflat de la cei care ingrijesc pacientii in terapie intensiva ca moartea prin COVID-19 e diferita de moartea prin gripa. Practic, 5 din 4 pacienti care ajung sa aiba nevoie de ventilator mor. Mor asfixiati si in dureri atroce, intr-un mod similar in care mor inecatii, dar inecati nu cu apa sau noroi ci cu propriul sange care le invadeaza plamanii. Pot sa va trimit un link, pentru detalii. Evolutia este fulminanta si apare la cei care initial pareau ca merg spre bine. Cei care vad asta (si nu pot sa faca nimic) raman marcati (si cei de la terapie intensiva au vazut multe in vietle lor…)

    In plus, spre deosebire de gripa (si cancer, ca sa enumar alternativele mentionate de dvs.) COVID se transmite extrem de usor la ingrijitori (doctori, asistente) si unii mor, in felul descris mai sus. A – si nu exista vaccin….

    Asa ca poate nu ar trebui sa fiti ironic la adresa celor care incearca sa impuna izolarea, singura metoda dovedit eficienta. Si poate ar trebui sa va intrebati daca nu cumva incepeti sa fiti izolat pentru ca lumea vede ca ati luat-o pe o panta care va face sa pareti goarna intereselor anti-europene, anti-occidentale si pro-putiniste (adica, orcum ati intoarce-o, antiromanesti).

  45. „Humor”, nu eram in baie si nici „nu fac spume”, asa ca nu-ti face… „pacat”. Asa pateste cine posteaza imediat dupa altcineva si care se exprima in limbaj codificat, iar eu sunt specialist in decodificari de mesaje subliminale. Pentru conformitate, puteai sa spui la cine te-ai referit, asa ca las-o moarta, deja logica ta imi spune destul, e inconfundabila si ai folosit-o si in alte conjucturi. Chestiile cu „Tampa” si „Umbra pamantului” ti le-am localizat perfect si conduc la „judecatorul Tampa”, rebotezat de mine „Tamp”, iar lui „oarecare” asta-i spusesem, ca face „umbra Pamantului”!!! Nu exista coincidente si faptul ca dai inapoi tine de mentionarea legionarului Garzii Patricianului, „Ion Acatrinei” si amenintarile lui cu „lichidarea dupa ce ma spovedesc”. Fentele tale, ale lui „jagardean” si ale lui „ileana” nu pot sa ma dribleze.

  46. Ca si cum Covid ar juca sah, imi amitesc de un citat: La sfarsit, atat pionul cat si regele, au aceiasi soarta.

  47. Lasati-l in pace mondialitura cearlica. Nu vedeti ca sufera? Asta-i ca mucul de pe deget. Cu cat incerci sa-l bobarnezi, cu atat ramane lipit, parca mai tare.

  48. „Humor/judecatorul Tamp/oarecare/ISIS”, imbecil esti de la clonarea din Padure, antisemit, antiamerican bolsevic de esenta marxista, cu toate „casele tale de avocatura”, legionar din Garda Patricianului instruita in Faget, cuibusorul de nebunii
    al nomenclaturii bolsevice din ambele aripi ale Securitatii. Sunteti niste tica losi nenorociti cramponati in dogma la care v-ati adapat o viata indiferent de nenorocirile nationale si mondiale care oricat de bine plasat esti in ierarhia Secu tot te pot ajunge prin ingradirile libertatilor si financiare. Daca am o suferinta „Radu Dan Mihailescu” zis „Humor” e faptul ca nu am reusit sa-i anihilez decat pe prostacii de „dreapta”, neglijandu-i pe astia ca tine, fanaticii marxisti, ADEVARATA CIUMA ROSIE…

  49. Si ce faceti? Acceptați instaurarea lumii noi in care distantarea sa distrugă orice urma de sentiment uman? Acceptați învățământ online in care legatura dintre profesor si elev este virtuală? Ce transmiti virtual elevului ? Esti un robot pentru el Cumpărați online fara sa mai probati nimic? Orbeste? Digitalizarea fortata si rapida extinsa, are un substrat malefic Acceptati distrugerea vietii reale si arestul in lumea virtuala? Va fi arest Nu este evident? Va fi un control total Vei tremura de spaima ca nu mai esti tu cu tine, cu gandurile ,sentimentele ,trairile ,relatiile tale Va fi plansul si scrasnirea dintilor Fiecare va fi considerat o mortaciune aruncata in sac, fara preot ,fara cei dragi ,fara sentimente,fara lacrimi Doriti instrainarea? Distantarea in toate formele ei si compartimentele este un balaur cu 12 capete Scoaterea banilor din uz, are scop controlul tuturor miscarilor noastre Aceasta este o mare nebunie Nu poti arata cardul sa-l admire ,unui sarman, unui om care a lucrat cu ziua , unui om care vrea sa se imprumute samd Sint probleme si pericole care ar trebui sa puna pe ganduri Romania Hristos a ras, a plâns, a îmbrățișat, a plâns, a stat la masa cu oamenii , i-a fost mila de leprosi- daca noi renunțăm la toate acestea, ce vom deveni? Vom fi inumani Sigur asta va doriti?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.