Trăim vremuri grele, nu-i așa? Criza bate la ușă, prețurile devin insuportabile, rușii ne amenință. Ce ne facem?
Există în societate, firesc, o preocupare crescândă pentru problemele de natură economică. Analizele și comentariile specialiștilor sunt pline de avertismente și îngrijorări. Una din primejdii, de exemplu, e cea legată de creșterea gradului de îndatorare. Creditele externe sporesc vertiginos și au dobânzi tot mai mari.
Când iei un credit, trebuie să garantezi cu ceva și, cum bine știm, băncile sunt deosebit de grijulii când analizează garanțiile clienților lor.
Statul român este și el clientul unor bănci. Când ia credite, oferă garanții.
Dar care sunt acele garanții? Creativitatea și potențialul nostru tehnologic? Capacitatea industriei românești de a produce mărfuri competitive? Productivitatea și nivelul de calificare? Pot fi și acestea, dar, din păcate, în mai mică măsură. România, în calitate de client debitor, garantează în principal cu resursele materiale de care dispune.
Care sunt aceste resurse? Păi, în principal pământul, minereurile, gazele, petrolul și altele de acest fel. Valoarea lor fiind uriașă, de ordinul trilioanelor de dolari, statul român nu-și face griji. Agitația e de ochii lumii, frământarea decidenților fiind doar să-și securizeze pozițiile (și, implicit, veniturile personale). Statul se poate împrumuta liniștit în continuare.
Strigăt de durere la Cimitirul Eroilor din Sinaia!
Poate ar trebui să ne punem mai des următoarea întrebare: de unde provin resursele? Și, mai precis, cum se face că încă le avem?
Răspunsul e limpede, îl știm, dar ne prefacem zilnic că l-am uitat: Le-am primit gratis! Pe degeaba. Milioane și milioane de români dinaintea noastră (părinți, bunici și tot așa, coborând pe scara timpului) ni le-au lăsat pur și simplu moștenire. Le-au păstrat și le-au apărat în două mari și principale feluri. Unii trudind și răbdând, alții luptând și murind în războaie. Dintre ei, pe cei din urmă ar trebui să-i celebrăm astăzi (unii o și facem, fiecare în felul său).
Dar uitați-vă în jur! Mormintele eroilor sunt adesea în paragină, monumentele închinate lor sunt de cele mai multe ori scorojite și neîngrijite. Amintirea lor e persiflată sau chiar batjocorită – în discursul public, comentarii intelectuale și deversări mediatice. Nici în cărțile de istorie nu mai au loc. Facem bășcălie și îi insultăm prin modul cotidian în care ne referim, mulți dintre noi, la tot ceea ce înseamnă trecut, istorie și eroism autentic.
Act de vandalism în Cimitirul Eroilor
O ducem greu, vor zice unii, n-avem bani pentru d-astea – cimitire, monumente și festivisme… „patriotarde”. Avem nevoie, chipurile, de „rațiune” și spirit „critic”. Câtă nerușinare!
În primul rând, respectul datorat eroilor căzuți în războaie nu costă nimic. Și nu se supune spiritului “critic“, ci bunului simț.
În al doilea rând, bani sunt. Dacă ne uităm pe cifre, că tot ne place matematica, vom vedea că doar pentru jocuri de noroc, pariuri și „păcănele“ cheltuim sume considerabile. Firmele de profil încasează de la români în jur de 2 miliarde de Euro anual, din care 200 de milioane de euro reprezintă profit net (datele statistice sunt publice).
Dacă am salva fie și o câtime din banii irosiți pe iluzii și amăgiri, am putea să întreținem mai cuviincios măcar monumentele și cimitirele eroilor. Că doar de la ei avem singura noastră avere – țara “asta” (cum zicem, vai, atât de des), încă a noastră.
Deocamdată, însă, par dominante alte „priorități”. Dar dacă, într-o bună zi, vom fi suficient de mulți cei care vom înțelege să ne respectăm cu adevărat eroii, viața noastră va căpăta alt curs.
Hristos S-a înălțat!
Marian Munteanu
Joi, 29 Mai 2025 – Înălțarea Domnului
„O ducem greu, vor zice unii, n-avem bani pentru d-astea – cimitire, monumente…. „
Poate că pentru unii sunt mai importante „Zile şi Festivale’„ ale satului / oraşului .
„Cei ce nu-şi pot aminti trecutul sunt condamnaţi să-l repete.” (George Santayana)
În rest , s’auzim numai de bine că de rău suntem sătui !