Ziua Satului Românesc

Ziua Satului Românesc, celebrată în ultima duminică din luna septembrie trăbă să fie este musai o adevărată sărbătoare naţională a valorilor perene ale României, cu evenimente, manifestări, și de ce nu articole, pe tema promovării şi dezvoltării așezărilor rurale.

Satul Transilvănean îmi dă acea liniște plăcută, de dincolo de fire, m-a învăluit. Dacă aș fi încercat să vorbesc, aș fi profanat tăcerea bunicii din poartă, ce stă și gândește la pruncii ei de departe ori la Iisus și la nemurirea sufletului. Dulce tăcere ce nu te apasă, ci te Iasă liber să visezi. La cerul înstelat, la carul cu boi, la mirosul de fân. La icoana din spatele candelei ce te duce, în gând, la închinare. Și parcă auzi cum trosnesc oase bătrâne ce se-ndreaptă, auzi din pânză toarsă de mâini tremurânde șopote parcă venind ca un oftat. Imaginea unui sătean îmi răsări în minte, apoi, vederea unor case. Îmi venea s-adun un mănunchi mândru de flori, să le pun pe o prispă, într-o oală de lut.

„Începând cu anul 2020, în ultima zi de duminică a lunii septembrie, este sărbătorită Ziua Satului Românesc, prilej pentru a ne reaminti de tradiții, obiceiuri, meșteșuguri vechi, de viața molcomă din inima satului, de frumusețea peisajului, de țăranul român pentru care satul românesc este «un mănunchi de case ascunse în verdele crud, e o troiţă la poarta bisericii sau înfiptă la răspântia amintitoare de o întâmplare peste care se cere mâna bunului Dumnezeu; e o poartă cu stil lucrată de un bătrân, care s-a mulţumit pe sine şi poate, a făcut-o aşa, frumoasă, ca să nu-i pară grea la deschidere; e o grădină cu nuci şi pruni, cu duzi şi cireşi, cu caişi şi meri, în care copilăria şi-a aninat zmeul semeţ spre înălţimea cerului; e casa din deal sau din vale, cu busuioc legat de stâlp, cu pridvor larg pentru lumină, cu cuib durat de rândunele sub streaşină după începutul primăverii; …e o şcoală cu ziduri roase de vreme, cu ronduri plivite de mânuţele copiilor, cu grădina unde învaţă să cultive ceapa şi sfecla, varza şi morcovii, pătrunjelul şi ardeiul; e biserica cu sfinţii afumaţi, cu toaca de lemn, cu clopotele înegrite.», scria George Ciulpan în cartea „Satul românesc, Tip. Ziarului „Universul”, București, 1937, scriu reprezentanții Muzeului Țăranului Român.

A fost odată la o…, așa încep mai toate poveștile cu a fost odată și da, vremuirile se scurg. Cine poate opri timpul să nu-și vadă de treaba lui, mă curg și eu. Și de tot mă preling, fuior printre pietre, să las un semn al vremuirii mele. Tomnatecă nebunie a simțurilor, feerică îmbinare de miresme, sunete și culori. Mirosea a început de toamnă aroma verde-amăruie de frunză, mușchi, pământ și ciuperci pe care o răspândesc dealurile împădurite de lângă Orăștie. Din apropiere se auzeau clopotele unei turme cu oi, lătrat de câini și răgete de măgăruși. Iar aprinsul soare din apus părea să arză tot necazul lumii.

Ziua Satului Românesc a fost instituită prin Legea nr. 44/2020.

„Ziua Satului Românesc poate fi organizată de către autoritățile administrației publice centrale și locale, de către celelalte instituții ale statului, de către persoane fizice sau juridice prin organizarea și participarea la programe și manifestări cu caracter social, cultural și științific în scopul de a aprecia și a promova satul românesc”, se menţionează în lege.

Sursa foto:
Arhiva de Imagine a Bibliotecii Academiei Române – Colecția Leopold Adler; Arhiva de Imagine a Muzeului Țăranului Român – Colecția Leopold Adler