În fiecare an, la 27 martie este sărbătorită Ziua Unirii Basarabiei cu România, zi de sărbătoare națională, instituită prin Legea nr. 36/2017.
Potrivit acestei legi, Guvernul României și autoritățile locale și centrale vor lua măsuri pentru ca în 27 martie să fie arborat drapelul României în conformitate cu Legea 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice. Ziua Unirii Basarabiei cu România poate fi marcată de autoritățile administrației centrale și locale, organizațiile neguvernamentale, muzee, reprezentanțele României în străinătate, prin organizarea de evenimente și manifestări publice și cultural științifice dedicate acestei sărbători. Autoritățile centrale și locale pot sprijini material și logistic aceste manifestări.
La 1 aprilie 2015, deputatul Eugen Tomac a depus în Biroul Permanent al Camerei Deputaților un proiect legislativ pentru declararea zilei de 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare națională. În expunerea de motive, acesta arată că ‘instituirea zilei de 27 martie 1918 drept Zi Națională a Unirii Basarabiei cu România este un act minim pe care statul român îl poate face în semn de recunoștință pentru cei care au luptat și s-au sacrificat pentru România întreagă, pentru limba română și libertate. (…)
Este obligația noastră, a celor care astăzi răspundem în fața românilor, de a demonstra că prețuim valorile românești de veacuri și pe cei care ni le-au lăsat moștenire’, se arată în continuare în expunerea de motive, publicată pe https://www.cdep.ro/.
Deputatul mai amintește, în cadrul documentului, că după 22 de ani, Basarabia a fost din nou ocupată, împreună cu Nordul Bucovinei și Ținutul Herța, în urma pactului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939 și a ultimatumului sovietic de la 26-28 iunie 1940, iar ‘membrii Sfatului Țării, cei care au avut cea mai importantă contribuție la dezvoltarea economiei, a învățământului și a culturii românești din Basarabia, au fost considerați cei mai periculoși inamici.
Astfel, mulți dintre ei, care nu au apucat sau au refuzat să se refugieze în România, au fost deportați și omorâți de NKVD-ul sovietic.
Vladimir Bodescu, Alexandru Baltaga, Constantin Bivol, Ștefan Botnariuc, Emanoil Cateli, Teodosie Cojocaru, Ion Codreanu, Ion Ignatiuc, Teodor Neaga, Panteleimon Sinadino, Nicolae Secară, Grigore Turcuman, Teodor Uncu, Luca Știrbeț, toți deputați ai Sfatului Țării care au votat unirea necondiționată cu România, au fost arestați chiar în primele zile ale ocupației sovietice, deportați și exterminați.’
Istoriografia romaneasca ignora voit contextul deloc anodin in care s-au desfasurat lucrarile Sfatului din 27 martie.
In primul rand, Rusia, zguduita deja de revolutia burgheza a lui Kerenski, nu era in masura sa ia masuri active de raspuns la marginile imperiului. Tarul abdicase. Puterile centrale au fost cele care au incurajat avansul Romaniei invinse inspre est, intrucat asa a fost de sute de ani balansul puterilor imperiale: rusii aveau interesul sa slabeasca Austria si Germania in orice mod si de aceea de exemplu in ’44 au sustinut avansul romanesc spre Ardeal. Nemtii, dimpotriva, oricand aveau ocazia incitau pe romani sa re-integreze Basarabia, ca sa slabeasca imperiul rus.
27 martie 1918 a fost un asemenea moment de balans in care pendulul inclina intr-o singura parte. A fost un efect al conjuncturii, nu vreo glorie deosebita.
Iar unirea din decembrie 1918 a fost un monent practic unic in care ambele aceste imperii erau la pamant. O ora astrala, cum spunea Zweig.
Inutil de spus ca in momentul de fata contextul este extrem de nefavorabil, aproape opusul celui din 1918. Romania, supusa unor forte centrifuge conjugate, risca sa se dezintegreze ca stat, posibil mai rau decat pre-1914.