CSM o amână încă o dată pe Kovesi

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a amânat, miercuri, decizia în cazul acţiunii disciplinare exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, în urma refuzului de a se prezenta la Comisia parlamentară de anchetă pe tema alegerilor prezidenţiale din 2009.

Pe 18 aprilie, Inspecţia Judiciară anunţa că a exercitat o acţiune disciplinară faţă de Laura Codruţa Kovesi, pentru că a încălcat dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale prin refuzul de a se prezenta la respectiva comisie.

Potrivit IJ, acţiunea disciplinară a fost exercitată pentru manifestări care aduc atingere onoarei profesionale şi prestigiului Justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, şi nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale, abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi ş) din Legea nr. 303/2004.

„În motivarea acţiunii s-a reţinut că procurorul-şef al DNA a încălcat dispoziţiile explicite ale deciziei Curţii Constituţionale nr. 611 din 3 noiembrie 2017 prin refuzul de a se prezenta în faţa Parlamentului României – Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din anul 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial şi de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei”, arăta, la acea dată, IJ.

Care sunt acuzațiile aduse de IJ șefei DNA

De asemenea, IJ preciza că, prin poziţia publică a procurorului-şef al DNA, manifestată ulterior deciziei Curţii Constituţionale, au fost afectate onoarea profesională şi prestigiul funcţiei de magistrat cu consecinţa încălcării dispoziţiilor articolelor 4 alin. (1) şi 90 din Legea nr. 303/2004, art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, precum şi ale articolelor 7, 17, 18 şi 20 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

Pe 13 iunie, Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins una dintre acţiunile exercitate de Inspecţia Judiciară împotriva procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, respectiv cea referitoare la desemnarea ca membru al unei echipe de control a unui magistrat aflat într-o stare vădită de incompatibilitate.

Pe rolul Secţiei pentru procurori a CSM se mai află încă o sesizare a Inspecţiei Judiciare în care este vizată Laura Codruţa Kovesi, pentru săvârşirea unor abateri disciplinare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

  1. ce tot amana astia ?! ce vor sa vada,incotro va bate vantul pana la urma ?!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.