Hugo Jaliniere semnează, la 18 februarie, în reputata publicație pariziană „Science et Avenir“, un articol care pornește de la faptul că „doi universitari chinezi apreciază că noul coronavirus provine dintr-un laborator aflat în apropierea pieții de pește din Wuhan, epicentrul oficial al epidemiei“. Totuși, autorul francez amintit scrie că „o cercetare a surselor citate în articol nu permite să se susțină această ipoteză”.
În articolul său, el demontează pas cu pas argumentele celor doi universitari chinezi care au relansat teoria potrivit căreia noul coronavirus 2019-nCoV ar fi scăpat dintr-un laborator din Wuhan, epicentrul epidemiei din China. Ei au publicat articolul sâmbătă, 15 februarie ac, pe platforma ResearchGate – care, în sine, nu are nicio valoare științifică – el fiind retras ulterior. La început, ei amintesc mai multe fapte tulburătoare, care, pe parcurs, s-au răspândit pe diverse conturi de Twitter. După cum, probabil, se știe, acest coronavirus, care a contaminat peste 78.000 de persoane și a provocat peste 1.900 de decese, s-a transmis probabil de la liliac la om prin recombinare genetică și contacte apropiate. Genomul său este, în fapt, similar, între 89% – 96%, cu două tulpini studiate la lilieci în laborator de mai mulți ani. Or, în apropierea pieței de pește din Wuham, de unde ar fi plecat epidemia, se află laboratoarele Centrului de Prevenție și Control al Bolilor (WHCDC), în care se găsesc sute de lilieci purtători de virus.
Pentru autori, Botao Xiao, profesor la laboratorul de medicină și biologie sintetică de la South China University of Tehnology din Guangzhu, și Lei Xiao, de la un spital universitar din Wuhan, „probabil ca acest coronavirus ucigaș provine de la laboratorul din Wuhan”. Pentru a credibiliza ipoteza lor, ei susțin că, legat de primele 41 de cazuri confirmate de Covid-19 (numele maladiei provocate de virus), o echipă chineză a arătat în „The Lancel” că 13 dintre ele nu aveau nicio legătură cu piața de pește din Wuhan. Între aceștia se afla și primul pacient identificat la 1 decembrie. De altfel, „între primul pacient și cazurile ulterioare nu s-a găsit nicio legătură epidemiologică”, scriu autorii, lăsând deci deschisă posibilitatea ca piața de fructe de mare să nu fie la originea epidemiei.
„Un articol nebun, scris de smintiți”
Cei doi autori explică, de altfel, că specia respectivă de lilieci, „Rhinolophus affinis” (purtători naturali ai tulpinii virale), nu trăiește în provincia Hubei în care se află Wuhan, ci în Yunnan sau Zhejiang, la 900 de km distanță. Pe baza a 59 de mărturii ale rezidenților și a rapoartelor municipale – susțin ei – specia nu ar fi o sursă de hrană în oraș și nu ar face obiectul niciunui fel de comerț. „Probabilitatea ca liliecii să ajungă din Yunan până în piața (din Wuhan-n.n.) este foarte redusă”, conchid autorii. De aici, ei își îndreaptă atenția spre Centrul de Prevenție și Control al Bolilor din Wuhan, al cărui departament de zoonoze este specializat îndeosebi în studiul coronavirusului de la lilieci. 605 lilieci au fost capturați pentru a fi studiați în ultimii trei ani. Au fost cercetări mediatizate în China, în cursul cărora cercetătorul Jun-Hua Tian a povestit că a fost în carantină în două rânduri timp de 14 zile, după ce a avut contacte pline de riscuri cu acești lilieci. Azi el se simte bine și ia parte activă la cercetările privind noul coronavirus.
Canalul China Science Communication a postat un video de promovare a acestei echipe, care arată că riscul manipulărilor cu lilieci este luat foarte în serios de cercetătorii chinezi. Abordat de „Science et Avenir”, directorul departamentului zoonoze al WHCDC indirect pus în cauză, Zhang Yong-Zhen, nu-și reține vorbele: „Este un articol complet nebun, scris de smintiți!”, declară el. „Secvențele genomice ale virusului liliecilor cele mai apropiate de coronavirusul uman nu provin din laboratorul din Wuhan, ci dintr-un alt site, de la Nanjing, din provincia Jiangsu”, situată la 600 km de Wuhan. „De altfel, cercetările noastre pe lilieci la Wuhan au fost făcute acum șapte ani”. Pentru el este vorba „de o falsă poveste spusă de niște proști, fără nici un fel de cunoștințe profesionale!”
O teorie a complotului?
Chiar dacă nu sunt specialiști în zoonoze, autorii articolului sunt, totuși, cercetători activi, ce publică în mod regulat, fiind finanțați de China National Natural Science Foundation. Fondurile de care beneficiază sunt destinate probabil altor probleme. Dar, examinat atent, articolul nu oferă decât o ipoteză puțin documentată. Mai întâi, există o „eroare” referitoare la distanța care separă piața de fructe de mare de laboratoarele WHCDC: 300 de metri pentru autori, în realitate ea este de aproape 1,6 km! Examinarea surselor citate în articol nu permite să se susțină ipoteza, unele trimit chiar la articole de presă de negăsit. Botao Xiao și Lei Xiao au grijă să nu afirme nimic în mod categoric, dar întrețin îndoiala referindu-se la fapte tulburătoare. În acest moment, pista privilegiată de comunitatea științifică este că un virus de lilieci ar fi trecut printr-un intermediar (pangolin? Pangolinii sau anteaterile scaltoase sunt mamifere de ordinul Pholidota. Familia unică, Manidae, are trei genuri: Manis, care cuprinde patru specii care trăiesc în Asia-n.n.) înainte de a infecta omul. Însă, acest lucru este amintit în treacăt în articolul lor, în vreme ce el deschide un câmp întreg de posibilități privind originea recombinării coronavirusului. În fine, absența liliecilor de pe piețele din Wuhan este departe de a se fi dovedit, așa cum pretind cercetătorii. Comerțul ilegal de animale era curent.
Abordați de „Science et Avenir” pentru a sprijini această afirmație, niciunul dintre autori nu a răspuns. În realitate, ipoteza unui virus scăpat dintr-un laborator, deși nu poate fi eliminată complet în acest stadiu, a răbufnit încă din primele zile ale epidemiei declarate în ianuarie 2020. Dar este țintit un alt site, aflat la 12 km distanță de piața de pește: Institutul de Virusologie din Wuhan, care, din 2017, dispune de un laborator foarte bine securizat, numit „P4”. Prima oară, originea zvonului nu se datora oamenilor de știință, dar site-ul ZeroHedge a fost acuzat în mod regulat pentru difuzarea de informații false. De altfel, la puțin timp după publicarea unei note ce punea în cauză, fără o bază reală, un cercetător de la laboratorul „P4”, contul de Twitter ZeroHedge (670.000 de abonați) a fost suspendat definitiv. După dispariția articolului lui Botao Xiao de pe platfrma ResearchGate, site-ul ZeroHedge a continuat să susțină acest document îndoielnic. Publicistul Hugo Jaliniere, de la „Science et Avenir”, arată în încheiere că, puțin credibil, scenariul unui virus scăpat din greșeală este, desigur, plauzibil. Dar numărul de alte cazuri mai credibile (întâlniri între lilieci, om și un alt animal) arată că nimeni nu este azi în măsură să se pronunțe asupra originii virusului.
Mai Charlie… Nu stiu ce sa zic… Gandindu-ma ca esti atat de pornit pe chinezi si rusi, eu cred ca pentru a-i combate mai bine- si pe ei si pe cei care indraznesc sa-ti injure amicii americani – ar fi util sa incerci sa inveti fie putina rusa, fie putina chineza (preferabil dialectul mandarin). Sigur, nu e obligatoriu, dar tw poti gandi. Daca pana la 1 martie te-ai hotarat, ai garantia mea ca iti voi finanta cursurile. Fiind amandoi sub anonimat pe aici, uite, iti dau intalnire la ceas la universitate pe 1 martie la ora 14.00. Sunt inalt (186 ) blond cu ochi verzi-albastri; un profil tipic slav. Am barba si iti zic eu ca o sa ma recunosti. Vb serios. Sibmai e ceva; poti sa iei si un securist serei cu tine daca tu crezi ca as putea fi violent, dar nu-s. Ce zici, batem palma pt ca tu sa poti deversa pe aici si mai in tema, dupa ce vei fi citit cate ceva in limbile dusmanilor tai de moarte? Sa traiesti bine! Mandarina ti-am sugerat-o ghidus pentru ca ar fi un bun inceput sa devii si tu un Portocala