
Românca Jaqueline Cristian a părăsit turneul de tenis WTA 500 de la Sankt Petersburg, fiind învinsă în sferturile de finală de rusoaica Svetlana Kuznetsova, după ce câștigase primul set.
Cristian a început timorată, cu un game pierdut pe propriul serviciu, pe care l-a recuperat însă și a dus setul la tiebreak, pe care l-a câștigat la 5, după ce a și-a adjudecat ultimele 5 mingi, revenind de la 2-5.
Românca (160 WTA) a dat senzația că poate să producă surpriza turneului și în fața Svetlanei Kuznetsova (39 WTA și cap de serie numărul 4), după ce în turul anterior a depășit-o pe letona Jelena Ostapenko (53 WTA).
Setul doi a debutat cu Cristian pe val, tânăra de 22 de ani luând primul game pe serviciul rusoaicei. A fost însă și momentul în care Kuznetsova a pornit motoarele la maxim. Serviciul a început să îi funcționeze din ce în ce mai bine, în timp ce al româncei a fost sub calitatea celui din primul set.
Rusoaica a reușit să își câștige setul doi cu 6-3, după ce a făcut două break-uri.
În decisiv Cristian și-a îmbunătățit serviciul, însă a avut probleme mari la retur, reușind doar două puncte pe serviciul rusoaicei.
Kuznetsova și-a demonstrat experiența superioară, adjudecându-și setul și meciul, cu 6-3, și calificându-se în semifinală, după două ore și 15 minute.
Jaqueline Cristian a încheiat turneul după o săptămână grea, intensă, în care a trecut și de două tururi preliminare în calificări, asigurându-și prezența pentru prima dată în carieră pe tabloul principal al unui turneu de 500 de puncte.
Pentru prezența în sferturile de finală, Jaqueline Cristian va fi recompensată cu 100 de puncte, la care se adaugă alte 25, obținute după cele două meciuri câștigate în calificări. Ea va primi de asemenea și un cec în valoare de 31,880 USD.
În funcție de rezultatele finale din turneele feminine din această săptămână, Jaqueline Cristian ar putea face un salt de aproximativ 20 de locuri în clasamentul mondial.
Nu banii sau antrenorul vor decide in cariera Jaquielinei ci determinarea la antrenanente si viinta de a castiga!Acum 2 ani castiga in fata Kudermetovei ,cu care are si alura si stilul de joc asemanatoare,ea fiind cu un am mai mare.Acum Kudernetova e in primele 30 ,iar Jaq se zbate la o suta si ceva!Care o fi secretul?Simplu,munca si vointa de a castiga!Iar comparatia cu Simona nici nu se pune ,la varsta ei era in drum spre primele 10!
Să pierzi la una de vârsta mămicii tale este întradevăr o performanță.
mult succes si curaj! Poti!
are talent si poate face performanta, un pic mai mult tupeu plus indirjire si ajunge departe.
oricum felicitari pentru turneul asta
Jaqueline merita felicitata pentru ce a facut in acest turneu. Si stilul ei de a juca place vine la fileu schimba din mers tactica risca chiar si cu al doilea serviciu practicat joaca altceva comparativ cu Simona Halep cand avea varsta Jaquelinei. Este adevarat ca Jaqueline este mai inalta chiar are corp care o avantajaza. Trebuie sa mai stranga puncte si implicit bani iar cu un antrenor mai de top care sa o mai cizeleze Jaqueline Cristian poate deveni o forta. Tiriac chiar nu face nimic pentru Jaqueline ? In afara de faptul ca o va pune pe tabloul principal la Madrid.