Personalul TESA de la cele şapte exploatări miniere din Valea Jiului s-a alăturat, marţi la prânz, minerilor care protestează în faţa Companiei Naţionale a Huilei din (CNH) din Petroşani, astfel că numărul participanţilor la acţiune a ajuns la aproximativ o mie, scrie realitatea.net.
Celor aproximativ 500 de mineri din schimbul întâi de la cele şapte exploatări miniere din Valea Jiului, respectiv, Lonea, Petrila, Livezeni, Paroşeni, Vulcan, Lupeni şi Uricani, care au refuzat să intre în subteran şi care protestau marţi dimineaţă în faţa CNH, li s-au alăturat alţi colegi de muncă, dar şi personalul TESA de la minele respective, astfel că numărul participanţilor la acţiune a ajuns la aproximativ o mie.
Minerii fac apel la unitate şi cer să plece la Bucureşti în cazul în care nu le sunt respectate drepturile. Ortacii scandează „Minerii şi Valea şi-au pierdut răbdarea”, „Hoţii, hoţii”, „Nu ne provocaţi că o să regretaţi”.
Ei cer guvernanţilor să nu le amâne rezolvarea problemelor şi să înţeleagă că problema mineritului din Valea Jiului reprezintă o problemă de strategie energetică naţională.
Liderii de sindicat ai minerilor discută cu ortacii care protestează şi fac apel la acţiuni paşnice. Minerii sunt hotărâţi să nu renunţe la acţiunea de protest dacă solicitările lor nu vor fi rezolvate în şedinţa de Guvern de marţi, unde, potrivit liderilor de sindicat, vor fi „discutate şi analizate” probleme lor. Protestul se derulează fără incidente.