12 morţi într-un accident aviatic la Tuzla

Numărul celor decedați în tragedia aviatică de la Tuzla a ajuns la 12 în noaptea de luni spre marți. Unul dintre cei trei supraviețuitori a decedat la Spitalul Militar din Capitală. Cele trei persoane care au supraviețuit au fost aduse la București, luni noapte, în stare critică.

Comisie de investigaţie tehnică

12 morţi într-un accident aviatic la Tuzla

De cotidianul.ro - Autor
12 morţi într-un accident aviatic la Tuzla

Numărul celor decedați în tragedia aviatică de la Tuzla a ajuns la 12 în noaptea de luni spre marți. Unul dintre cei trei supraviețuitori a decedat la Spitalul Militar din Capitală. Cele trei persoane care au supraviețuit au fost aduse la București, luni noapte, în stare critică.

Comisie de investigaţie tehnică

12 morţi într-un accident aviatic la Tuzla

Numărul celor decedați în tragedia aviatică de la Tuzla a juns la 12 în noaptea de luni spre marți. Unul dintre cei trei supraviețuitori a decedat la Spitalul Militar. Cele trei persoane care au supraviețuit au fost aduse la București în stare critică.

Un avion AN2 cu 14 pasageri s-a prăbuşit pe aerodromul din localitate. La scurt timp după decolare, aeronava a pierdut brusc înălţime şi s-a prăbuşit, în jurul orei 17.40. În urma impactului cu solul, aeronava a luat foc, incendiul fiind stins la ora 18.15.

Unul dintre răniţi a fost adus, luni, la Spitalul Militar din Capitală, în stare foarte gravă, cu arsuri de gradul 3 şi 4 pe 80% din suprafaţa corpului şi cu fractură de femur. Luni seara, însă, militarul a decedat. Deşi iniţial medicii au considerat că transportul său la Bucureşti este riscant, în cele din urmă au decis să-l transfere la Spitalul Militar.

Ceilalţi doi răniţi sunt internaţi, în continuare, la Spitalul Militar, cu mai multe politraumatisme, fracturi de membre şi lovituri în zona coloanei vertebrale, însă starea lor este stabilă.

Doi dintre militari sunt în stare de inconştienţă, fiind ţinuţi în viaţă cu ajutorul aparatelor, iar unul a cerut apă la venirea în spital.

Primul rănit ajuns la spital se numeşte Marius Nazare, este scafandru şi are 34 de ani. El îşi dorea să plece în Afganistan. Este conştient şi a cerut să bea puţină apă. „Daţi-mi apă că mor!”, a rostit rănitul, potrivit adevărul.ro. Nazare este lovit la coloană şi are arsuri la piciorul stâng.

A doua victimă este rănită la nivelul feţei şi al capului şi este în stare de inconştienţă.

Ultimul supravieţuitor adus la spital este carbonizat şi ţinut în viaţă cu ajutorul aparatelor medicale. El se află în camera de resuscitare, unde o echipă medicală formată din 12 doctori şi asistente se chinuie să-l salveze.

Rudele şi apropiaţii victimelor s-au strâns la spital, dar şi la aerodromul din Tuzla, unde sunt ţinute la o distanţă de doi kilometri de locul accidentului.

„Avionul s-a prăbuşit la capătul pistei. Trei persoane au sărit din avion. Opt echipaje de ambulanţe şi SMURD s-au deplasat la faţa locului. Una dintre victime are traumatism de coloană, a doua facturi la membrele inferioare, iar a treia are arsuri pe o suprafaţă mare din corp şi este în comă”, a declarat Marian Beciu, medicul coordonator pe ambulanţă.

„Echipajele au stabilit că în interior mai sunt zece persoane decedate şi carbonizate”, a mai spus Beciu.

Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a declarat, la Realitatea.net, că la faţa locului s-a deplasat un elicopter al SMURD Iaşi. „Una din victime va trebui adusă la Bucureşti. Ştim că trei sunt rănite, unul în stare critică”, a mai spus Raed Arafat.

Cel mai recent accident în care a fost implicat un avion civil de mici dimensiuni a avut loc pe 8 mai anul acesta, pe aerodromul din Cisnădie. Un pilot profesionist a murit, după ce avionul ultrauşor pe care îl pilota s-a prăbuşit.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.