Aurel Vlaicu – Primul zbor din Țările Române

La 17 iunie 1910, de pe Dealul Cotrocenilor Aurel Vlaicu înscrie cartea aeronauticii mondiale primul zor din Țările Române, de atunci, cu avionul său Vlaicu I. Aparatul s-a ridicat la înălţimea de 4 metri şi a zburat pe o distanţă de 50 metri. De aceea, ziua de 17 iunie 1910, poate fi considerată ca ziua de naştere a aviaţiei române.

Aurel Vlaicu a proiectat şi a construit unul din primele planoare, după revenirea în satul natal din anul 1908, loc unde ajutat de fratele său Ion, tânărul inginer a terminat construcția planorului „Vlaicu” în primăvara anului 1909, folosindu-l doar pentru zboruri demonstrative. În fotografia ce însoțește textul este zona de la periferia Orăștiei pe „Dealul Penilor”. „Dealul” este un teren/islaz complet plan, un platou, ca în palma. Aici se antrena pentru zbor Aurel Vlaicu când venea acasă la Orăștie, ajutat cu atâta entuziasm de concetățenii săi. Experimentul era destul de ciudat pentru privitori. Pe terenul de încercare, Vlaicu a legat o frânghie de extremitățile aripilor și altele două din partea din față a aparatului de zbor.

(foto „monoplan Vlaicu pe dealul pemilor”)

Doi prieteni din copilărie, Alexandru Moruș și Vasile Murg, au fost repartizați la frânghiile laterale, asigurând ridicarea treptată a aparatului de zbor. Alți opt tineri smuceau de frânghiile legate de planor, fugind cu el pentru a-i imprima viteza necesară. Experiențele au reușit mai ales în condiții de vânt din spate, planorul ridicându-se la 10-15 metri înălțime.

Asigurându-i stabilitatea, Vlaicu a urcat-o la bord și pe sora lui mai mică, Valeria, în vârstă de 6 ani, care a devenit astfel primul copil din lume care a efectuat un zbor planat.

Aurel Vlaicu scria la acea vreme : „Impresia cea mai puternică am simțit-o când am zburat pentru prima oară la Binţinţi, în Ardeal”.

(foto „Vlaicu în zbor”, fotograf Emil Fischer, Sibiu.”)

În anul următor avea să termine de construit ceea ce s-a numit aparatul „Vlaicu I”, pe care l-a încercat cu succes, după mai multe încercări, pe câmpul de la Cotroceni pe 17 iunie.

Visul lui Vlaicu se împlinise, aparatul imaginat de el zburase. Prin această realizare aeronautică, România a devenit a treia ţară din lume, după Statele Unite ale Americii şi Franţa, pe teritoriul căreia s-a zburat cu un aparat original, inventat, construit şi pilotat de un fiu al ţării respective.

Despre acest zbor Aurel Vlaicu scria: „Bucuria cea mai mare însă, am simțit-o când am zburat pentru prima oară ia Cotroceni. Nu m ’am ridicai mai sus de patru metri. Cu toate acestea, nici Alpii nu mi-i închipuiam mai înalți ca înălțimea la care mă ridicasem eu. Fiindcă patru metri erau atunci pentru mine un record formidabil, un record care îmi consacra maşina. Zburasem. Şi asta era principalu. Mă suisem sigur în aer, făcusem evoluțiuni șovăielnice. Publicul care eră de faţă, m’a aplaudat cu entuziasm. Iar eu, după ce m’am coborât, eram ca şi beat de bucuria fără margini a izbândei. Începusem să mă dau peste cap pe câmp de fericire. Cei din jurul meu, ziceau c’am înnebunit. Şi eram, în adevăr, nebun de entuziasm şi mulţumire.

De altfel, este un adevăr de mirat cum omul nu înnebunește când zboară.” Găsim în cartea omagială „Albumul Vlaicu”, capitolul „Impresii din văzduh”.

Era firesc faptul ca acest eveniment să fie comentat pe larg în presa vremii. În ziarul „Dimineaţa” din 19 iunie 1910 se relata:

„Dând aparatului ceva mai multă benzină şi o viteză puţin mai mare, după 30 de metri de parcurs pe teren, aeroplanul s-a ridicat repede de la pământ la o înălţime de doi metri şi dacă inginerul Vlaicu n-ar fi manevrat de cârmă în jos, el s-ar fi înălţat şi mai mult continuându-şi zborul… Toţi cei de faţă au felicitat din plin pe aviator, care a fost luat de prinţul Carol în automobilul domnului Brătianu şi condus la hangar”.

Iar un alt ziar, de largă circulaţie în perioada respectivă, „L’Indépendence Roumaine”, consemna faptul că:

„Zborul de aseară nu este una dintre acele performanţe extraordinare cu care se bat recorduri stabilite, el constituie totuşi un record şi mai scump patriei noastre căci este vorba de o invenţiune românească şi care înseamnă un pas înainte chiar pentru progresul întregii omeniri. Astfel, primul zbor al lui Vlaicu a fost o victorie a întregului neam românesc, care prin aceasta s-a afirmat şi în acest domeniu al tehnicii din nou, după zborul lui Vuia, alături de marile state din occident, care au luptat pentru cucerirea aerului”.

La acea vreme Berlot încă nu trecuse canalul Mânecii…, cu toate că lui Aurel Vlaicu i s-au dat de către Statul Român 5000 de lei să facă de la ZERO avionul. Iar lui Blériot, numai că a evoluat la București, i-au dat 50 000 de lei.

(foto: Monoplanul Vlaicu la arsenalul armatei)

 

Aurel Vlaicu refuzase cesiunea brevetului pentru „mașina zburătoare” industriașului Adam Opel, contând, naiv, pe sprijinul Ministerului de război din Regat.

La București a fost luat oficial peste picior și invitat, la fel de oficial, să-i lase pe alții „mai pricepuți și de pe alte meleaguri” (sic) să aibă „astfel de preocupări”.

Întocmai comportamentelor din zilele noastre, patriotismul (lui Vlaicu) nu era de miză, iar disprețul pentru cunoaștere și progres tratat cu ceva ca „mie ce-mi iasă?”. Aurel Vlaicu descoperea că e un om singur.

„Dacă vreai să-l înțelegi (pe Aurel Vlaicu) trebuia să-l vezi în atelier. Acolo eră la el acasă. In mijlocul mașinilor, în murmurul monștrilor de oțel, se strecură silueta lui svelte în bluză albastră de uvrier și-o vedeai răsărind sprinten la toate colțurile. Cercetă mersul roților, atingea căngile în căderea lor ritmică, împărțea ordine. Pupilele nestîmpărate îi străluceau ca doi licurici și toată figura lui primea o lumină nouă. Simțeai par’că plutind împrejur ceva din voința creatoare, un văl diafan împletit din lumini și umbre, ceva din misterul geniului în luptă cu materia. Când apăsă un resort și se opreau toate alergările, el mai rămânea o clipă cu privirea înfiptă în pădurea de sirme. Zâmbea, apoi se apropia de mașină, îi netezea grumazul de metal cu intimitate, îi spunea glume și-i vorbea ca unei ființe vii…

Intr-un târziu se întorcea spre noi și continuă râzând:

Am visat-o azi noapte pe asta mică. Făcea prostii, se suia pe perete drept în sus… Acum se poartă bine…

Şi-apoi încrețind fruntea ușor: «Mașina e mai de omenie ca omul. Mașina nu minte. Ascultă și primește porunca. Eu în oameni m’am înșelat, în mașini niciodată…»

Bietul Vlaicu, ce dezmințire grozavă i-a gătit soarta…”, din volumul lui Octavian Goga „PRECURSORI”.

Surse:

Album „Vlaicu”, Tipografia Nouă, Orăștie 1924;

Volumul lui Octavian Goga „PRECURSORI”, Editura „Cultura Națională”, București 1930;

Dan Antoniu, George Cicoș, Ioan Buiu, Alexandru Bartoc, „Vlaicu”, ed. Anima, București 2009.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Dan Orghici 155 Articole
Author

2 Comentarii

  1. Am formulat mai multe comentarii pe acest subiect, de ce sunt imterzise…?!

  2. @Alcibiade:

    Pentru ca probabil comentariile tale nu erau la fel ca ale lui ics, axon, Ileana Rollason, adica propaganda antiromaneasca de inspiratie bolsevic-stalinista.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.